Poţi iubi mai multe persoane în acelaşi timp?

Relaţiile paralele nu presupun sentimente „egale“. Poţi iubi mai multe persoane, dar nu poţi fi îndrăgostit de toate. Relaţiile paralele nu presupun sentimente „egale“.

Legătura sentimentală a unui cuplu este pusă sub semnul întrebării când unul dintre parteneri este implicat într-o altă relaţie de durată. De multe ori, iubirile paralele au loc în afara relaţiei oficiale. Atunci apare întrebarea: de ce persoanele necăsătorite nu spun mai întâi „la revedere” partenerului actual, ca abia apoi să înceapă altă relaţie?

Irina are 34 de ani, locuieşte în Bucureşti, şi este căsătorită cu David de şase ani. Deşi sunt împreună din liceu, până la căsătorie a fost un drum lung, presărat cu aventuri şi relaţii paralele de ambele părţi.

„L-am cunoscut pe David în ultimul an de liceu. Deşi mă curtau mai mulţi băieţi, l-am ales pe el pentru că era mai mare cu un an şi avea maşină. Astfel, în weekend aveam cu cine ieşi în oraş, iar timpul săptămânii eram liberă, el fiind plecat la Bucureşti, la cursuri“, povesteşte Irina. Peste un an, a dat şi ea Braşovul natal pe Bucureşti.

In paralel cu facultatea, Irina şi-a găsit un job, unde l-a cunoscut pe Ştefan, prima ei aventură. Deşi a durat câteva luni, David nu a aflat niciodată. După alte două relaţii pasagere, a urmat cea mai importantă relaţie „extraconjugală“ a Irinei, Andrei – cel mai bun prieten al lui David.

„Pe Andrei l-am cunoscut când am venit în Bucureşti, era coleg de facultate cu David şi totodată cel mai bun prieten al acestuia. Am ajuns să fim împreună mulţi ani mai târziu, când David era plecat din ţară“, povesteşte Irina. Fără să ştie la ce se va ajunge, David şi-a rugat prietenul să o mai viziteze pe Irina cât lipseşte el, pentru a o ajuta în caz de nevoie. Chiar şi după reîntoarcerea acestuia în ţară, relaţia ascunsă dintre cei doi a continuat.

Oficial eram împreună cu David, dar mă îndrăgostisem de prietenul lui, Andrei. Relaţia noastră secretă a durat aproape doi ani, timp în care, de multe ori, am vrut să-l părăsesc pe David pentru el, dar până la urmă n-am făcut-o, continuă Irina.

Aceasta le-a povestit prietenelor că, pe de o parte, nu voia ca David să ştie cu cine l-a trădat, iar pe de altă parte, o deranja şi faptul că posibilităţile financiare ale lui Andrei erau mai reduse decât ale iubitului declarat. Până la urmă, David a fost cel părăsit, doar când Irina a descoperit că şi el, la rândul lui, avea o relaţie extraconjugală. Şocul părăsirii l-a făcut pe David să realizeze felul în care o iubeşte pe Irina. A reuşit nu doar să o convingă să se întoarcă la el, dar să-i şi devină soţie.

Partenerul ideal nu este doar unul

Existenţa persoanelor implicate în relaţii paralele nu mai este de mult o raritate. Totuşi, în cazul persoanelor necăsătorite, jonglatul cu două relaţii de durată în acelaşi timp surprinde mai mult decât în cazul celor căsătorite. Psihologii explică situaţia prin faptul că este greu să găseşti o persoană care să corespundă tuturor dorinţelor.

Îmi vin în minte spusele unei femei aflate într-o asemenea situaţie (soţ şi amant): «Nu există bărbat perfect. Dar din mai mulţi poţi face unul». Orice persoană are o serie de nevoi şi multe vise, multe dorinţe (unele explicite, altele inconştiente). Este greu să găseşti o persoană care să corespundă tuturor dorinţelor tale, care să poată juca toate rolurile din fanteziile tale. Mai ales că unele roluri sunt incompatibile cu altele,

spune psihologul Virgil Rîcu, din Bucureşti.

Psihologul oferă exemplul unei femei care-şi poate dori de la un bărbat siguranţă emoţională şi financiară, confort, dar şi romantism, plăcere sexuală, idealism. Ea se poate căsători cu un om de afaceri de succes, care îi oferă confortul şi siguranţa materială, dar este greu de imaginat că acest bărbat, după o zi de negocieri cu mize mari, se poate transforma seara într-un partener romantic şi sensibil care să rezoneze emoţional cu trăirile ei. Dacă soţul nu poate face asta, un amant atent selectat poate. Evident, amantul idealist şi romantic nu îi poate oferi confortul şi siguranţa materială.

„Deci, de ce această femeie este implicată în două relaţii? Pentru că are nevoi şi dorinţe diferite, care sunt importante pentru ea, şi pentru fiecare nevoie şi dorinţă doreşte «furnizori» de calitate!“, continuă psihologul.
Lucrurile stau similar în cazul bărbaţilor. Este greu pentru o femeie să fie pe rând mamă, prietenă, gospodină în bucătărie, profesionistă în pat, camarad ideal pentru visare şi să joace toate aceste roluri foarte bine.

„În cazul persoanelor necăsătorite implicate în relaţii paralele, probabil vorbim despre acumulare de experienţe, de «perioade de probă» simultane. Şi poate vorbim despre crearea unor plase de siguranţă: dacă se termină o relaţie, cel puţin rămân cu cealaltă“, spune Rîcu.

Psihologul Oana Tudor (cabinetul Psyevolution, din Bucureşti) crede că pot fi mai multe aspecte ce duc la construirea şi menţinerea triunghiului amoros, printre care nevoia de siguranţă, disfuncţiile sexuale, diversitatea, anturajul.

Ce se ascunde în spatele relaţiilor paralele?

O persoană care este implicată în mai multe relaţii, poate iubi mai multe persoane în acelaşi timp sau nu o iubeşte pe niciuna dintre ele? „Le poţi iubi pe toate, în sensul că îţi plac, ţii la ele, îţi pasă de ele, dar nu eşti profund îndrăgostit de niciuna dintre ele. Alfel spus, le poţi iubi pe toate, dar nu poţi fi îndrăgostit de toate în acelaşi timp“, spune psihologul Virgil Rîcu.

Există persoane care cred că relaţiile paralele nu sunt pentru oricine, deoarece trebuie să fii tot timpul atent la ce faci, la ce spui şi cui spui şi nu oricine se poate dedubla.

Psihologul Oana Tudor este de părere că orice persoană poate trăi această experienţă la un moment dat, fără a fi vorba de abilităţi în plus. Ea caracterizează persoana implicată în relaţii paralele ca fiind „o persoană ce simte nevoia să deţină controlul, o persoană cu o stimă de sine scăzută, care nu are încredere în propriile forţe şi atunci se «ascunde după acest paravan»“.

Persoanele implicate în relaţii paralele nu-şi mint numai partenerii, ci se mint şi pe ele însele. „Minciuna este mai blândă decât adevărul, este generatoare de speranţă, este convenabilă. Minciuna ne protejează iluziile. A fi sincer cu tine însuţi înseamnă a renunţa la iluzii. Trebuie să fii foarte puternic pentru a face acest lucru“, spune psihologul Virgil Rîcu.

Maturitatea emoţională se dobândeşte experimentând

La o primă vedere, se crede că relaţiile în paralel sunt mai întâlnite în cazul persoanelor care s-au implicat în relaţii de lungă durată de la vârste fragede ori chiar s-au căsătorit foarte tinere. Despre astfel de persoane se spune că „nu au copilărit îndeajuns“.

Dragostea care duce la căsătorie este un alt gen de dragoste decât cea din adolescenţă. Prima presupune un nivel de maturitate, o experienţă de viaţă - experienţă care vine adesea ca urmare a unor suferinţe în dragoste, pe când a doua este «joacă de copii»“, spune Virgil Rîcu.

În viziunea psihoterapeutului, a nu fi „copilărit“ îndeajuns înseamnă fantasme neconsumate, care se cer a fi consumate la un moment în viaţă.

„Trebuie înţeles faptul că maturizarea emoţională nu se realizează natural, precum maturizarea biologică, ci presupune metabolizarea psihologică a unor experienţe semnificative. Dacă o persoană nu trăieşte aceste experienţe, ea nu se poate maturiza“, continuă acesta.

Psihoterapeuţii spun că inconştient, oricine ştie când persoana de lângă el este implicată într-o altă relaţie. Dacă ignoră acest lucru, o face pentru că nu este pregătit să ducă o discuţie confruntativă. Se poate întâmpla ca partenerul înşelat să cunoască trădarea şi să o accepte fără a spune ceva despre aceasta.

Psihologul Oana Tudor crede că această persoană „este predispusă să stea în acest rol de victimă, care o poate face să se simtă în siguranţă şi trăieşte într-o relaţie de dependenţă, care este clar o relaţie disfuncţională“.

Pe de altă parte, Virgil Rîcu spune că această persoană nu este pregătită pentru a aduce în discuţie situaţia, că se teme de despărţire, că nu are alternative mai bune. „Iar în unele cazuri, se poate întâmpla chiar să îi convină situaţia. De exemplu, se simte eliberată de presiunea de a presta anumite lucruri în relaţie“, adaugă acesta.

În situaţia mai sus amintită, se poate întâmpla ca tocmai cel care are viaţă dublă să fie gelos în relaţia clandestină, iar celălalt să accepte.

„Psihologii numesc acest fenomen proiecţie: să atribui altuia trăsături care îţi aparţin ţie (în cazul acesta tendinţa către infidelitate). În ceea ce priveşte faptul că cealaltă persoană acceptă situaţia, nu trebuie subestimată fascinaţia pe care sado-masochismul o exercită asupra oamenilor“, spune Virgil Rîcu.

Partenerul întors, „imunizat“ la trădare?

Se întâmplă frecvent ca persoana care a fost implicată în mai multe relaţii paralele să se întoarcă la partenerul de drept. Se impune întrebarea dacă această relaţie mai poate fi funcţională. Părerile experţilor în terapia de cuplu sunt împărţite.

Psihoterapeutul Virgil Rîcu este de părere că „partenerul plecat se întoarce tocmai pentru că acum, în urma experienţei dobândite, îl poate aprecia mai mult pe vechiul său partener. Acum ştie ce vrea, ce e important pentru el. Se întoarce «vaccinat», căci acum ştie ce înseamnă tentaţia, cunoaşte preţul cedării tentaţiei, este într-o oarecare măsură imunizat“.

În schimb, psihologul Oana Tudor spune că „va fi o relaţie disfuncţională şi poate putem vorbi şi de un aspect patologic, dacă partenerul rămâne constant“.

Cea mai gravă formă de trădare

Există în rândul persoanelor înşelate sau a celor care se tem că vor fi înşelate ideea că trădarea sau adulterul are „grade de severitate“. Mai precis, dacă partenerul are o aventură de-o noapte este mai puţin grav decât dacă are o relaţie mai lungă.

„Oamenii caută tot timpul strategii de a negocia cu sentimentele lor, în special cu cele dureroase. Dacă eşti foarte îndrăgostit de o persoană şi acea persoană are o aventură chiar şi numai de o noapte cu altcineva, oricum suferi intens. Eşti furios şi vrei să îţi impui să nu o mai iubeşti, dar sentimentele sunt prea puternice pentru a se lăsa ucise. Atunci, pentru că nu poţi renunţa la persoana iubită, încerci să te convingi că ceea ce a făcut nu este aşa de grav“, explică psihologul Virgil Rîcu.

Prin acest tip de raţionalizări încerci să te anesteziezi, să îţi scoţi din minte acest fapt pentru a putea trăi mai departe cu respectiva persoană.

„Psihanaliza a demonstrat însă că nimic nu este uitat, ci doar ascuns în inconştient. Mintea poate uita, poate ignora foarte multe lucruri pentru a se proteja de durere, dar acestea revin în conştiinţă atunci când persoana se simte în siguranţă, atunci când se simte mai puternică“, concluzionează Rîcu.

Psihologul Oana Tudor este de acord cu această diferenţiere.

Pe noi ne afectează sentimentul, emoţia, gândul că mă poate înşela, nu actul în sine. Iar atunci când este vorba de constanţă cu aceeaşi persoană apar aceste emoţii care duc la suferinţă, dezamăgire, neîncredere, spune aceasta.