Cele patru feţe ale infidelităţii

Cea mai gravă formă de trădare este aceea în care infidelul se îndrăgosteşte FOTO Shutterstock

Nu există trădare mai mică sau mai mare când vine vorba de a-ţi înşela partenerul, însă psihologii au identificat patru tipuri de adulter care justifică anumite comportamente aducând o explicaţie atât pentru cei care au călcat strâmb, cât şi pentru cei trădaţi.

Oricine are măcar un prieten sau o prietenă care a trecut printr-o aventură sau care a ajuns la divorţ din cauza infidelităţii. Oricât am încerca să negăm, infidelitatea face parte din viaţa noastră şi oricine poate juca rolul de trădător sau de trădat. De multe ori, motivul se „pierde“, în urmă rămânând doar vina: „s-a întâmplat“.

Frank Pittman, psiholog american, explică în cartea sa, „Minciuni ascunse: Infidelitatea şi trădarea intimităţii“, că există patru tipuri de adulter, dar şi că infidelitatea este un fenomen atât de comun încât mereu se pot găsi feţe noi ale acesteia.

1. Infidelitatea accidentală

Cele mai multe prime aventuri sunt întâmplătoare. Nu sunt intenţionate, mai degrabă stau sub semnul lui
„s-a întâmplat“, „am alunecat“, „n-am vrut“. De obicei, sunt legate de o petrecere la care s-a băut un pahar în plus, de un moment de tandreţe ori pasiune neaşteptată sau chiar de o zi proastă. E adevărat că unii sunt mai predispuşi decât alţii să calce strâmb, dar i se poate întâmpla oricui. De multe ori, se poate întâmpla ca prima alunecare să aibă loc într-o călătorie de afaceri sau în cadrul unui team building, unde se întâlnesc mai mulţi factori favorizanţi.

„Cea mai surprinzătoare dinamică din spatele unei infidelităţi este politeţea rău-înţeleasă, sentimentul că ar fi nepotrivit, chiar nepoliticos să refuzi avansurile unui prieten. În acea galanterie de moment, cel care alunecă pe panta infidelităţii uită însă de curtoazia pe care ar trebui să o aibă faţă de partenerul de viaţă!“, explică psihologul Frank Pittman, citat de publicaţia „Psychology Today“. Expertul mai spune că, deşi infidelitatea nu face discriminare în funcţie de sex, bărbaţii care înşală „accidental“ sunt totuşi mai numeroşi. Din categoriile expuse fac parte cei care consumă alcool, călătoresc mult, cei care nu sunt ţinuţi sub papuc, cei care se află într-un mariaj mai liber, cei cu prieteni care obişnuiesc să calce strâmb sau cei care nu ştiu să spună „nu“.

Ce faci după?

Odată pasul făcut, cu siguranţă căsnicia va avea de suferit, mai ales dacă nu se iau măsuri imediate. Pittman recomandă o analiză a faptei, astfel încât persoana în cauză să-şi dea seama dacă aventura a fost pur şi simplu un lucru prostesc, să decidă dacă să-şi mărturisească propria faptă partenerului de viaţă şi să acţioneze în consecinţă când se va mai ivi ocazia.

O altă parte a analizei se adresează partenerului înşelat. „Este foarte posibil ca infidelitatea să se fi produs, în mintea infidelului, din cauza faptului că este dezamăgit de mariaj şi atunci consecinţa va fi despărţirea. Mai există şi varianta continuării aventurii sau unui şir de aventuri, odată constatat faptul că adulterul nu a atras după sine nicio catastrofă naturală“, mai spune terapeutul american.

Cea mai distructivă formă de trădare este aceea în care infidelul se îndrăgosteşte brusc şi iremediabil. Explicaţia este simplă, susţin experţii. Astfel, adulterul nu apare pentru că ai întâlnit o persoană minunată (persoanele minunate nu au aventuri cu cele căsătorite), ci din cauză că mariajul sau propria viaţă se află în impas. De multe ori, infidelitatea se produce cu o persoană total nepotrivită – cu 20 de ani mai tânără sau mai în vârstă, o persoană dominatoare sau dependentă, cineva cu probleme chiar mai mari decât ale celui sau celei în cauză – astfel încât relaţia să ofere suficientă adrenalină şi propriile „necazuri“ să fie uitate.

„Atenţie, însă! Între momentele de extaz se vor strecura din ce în ce mai multe şi mai puternice episoade depresive, iar sentimentul general va fi unul de neputinţă. Vor creşte depresia şi sentimentul de îndepărtare de propria viaţă, iar odată cu acestea şi dependenţa faţă de amant sau amantă“, explică Frank Pittman.

Romanticul va călca strâmb atunci când în viaţa sa vor avea loc evenimente deosebite, cum ar fi naşterea primului copil, avansarea în carieră sau un eşec uriaş la locul de muncă, plecarea la facultate a copiilor, o boală gravă, renunţarea la fumat ori alcool sau decesul părinţilor. Oricât de surprinzător ar părea, astfel de aventuri au loc îndeosebi în cuplurile bine sudate, în care ambii parteneri par mai degrabă fericiţi.

Cum această formă de „nebunie temporară“ este pusă sub numele iubirii, femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii să calce strâmb într-o astfel de situaţie. Totuşi, atunci când bărbaţii suferă de „infidelitate romantică“, ei îşi pierd cu totul capul şi sunt dispuşi să facă gesturi extreme.

Ce faci după?

Expertul american spune că astfel de legături se sfârşesc în divorţuri, dar şi în sinucideri, crime pasionale, atacuri de cord şi alte probleme de sănătate. Există şi posibilitatea unui final fericit, când o nouă căsătorie poate aduce liniştea în sufletul şi casa tuturor celor implicaţi. E drept, însă, varianta aceasta este mult mai rar întâlnită.

