Ce urmează după dragostea la prima vedere

Procesul de îndrăgostire presupune componente din biologie, reacţii chimice, stimuli olfactivi (mirosuri), sexualitate şi puţină neurologie. Toate acestea sunt interconectate, ele funcţionează împreună şi acţionează împreună.

Metaforic vorbind, dragostea la prima vedere este un cocktail ce presupune un amestec de ingrediente de mai sus, date bine prin shaker. Procesul în sine este fascinant, complex şi are un impact devastator uneori.

Mai pe scurt ar fi: atracţie vs. chimie pură, sexualitate. Magneţii sexuali care declanşează totul sunt feromonii, în momentul în care aceştia găsesc un răspuns social din partea persoanei faţă de care simţim atracţia, înseamnă că există o chimie. Din moment ce vorbim despre chimie, este clar că sunt implicate două elemente în formulă, un El şi o Ea. Odată ce s-a creat chimia, aceasta va duce către sexualitate, care presupune apariţia unor „hormoni de alint”, cu rol de a stabiliza relaţia dintre cei doi. De aici, poate să apară devotamentul şi implicarea emoţională, care împreună duc la ataşament. Astfel, putem vorbi despre activitatea de la nivelul sistemului limbic profund, responsabil de controlul asupra stării de spirit, crearea legăturilor umane, control asupra libidoului, procesarea simţului olfactiv, controlul motivaţiei, stocarea amintirilor cu încărcătură mare emoţională.

Vrei să îţi găseşti jumătatea? Intră pe PrimaLove şi fă-ţi un cont gratuit!

De asemenea, din punct de vedere neurologic, interacţiunea cu ceilalţi, mirosurile, sexualitatea şi sistemul limbic profund sunt în strânsă legatură, sunt interconectate şi funcţionează împreună. Legăturile emoţionale pot să apară, deoarece prin sexualitate se produc modificări neurochimice în creierul celor doi. După ce s-a creat ataşamentul, tendinţa este de a te gândi în mod constant la persoana faţă de care ai dezvoltat o legătura emoţională. Această tendinţă include o concentrare maximă, dorinţă, motivaţie, asumarea riscului de a face totul pentru acel cineva. Prin activitatea de la nivelul ganglionilor bazali, se integrează sentimentele, este stimulată motivaţia, apare starea de euforie, extazul.

Intră în proces serotonina şi dopamina, neurotransmitatori ai creierului, unde dopamina modulează motivaţia şi focalizează atenţia, iar serotonina controlează starea de sprit şi poate deplasa atenţia. Atunci când procesul de îndrăgostire este în plină desfăşurare, serotonina scade, iar dopamina creşte. Creierul este inundat de dopamina, de aici acea senzaţie de fericire, fluturi în stomac, senzaţia că te prelingi  uşor...sau că nu ai forţă în picioare, dragoste romantică, poezie, muzică.

Aceasta este o sinteză pentru pentru procesul de îndrăgostire.

Ce urmează după?

Creierul poate traduce mai departe activitatea sistemului limbic profund în sentimente şi emoţii: pasiune, iubire, ură (prin activitatea de la nivelul cortexului prefrontal).

După procesul de îndrăgostire apare iubirea romantică sau ceea ce Dorothy Tennov a denumit a fi „limerence”, o forma de iubire pasională, un amestec de atracţie romantică puternică, care te copleşeşte şi care duce către o dorinţă aproape obsesivă ca celălalt să răspundă în mod reciproc acestei iubiri prin absolut toţi porii lui.

Este acel tip de iubire care te consumă, te răscoleşte, îţi provoacă insomnii, te nelinişteşte, însă tot iubire este, într-o formă pătimaşă, ce-i drept.

Poate că şi iubirea sau cel puţin această formă de iubire este un viciu...Un exemplu poate fi romanul „Dragostea în vremea holerei”, scris de Gabriel Garcia Marquez. Povestea romanului descrie tocmai acest  tip de iubire pătimaş, viciat...

Iubirea romantică, cu tentă pasională, include devotament şi încredere într-o formă intimă. Tot aici, există conectare, încurajare, comunicare, apreciere, admiraţie. Este o formă de iubire care în timp poate dăinui, poate învinge obstacole, aduce implinire, linişte sufletească, fericire, un zâmbet larg încă de la primele ore ale dimineţii, inspiraţie, poezie, muzica, ieşiri în natură, explorarea lucrurilor pe care nu credeai că le vei explora vreodată, te face mai bun, mai senin, te ajută să creşti şi să străluceşti.

Bertrand Russel, laureat al premiului Nobel în literatură, spune că iubirea este „o sursă de desfătare”. Tot el, spune aşa:

Nu numai că dragostea e o sursă de delicii, dar absenţa ei este un izvor de suferinţă. În al doilea rând, dragostea merită preţuită pentru că amplifică orice plăcere nobilă - muzica, răsăritul de soare în munţi, marea sub clar de lună.

Nu ne rămâne decât să ne bucurăm de acest deliciu...

Articol scris de Ştefania Adelina Dudău

Specialist licenţiat in Asistenţă Socială

Articole publicate în "Jurnalul Institutului de Psihologie şi Psihoterapie Adleriană" (IPPA) şi blogul personal, "Blogul lui Stef".