„Căsnicia mea e un dezastru” – minciuna preferată, în adulter

Dacă ar fi real ceea ce spun soţii care flirtează şi trădează prin târg, toate căsniciile ar arata ca nişte măsele rupte. Iată nişte cazuri de mitomani care îşi bârfesc partenerii de viaţă.

”Soţul meu e un nesimţit”. ”Soţia mea e o mahalagioaică”. Asta auzi atunci când un biet porcuşor de bărbat (respectiv o biată scrofiţă de femeie) înşală ce-are pe-acasă şi trebuie să vină cu nişte explicaţii pentru această întâmplare despuiată, normal.

Bătaia e ruptă din crai

De exemplu, ador dintotdeauna femeile care spun ”da, mă bate bărbatul meu din când în când, dar e din vina mea, deoarece îl provoc”. Eu n-am reuşit niciodată să provoc un bărbat să mă caftească, deşi cred că m-am străduit mult. Dar dacă ele susţin că se poate, e ok. Adică la cât sunt eu de nesuferită, voi reuşi într-o zi să-l conving pe vreunul să-mi ardă una după ceafă.  

Am audiat bărbaţi care spuneau că nevestele lor sunt cicălitoare (şablon), sforăitoare (puţin probabil), cheltuitoare (un pic mai mult probabil). Am audiat şi femei care spuneau că bărbaţii lor nu comunică destul (şablon), că stau prea mult la serviciu (puţin probabil), că sunt încă legaţi ombilical de mămicile lor (un pic mai mult probabil).

Pe primul bărbat care şi-a bârfit nevasta, în casa şi-n viaţa mea, l-am crezut orbeşte. În spiciul lui, femeia aia era un monstru, desigur, iar mie îmi convenea situaţia de minune. Nu-l înţelegea, cică. Aşa povestea el, oftând cu un cot pe perna mea şi cu celălalt pe telecomanda pe care nu mai reuşeam să pun mâna, să văd şi eu ceva frumos la televizor. Dar după cât de frecvent îl intercepta soaţa pe telefonul mobil, cred că ea îl înţelegea pe el mai eficient decât mă înţelegea el pe mine.

Roxana şi Georgică sunt nişte amici care ne puteau fi fini (scuzaţi fififonia), doar că, prin intermediul vicisitudinilor vieţii, proveneau din două familii diferite. Ce coincidenţă frumoasă, el avea o nevastă, iar ea avea un soţ - să mori de râs, nu alta. El chiar murea de râs, ea murea de plâns, mă rog, dar ei îi trecea plânsul, deoarece nu-i frumos să mori când sunt musafiri – parafrazându-l pe Nenea Iancu. În aceste circumstanţe, din motive învăluite în mister, lui tot nu-i trecea râsul.

Medicul de familie dezmembrată

Am asistat într-o seară la o discuţie între cei doi porumbei susmenţionaţi, din care începuseră să sară fulgii. Ea, pentru că se aflau o săptămână luminată din an (mai avea şi-o vodcă luminată în stomac - şi alte patru-n sânge), s-a hotărât să fie sinceră cu amantul. I-a spus că soţul ei i-a dat cadou un căţeluş de care nu se putea despărţi, deci nu se poate despărţi nici de soţ. Nelăsându-se mai prejos, Georgică i-a replicat că soţia lui i-a dat cadou o gonoree de care se putea despărţi, dar numai cu câteva mici suveniruri farmaceutice de la medicul de cât p-aci familie.  

Evident, toţi cei care savuram această profundă conversaţie am fost nevoiţi să supunem la vot: cine urma să facă un sacrificiu sentimental? Ea să se despartă de căţeluşul ei cu părul creţ? El să se despartă de gonococul lui conjugal? După dezbateri aprinse, s-a ajuns la un armistiţiu. Ea renunţa la custodia bishonului, întrucât oricum avea de renunţat şi la bolicica pe care presupunea că o agăţase din mers, de la amantul Georgică. ”Idiotule, am crezut că am cistită şi mă îndopam cu ceai de muşeţel!”. Personal, cred că era mai degrabă un coniac de muşeţel în păhăruţul ei, dar nu e treaba mea să judec oamenii.

Peste o săptămână de antibiotice care nu şi-au făcut efectul, ea a dat de perete uşa unui doctor şi-a sughiţat după ajutor. El i-a spus, cu blândeţe, că e o proastă, fiindcă ia hapuri după capul ei. Testele au dovedit că n-avea nicio boală venerică, de fapt, aşa că a revenit cistita în atenţia ei ciulită. Roxana i-a replicat doctorului, la fel de politicoasă: ”Cum dracu n-am nicio boală, dacă o are deja bărbatul cu care mi-o... cu care tră... cu care m-am incurc... a cărui nevas... cu care am o relaţie?”. Doctorul i-a spus că e un caz aparte şi chiar a invitat-o la Facultatea de Medicină, să se aşeze confortabil sub ochii holbaţi ai studenţilor din anul întâi, ca să vadă şi ei că nu toţi gonococii sunt obraznici, unii nu trec graniţa. Roxi a zis că nu vrea, iar medicul, blajin, i-a răspuns că e cam tâmpiţică, deoarece dacă amantul ar fi avut blenoragie, ar fi avut-o şi ea.

Nu te băga unde nu-ţi fierbe boala

Ca să nu mai lungim foaia medicalo-năbădăioasă, s-a dovedit că nici Georgică n-avea nicio  boală, minţise fiindcă asta era cea mai rapidă cale de a rupe relaţia cu Roxana. Iar el prefera despărţirile cu înjurături, nu cu lacrimi. Înjurăturile îl motivau, doar plânsul îl scotea din circuit.

Anii au trecut, patologia a continuat. El îi povestea următoarei lui amante că nevastă-sa nu ştie bine tabla înmulţirii şi că râd ăia de ea la chioşc, fiindcă întinde 16 lei şi vrea două pachete de ţigări. Iar soaţa lui îi povestea următorului ei amant că bărbatu-său bagă la microunde farfurii acoperite cu folie de aluminiu, iar când cuptorul începe să pocnească, ăsta fuge să-şi scoată pistolul din sertarul secret, crede că l-a atacat cineva prin geamuri (sau prin uşă sau prin wc sau prin ceva). Sigur, amanta s-a răzbunat fiindcă a părăsit-o, a căutat-o pe nevastă, ca să-i explice cam ce fel de soţ are la uşă.

Ce coincidenţă romantică! Şi pe aia o părăsise amantul, aşa că s-au adunat toţi patru, plus nişte prieteni figuranţi, ca-n orice film bun. Asta ca să încheie un armistiţiu, şi acolo şi-au confruntat poveştile. Nevasta lui Georgică a pledat, politicos-isterizată, că e absolventă de Finanţe, deci n-are cum să nu ştie tabla înmulţirii sau a împărţirii sau ce-o fi aia. A dat şaişpe lei la chioşc doar fiindcă ălora li se arsese un bec din faţă, în timp ce ea îşi uitase ochelarii acasă şi nu mai nimerea bancnotele.

Iar Georgică a explicat, pe înţelesul tuturor, că a te repezi prematur după armă ca să-ţi aperi familia (chiar dacă familia nu era acasă) nu înseamnă prostie, ci eroism. Şi mai zicea că, oricum, bubuiturile din cuptorul cu microunde nu erau de la folia de aluminiu, asta e minciună sfruntată şi inadmisibilă! Erau de la furculiţa pe care-o uitase pe farfuria cu pilaf, deci haideţi să nu denaturăm realitatea, da? Asta e, a greşi (şi-a nu şti nicio boabă de fizică) este omeneşte.

Grase prin inel

”Nevastă-mea e foarte grasă”, ofta Florin, la fiecare postludiu. Ştiam asta de la Gina, amanta lui mai degrabă lată decât lungă. Motiv suficient pentru noi să ne întrebăm cum arăta soaţa lui Florinel, dacă el se bucură de supleţea Ginei, în condiţiile în care pe-asta n-o mai încăpuse nimic de vreo şase luni, adică trăia din firimiturile hainelor vechi şi extensibile. Foarte, foarte extensibile.

Gina era bucuroasă, dădea din coadă (deci mai umbla şi cu părul strâns, după ce că avea un căpşor ca un hipopotămuţ scumpic). Această stare Zen a fost valabilă până când a văzut-o pe nevasta lui Florin pe Facebook. Arăta ea ca o sirenă cu o parte pescărească un pic mai durdulie, ce-i drept, dar oricum avea cu douăzeci de kile mai puţin decât amanta. Gina era să facă gripă sau depresie (sau infarct, nu mai ştiu exact), când a constatat. Până atunci, complexele ei fuseseră adormite, credea că şi-a găsit în sfârşit bărbatul perfect, care s-o vadă ca pe-o păpuşă Barbie, în comparaţie cu nevastă-sa. Hopa, deci păpuşa era cea de acasă, de fapt. Bărbatul ei voia alte femei doar fiindcă erau, cum spune poanta, altele. Nu conta niciun defect, orice tip de celulită din afara căsniciei este binevenită.

 La aşa întrebare, aşa lipsă de răspuns

”De ce-ai afirmat că nevastă-ta e başoldină?” – a întrebat Ginuţa, laolaltă cu nişte decibeli care ar fi putut dezrădăcina imediat un corcoduş mai slăbuţ. ”De unde ştii tu cum e nevastă-mea?” – a dilatat el laringele şi ochii. Atunci, luată pe nepregătite, Gina a fost nevoită să admită, în faţa instanţei erotice, că îşi făcuse un cont fals pe Facebook, îi ceruse prietenia nevestei lui, doar ca să le poată supraveghea pozele de familie.

Despărţirea s-a produs într-un cadru romantic, el a plecat, ea a trântit o uşă după el, fapt care i-a atras un avertisment scris (cu sudoarea frunţii şi-a gramaticii) de la comitetul de bloc: ”Stimată Doamnă vecină, dacă s-e m-ai întâmplă s-ă auzim vre-un zgomot de acest fel printre locatari noştrii, asocieaţia v-a chema poliţia, întru-cât asfel încălca-ţi regulelile de bună vecinătate. V-ă mulţumim. Cu respect, Comitetul”.

Ea era foarte pasionată de comunicare şi corespondenţă, era un hobby mai vechi. Le-a răspuns colocatarilor cum se cuvine, adică tot în scris, ”m**e şi să mă pupaţi în c**ul meu frumos”. Până la urmă, în voioşia şi plictiseala lor, au dat-o în judecată, normal.

În apărarea ei, inculpata scria mult mai corect decât locatarii reclamanţi, plus că ea scosese înjurăturile la imprimantă, ceea ce vecinii nu reuşiseră, întrucât (sau ”întru-cât”, vorba lor) nu dispuneau de tehnologie modernă. Cunoştinţele de limba română nu i-au ajutat la nimic, grefiera n-a apreciat aceste gesturi intelectuale. Norocul Ginei a fost că a prins perioada asta când insulta şi calomnia nu sunt penale, sunt doar civile (cât or mai fi). Bine, e drept că, în urma sentinţei, plăteşte şi azi întreţinerea de la bloc cu 30% mai mult ca restul prostimii, ca să acopere prejudiciile pe care judecătorul a susţinut că ea le-a adus scării, liftului, onoarei colective şi clondirului cu mastică.