Cele mai jenante aventuri de o noapte: partide de sex cu final neaşteptat, pe care oamenii le-au dorit şi apoi le-au regretat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Multe aventuri ocazionale s-au terminat prost, iar oamenii au ajuns să le regrete/FOTO salon.com
Multe aventuri ocazionale s-au terminat prost, iar oamenii au ajuns să le regrete/FOTO salon.com

Un studiu recent publicat în revista Sex Research arată că cei mai mulţi oameni care au avut aventuri de o noapte ajung să regrete acest pas. Deseori, decizia de a face sex de ocazie cu o persoană necunoscută se dovedeşte a nu fi deloc inspirată.

La cercetare au luat parte 600 de bărbaţi şi femei, care au vorbit despre aventurile lor ocazionale pe care le-au avut în decursul a trei luni. Astfel, cercetătorii au aflat că 45% dintre subiecţi regretă că au făcut sex cu o anumită persoană, 39% mărturisesc că nu au fost satisfăcuţi sexual de această relaţie şi 35% s-au simţit jenaţi de alegerea partenerului.

Iată cinci aventuri neinspirate, povestite de cei care le-au dorit şi apoi le-au regretat, relatate de Womenshealthmag.com.

O femeie povesteşte că s-a cuplat cu un şef la o petrecere organizată la birou. Chiar dacă oricum ideea era clar neinspirată, tânăra s-a trezit într-o situaţie şi mai jenantă: şeful ei cu care făcea sex în birou a ejaculat prematur. Chiar dacă şi acum lucrează împreună, cei doi se simt foarte penibil de fiecare dată când se întâlnesc în aceeaşi încăpere, lucru care se întâmplă foarte des.

O altă femeie a avut un adevărat şoc când a intrat în baie după ce partenerul ei ocazional a plecat. Bărbatul mâncase ceva care nu-i căzuse bine la stomac şi înfundase pur şi simplu toaleta. Fără ca măcar să-i spună partenerei sale ce s-a întâmplat, el a plecat şi a a lăsat-o să descopere singură „surpriza” care o aştepta la baie.

Un bărbat spune că a trăit un moment jenant cu partenera lui ocazională. După ce au f[cut sex, cei doi au început să discute politică, iar ea i-a mărturisit că vrea să voteze cu Doland Trump la alegeri. Tânărul a crezut că glumeşte şi a început să râdă, dar ea s-a supărat foarte tare şi a plecat.

O tânără declară că a fost pur şi simplu şocată după ce partenerul i-a mărtuirisit că o iubeşte chiar în timpul actului sexual, la prima întâlnire. Foarte deranjată, ea l-a împins deoparte şi a pus capăt relaţiei.

O tânăr a avut o aventură cu o fată pe care a cunsocut-o într-o croazieră. Pentru că fiecare venise cu familia, nu aveau cum să facă sex în cameră, aşa că s-au dus la toaletă. În timp ce făceau sex într-o cabină, la baie a mai venit un bărbat, care a auzit gemetele tinerei şi le-a atras atenţia că nu era frumos ce făceau acolo.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite