Cum îţi dai seama de la prima întâlnire dacă bărbatul cu care ai ieşit este imatur: 6 semne care te anunţă că îţi pierzi timpul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima impresie este, în cele mai multe cazuri, mult mai corectă decât ne-am putea aştepta. În cazul unei prime întâlniri amoroase, un bărbat transmite, prin comportamentul său, o mulţime de semnale menite să ajute femeile să îşi dea seama dacă o a doua întâlnire intră sau nu în discuţie. Maturitatea acestuia este unul dintre criteriile cărora reprezentantele sexului frumos ar trebui să le acorde atenţie.

Portalul de ştiri bustle.com a realizat o listă cu lucrurile la care femeile ar trebui eă fie atente la prima întâlnire pentru a-şi da seama dacă bărbatul din faţa lor este sau nu o persoană matură: 

1. Îşi foloseşte telefonul

În timpul unei întâlniri, sentimentală sau chiar şi de afaceri, folosirea telefonului mobil este un semn de imaturitate şi de lipsa de respect pentru interlocutor. Dacă se întâmplă să primească un apel sau un mesaj cu adevărat urgent şi este suficient de atent încât să se scuze în prealabil, trece-i cu vederea această „scăpare”, dar dacă îl surprinzi butonând telefonul aiurea, pentru a vorbi cu prietenii despre ultimul meci de fotbal sau, mai rău, pentru jocuri, renunţă la dorinţa de a-l vedea şi a doua oară.

2. Foloseşte aplicaţiile de întâlniri chiar în timpul întâlnirii

Deşi pare ireal, acest lucru se întâmplă, potrivit portalului de ştiri bustle.com. Unii bărbaţi dau dovadă de imaturitate prin faptul că, deşi se află deja la o întâlnire, nu vor să îşi neglijeze partenerele uzuale de discuţii de pe aplicaţiile de întâlniri, precum Tinder, instalate pe telefon. 

3. Vorbeşte mult despre cât de important este jobul lui

Un indiciu al unui comportament de macho, lauda neîncetată cu privire la importanţa atribuţiilor sale profesionale nu este un semn bun. Este important să vă cunoaşteţi şi să vă povestiţi lucruri, dar dacă sfârşeşte mereu prin a te întrerupe pentru a vorbi despre cât de important este jobul lui, fugi cât te ţin picioarele. 

4. Nu te întreabă nimic despre tine

Dacă pe tot parcursul întâlnirii voastre l-ai auzit vorbind şi nu ţi-a pus nici măcar o întrebare în încercarea de a afla ceva despre tine, îţi poţi da seama că este un bărbat imatur şi orientat spre propria persoană. În plus, atitudinea lui denodă dezinteres. 

5. Vorbeşte urât despre fosta lui iubită

În timpul primelor întâlniri fostele relaţii apar, inevitabil, în discuţii. Este foarte important ca aceste momente să fie încărcate de sinceritate, însă dacă ajunge să îşi ponegrească fosta iubită şi, mai mult, să dezvăluie tot felul de detalii intime, înseamnă că nu merită osteneala. Probabil ar face acelaşi lucru şi cu tine.

6. Se aşteaptă să faceţi sex

Dacă şi tu cauţi acelaşi lucru iar semnele s-au aliniat şi fiecare dintre voi ştie ce caută celălalt, atunci este în regulă. Dacă tu vii la întâlnire binevoitoare şi dornică să îl cunoşti, iar el nu ştie cum să ceară mai repede nota ca să ajungeţi în dormitor, ceva este în neregulă. Acest bărbat are o viziune lipsită de maturitate asupra întâlnirilor. 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite