Cum îţi dai seama că eşti dependent de sex

Cum îţi dai seama că eşti dependent de sex

Persoana dependentă de sex se gândeşte mereu la activităţi erotice

La fel ca drogurile sau alcoolul, sexul poate duce la dependenţă, în anumite cazuri. Bolnavul ajunge să sufere de o tulburare psihică, iar viaţa lui va fi serios afectată dacă nu va căuta ajutor la medic şi nu va urma tratamentul necesar. Cum îţi dai seama că eşti dependent de sex?

Cum îţi dai seama că eşti dependent de sex. Simptomele

O persoană dependentă de sex se gândeşte foarte mult timp la sex şi petrece majoritatea timpului implicându-se în activităţi erotice. Poate fi vorba de relaţii sexuale ocazionale, chiar şi cu prostituate, sau de vizionarea excesivă a unor filme porno, de masturbare în exces sau de folosirea frecventă a chat-urilor erotice ori a liniei erotice. Potrivit medicinenet.com, la nivel mondial aproximativ 12 milioane de oameni suferă de această dependenţă.

Pe lângă aceste comportamente erotice menţionate anterior, unii bolnavi pot suferi de parafilie, o tulburare în care persoana este foarte excitată numai de lucruri mai puţin accesibile şi neconvenţionale. În această categorie intră fetişismul (obsesia pentru anumite părţi ale corpului), voyeurismul (bolnavul este excitat atunci când se uită la alte persoane care fac sex), exhibiţionismul (bolnavul este excitat atunci când alţii îi văd manifestările erotice) şi pedofilia.

Pe plan social, aceste persoane sunt de obicei introvertite, preferă să stea izolate, sunt mai impulsive, nu îşi pot controla emoţiile şi de obicei nu pot avea relaţii stabile.

De cele mai multe ori, obsesia sexuală distruge în scurt timp viaţa socială şi profesională a bolnavului. El devine dezinteresat de alte activităţi, cum ar fi studiile sau îndeplinirea obligaţiilor de serviciu. Pentru că dependenţa este aşa de mare, bolnavul nu poate renunţa la acest comportament sexual dăunător, nu se poate opri, chiar dacă îşi dă seama că îi face rău şi că îl va distruge.

Cum îţi dai seama că eşti dependent de sex. Cauzele bolii

Medicii consideră că există mai mulţi factori care pot duce la dependenţa de sex. Uneori poate fi vorba de schimbări chimice care au loc în anumite regiuni ale creierului, alteori obsesia porneşte de la factori psihologici. Persoanele anxioase şi deprimate au un risc mai mare de a deveni dependente de sex.

În unele cazuri, tulburarea psihică apare în urma unui abuz sexual care a avut loc în trecut. O traumă de acest fel creşte mult riscul apariţiei dependenţei de sex.

Cum îţi dai seama că eşti dependent de sex. Tratamentul necesar

Medicul psihiatru poate diagnostica această tulburare în urma unei discuţii cu pacientul şi a unui test special, prin care vor putea fi excluse ale afecţiuni psihice care au manifestări similare.

Tratarea dependenţei sexuale poate fi realizată în mai multe moduri. În cazul în care terapia comportamentală nu dă rezultate, medicul poate recomanda tratament cu medicamente folosite şi împotriva depresiei sau anxietăţii, care vor reduce nevoia obsesivă de sex. Printre aceste medicamente se numără Prozac, Luvox, Paxil, Zoloft sau Lexapro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările