...Printr-a doua, el se îndrăgostise de o unguroaică, una Ghengy, dintr-o clasă paralelă. O iubea şi pentru că avea o sacoşă roşie cu Boney M. Îi plăcea şi lui, chiar găsise una pe-acasă, i-a furat-o lui frate-su, dar n-a avut curajul să o ia la şcoală; toţi din clasă erau cu Abba. Dar asta o ştia doar el. Prin a treia a fost Luminiţa, o fată faină, deşteaptă şi mare comandant de detaşament. Doar că aici era o problemă, simpatia era comună, şi o împărţea cu cel mai bun prieten, Flaviu. Dar la vîrsta aia duşmăniile nu erau de calitate. Aşa că erau doi onorabili fraţi de cruce care făceau lungi călătorii pe la blocul ei, era la cîteva sute de metri de-al lor, tot pe Horea, şi sperau mereu să o mai vadă. Nu s-a întîmplat niciodată, o fi fost adresa greşită, ori fata stătea numai înăuntru ca să înveţe, locul întîi probabil trebuia aparat. În generală, stătea deja în alt oraş, i-a plăcut fata profului de sport, Andreea, prin a opta a profitat că momentul absolvirii i-a dat aripi, şi chiar i-a făcut o poză. A fost singura realizare. Vacanţa mare din a noua a venit cu Mihaela, o vecină de bloc, s-a îndrăgostit de ea, avea nişte bermude faine, portocalii, şi taică-su era mare director de IAS, unul fruntaş pe ramură. Doar că ea era „luată”, adjudecată şi ocupată. Prin a unşpea i-a plăcut de o ochelaristă blondă şi ondulată .Nu conta că era mai mică cu doi ani. A plătit nişte pachete de Kent, o sută de lei bucata, luate de la Cătălin, le fura de la taică-su, doar ca să achite peţitorilor prin care îi transmitea mesaje serioase. Odată i-a trimis o garoafă roşie. Aşa era frumos atunci. Altă dată chiar au fost la un film, în cel mai rău famat loc de cultură din oraş: la CFR, singurul veceu cu cinematograf. Asta a fost tot şi cu Adriana. Ba nu, şi un tatuaj, un „A” mare, făcut cu azotat de argint, pe dosul palmei stîngi. Mda, şi dus pe sus de „a bătrînă” la policlinică pentru ştergere, ordin de la şeful familiei. Dar Adriana chiar merita gestul. Era o fată frumoasă. Cu cîteva luni înainte de terminarea clasei a doişpea, şi a admiterii la facu, se „eliberează” Mihaela, cea „din a noua”. Două, trei săptămîni chiar faine, mici plimbări, poze pe o bancă dintr un parc de cinşpe metri pătraţi, dedicaţia ei mobilizatoare pe manualul lui de economie politică, care, învăţată, trebuia să îl ducă direct la ASE, cîteva întîlniri pe scara blocului ei, o carte proastă şi o portocală primite tot de el de Moş Gerilă. Apoi dezastrul. Fostul şi-a cerut scuze, au fost acceptate cu sublimă afecţiune şi omul a revenit. Lui nu i-a mai rămas decît să plîngă pe sub plapumă şi să i se „fîlfîie” de facultate. Ca urmare, o notă ridicolă şi o admitere ratată. A urmat Iaşul şi o frumoasa viaţă cazonă în Copou care s-a frînt odată cu dictatura. Aşa s-a întîmplat şi cu Alida. A contat că „picase” şi a doua oară, ea a fost prima care a verificat listele afişate la Universitate. Deci „au revoir”. Peste cîţiva ani o „primeşte” pe Laura, amicul care îşi oferise adresa pentru corespondenţă la o revistă, deja nu mai făcea faţă răvaşelor primite, şi după selecţii severe, împărţea cu generozitate, tuturor colegilor, „reziduurile”. Întîmplător vecină de cartier, accidental necunoscută, devenită ocazional, soţie. Iar odată cu ea, totul a intrat într-o nouă etapă. Însă direcţia n-a fost bună şi barca s-a lovit rapid de mal. Divorţ. Apoi plimbări cu Lumi, poveşti cu Dana 1, Dana 2, Anca, Cami, Andre, Ange, Cristi...

Dar niciodată nu a existat vreo Cora. Şi totuşi este cea mai frumoasă poveste...

*

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultima carte apărută este „Ce mult te-am iubit!”, Editura Libris Editorial, 2018.

Citiţi şi:

- Copaci. Amintiri (I)
- Copaci. Amintiri (II)
- Copaci. Amintiri (III)
- Copaci. Amintiri (IV)