„În urmă cu câţiva ani, a apărut în viaţa mea un bărbat care mă curta asiduu. Eram dragostea vieţii lui, cea mai importantă femeie din univers. Poate că lucrurile ar fi fost perfecte dacă nu aş fi fost măritată. Am avut o scurtă aventură cu acel bărbat care era dispus să-mi pună lumea la picioare, spre deosebire de soţul meu, pentru care simţeam că nu mai exist. Când, presată de amant, am expus varianta divorţului, mi-am dat imediat seama că, de fapt, îmi iubesc foarte mult soţul şi că pur şi simplu fusesem luată de val de ceea ce mi se părea o extraordinar de romantică poveste de dragoste. Nu i-am spus niciodată soţului ce s-a întâmplat, de ce îmi doream mai mult de la viaţa de cuplu, dar ce am făcut m-a măcinat ani la rând. Şi acum mă macină, însă nu mai am nicio dorinţă să-mi părăsesc mariajul banal, fără scântei şi gesturi extreme“, spune Ioana (31 de ani), agent de turism în Bucureşti.

3. Aranjamentele între soţi

Multe căsnicii sunt departe de a fi perfecte, însă în unele nu există nici măcar un minim de tandreţe, de căldură, atracţie sexuală, înţelegere, confort financiar chiar. Unele mariaje, oricât de îngrozitoare ar fi, pur şi simplu refuză să „moară“, aşa că soţii ajung uneori la aranjamente, tacite sau nu, prin care fiecare îşi găseşte un companion care să îl ajute să treacă mai uşor prin viaţă. „Aventurile pot strica o căsnicie fericită, dar totodată pot stabiliza un mariaj nefericit. Astfel, infidelităţile au mai degrabă un caracter practic în acest caz. Ele fac ca viaţa în doi să capete stabilitate, deşi în cuplu nu va exista niciodată apropiere“, spune Frank Pittman. 

Totuşi, nu întotdeauna infidelii sunt victimele unor mariaje nepotrivite, completează expertul american. De multe ori, bărbaţii îşi găsesc o amantă care să le satisfacă nevoia de romantism, cu care vor rămâne chiar de-a lungul mai multor căsnicii, în timp ce soţiile vor avea un rol practic.

Ce faci după?

„Eu şi soţul meu suntem căsătoriţi de 30 de ani, dar nu-mi amintesc să ne fi iubit cu adevărat vreodată. Poate la început, în primii doi-trei ani să fi existat o scânteie, dar nici atunci. Timp de 20 de ani am avut un amant. Soţul meu la fel, el are şi acum, deşi nu am vorbit niciodată deschis despre asta. Am rămas împreună pentru copii, pentru că aveam nişte afaceri de dezvoltat, apoi de păstrat. Nu am reuşit niciodată să ne apropiem, mereu a existat un zid între noi. Speram ca măcar acum, la bătrâneţe, să fie altfel, dar nu. Relaţia noastră este la fel de proastă ca întotdeauna“, spune Liliana (59 de ani), din Bucureşti. 
 

4. „Retardul“ emoţional

O categorie aparte este aceea a bărbaţilor care umblă „din floare în floare“. Nu se pot abţine, se îndrăgostesc etern, însă fără a reuşi să rămână lângă nimeni. Soţia iubitoare aşteaptă şi acceptă de fiecare dată ca soţul rătăcitor să revină în patul conjugal, aşteptând că acesta să se maturizeze şi să-şi accepte responsabilităţile. Intră şi femei în această categorie, de obicei cele furioase pe masculi în general, de multe ori traumatizate în copilărie.

Pe de altă parte, retardaţi emoţional sunt şi acei bărbaţi care nu reuşesc să mai simtă nimic, nici pentru soţie, nici pentru viaţa lor, aşa cum este ea. Totul până când apare o domnişoară aflată la ananghie sau prea capricioasă pentru a fi vreodată satisfăcută şi care îi suceşte minţile bietului bărbat. Acesta iese brusc din starea de amorţeală, de depresie, şi simte că a revenit la viaţă. Nu mai contează nimic pentru el, face totul pentru a-şi îndeplini fantezia cu femeia dorită. De multe ori, personajele centrale ale acestor drame au copii, iar aceştia din urmă sunt cei care suferă mai mult, tatăl „responsabil“ uitând să-i menajeze.

Ce faci după?

Nu există o separare pe genuri nici în acest caz. Bărbaţii sunt la fel de romantici ca femeile atunci când îşi pierd capul. De puţine ori se întâmplă însă ca fantezia relaţiei nou începute să se ridice la aşteptările infidelului. Odată trecut „pericolul“, relaţia devine fadă, plictisitoare, deprimantă, normală, adică la fel ca şi căsnicia din care retardatul emoţional tocmai a evadat.

Deşi pare puţin credibil, şi femeile, şi bărbaţii sunt la fel de dispuşi să-şi ierte partenerul rătăcitor. Ambii vor reacţiona violent, dar apoi vor ţine cu dinţii la fel de mult de mariaj. „Infidelitatea este un hobby foarte dureros. Nu este un tratament pentru depresie, nici pentru plictiseală sau pentru mariaje imperfecte. Ea lasă urme adânci pentru toţi cei implicaţi, aşa că vă recomand să priviţi ca spectatori un astfel de sport şi să nu vă lăsaţi purtaţi de valul promisiunii fericirii eterne“, conchide Frank Pittman. 

Infidelitatea este un hobby foarte dureros. Nu este un tratament pentru depresie, nici pentru plictiseală sau pentru mariaje imperfecte. Ea lasă urme adânci pentru toţi cei implicaţi. Frank Pittman psiholog american