Bărbatul vs femei, în dating online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indiferent dacă sunt geloşi sau nu, dacă au avut mai multe relaţii sau doar câteva, bărbaţii, dar şi femeile caută online pe cineva la care să se întoarcă seara acasă.

„Ce-mi doresc de la un bărbat? Să fie amuzant, decis, hotărât, înalt, să câştige bine, nu vreau să-l întreţin“, spune Laura (Bucureşti, 27 de ani). Petru (Bucureşti, 27 de ani) ar dori o iubită „blondă, încrezătoare, cu picioarele pe pământ, să nu fie geloasă sau cicălitoare“. Amândoi au început să caute ceea ce-şi doresc pe un site de matrimoniale, convinşi că este un loc în care au mai multe şanse să cunoască pe cineva potrivit decât în mediul offline.

„Muncesc destul de mult, 10-12 ore, uneori şi în weekend, aşa că nu prea am timp să ies prin baruri ori cluburi, iar la job nici nu se pune problema să cunosc pe cineva deoarece avem chiar o regulă în privinţa aceasta. Cei mai mulţi dintre prietenii mei sunt în relaţii serioase sau chiar căsătoriţi, aşa că un site de matrimoniale nu mi se pare deloc o idee rea“, explică Petru, care e specialist în IT.

De altfel, un studiu publicat recent de psihologii de la Universitatea Chicago (SUA) a relevat că relaţiile începute în mediul virtual sunt mai durabile decât cele care au beneficiat de un start clasic. De asemenea, mai arată studiul, căsniciile materializate din astfel de relaţii sunt cu 25% mai fericite decât ale cuplurilor care s-au cunoscut la o petrecere, la serviciu sau prin intermediul
prietenilor.

Rată mai mare de succes

„Relaţiile amoroase începute online au mai multe şanse de a rezista de-a lungul timpului, prezentând un risc cu 25% mai mic de a sfârşi printr-un divorţ. Prin comparaţie, partenerii care s-au cunoscut în mod tradiţional sunt mai dispuşi să se despartă după o perioadă, nefiind satisfăcuţi de evoluţia relaţiilor lor“, a precizat profesorul John Cacioppo, cel care a condus studiul.

Explicaţia pentru acest fenomen este simplă, mai spune acesta. Astfel, cei care se cunosc online sunt mai motivaţi să-şi găsească sufletul pereche. În plus, ei beneficiază de servicii specializate, care oferă profiluri compatibile cu ceea ce-şi doresc. Un al treilea motiv pentru care spaţiul virtual este benefic relaţiilor este chiar multitudinea de opţiuni pe care le are fiecare utilizator, susţine Cacioppo.

Concluziile studiului american au fost confirmate şi de un sondaj realizat de site-ul sentimente.ro, cel mai important site de matrimoniale din România. Astfel, potrivit acestuia, peste 80% din bărbaţi şi 90% din femei îşi doresc să găsească online o persoană dragă. Femeile au avut deja două-cinci relaţii, iar sexul opus a trăit mai mult de cinci poveşti de dragoste, majoritatea cu o durată de peste un an, astfel încât acum ştiu ce-şi doresc. 

Doar 6% din bărbaţi şi sub 1% din femei îşi doresc un partener pentru o seară, iar aproximativ 7% vor un partener mai degrabă pentru ieşit în oraş, decât o relaţie. Nu este o surpriză, astfel că ambele sexe consideră (în proporţie de peste 50%) că oficializarea legăturii intime create este necesară.

„Am început să ne scriem mesaje în octombrie 2012, iar în noiembrie am avut primele întâlniri faţă în faţă. Norocul a făcut ca amândoi să ne placem şi de aici au urmat multe nopţi lungi de discuţii. La început a existat o reticenţă în privinţa întâlnirii datorită modului în care ne cunoscuserăm. A existat o conexiune, o chimie foarte puternică între noi. Astfel, am ajuns ca pe 30 decembrie să o cer în căsătorie, iar ea să accepte. Acum suntem în febra pregătirilor pentru nuntă“, spune Mihai.

Femeile, mai tradiţionaliste

Până la căsnicie este un pas destul de mare, aşa că atât femeile, cât şi bărbaţii sunt foarte atenţi cu ceea ce-şi doresc de la partener, mai ales că spaţiul virtual le oferă posibilitatea de a alege cu atenţie. Unii sunt atenţi la zodie, alţii la religie, dar majoritatea au suficientă încredere că, dacă există chimie, atunci nu va mai conta niciuna dintre preferinţele de această natură.

Contrar unor prejudecăţi, studiul Sentimente.ro a mai arătat că femeile din mediul online sunt încrezătoare în ele însele şi nu se tem că şi-ar crea o imagine falsă pe internet astfel ca potenţialul partener să fie dezamăgit la prima întâlnire offline. Singura problemă pe care par să o aibă este în privinţa vârstei, pe care o ascund sau o cosmetizează, un lucru comun şi în afara spaţiului virtual.

Chiar dacă apelează la metode moderne de a-şi cunoaşte sufletul pereche, femeia de pe site-urile de dating este una tradiţionalistă, care consideră că bărbatul trebuie să fie capul familiei (51%). În plus, aceasta a învăţat că gelozia nu face deloc bine unei relaţii, dar şi că nu strică, totuşi, să-ţi cauţi partenerul pe motoarele de căutare înainte de prima întâlnire.

Bărbaţii, nesiguri

Pe de altă parte, bărbaţii care-şi caută dragostea online sunt destul de nesiguri înainte de prima întâlnire şi sunt mai preocupaţi să nu-şi dezamăgească partenera decât să caute informaţii despre ea pe Google. Nesiguranţa ar putea veni din faptul că bărbaţii au avut mai multe relaţii, care, evident, nu s-au terminat prea bine, aşa că teama de respingere este mai mare.

„Este uşor să fii cocoş în online. Nu te vede nimeni, poţi să spui ce vrei, dar lucrurile se complică dacă ajunge chiar să-ţi placă de o persoană şi să vrei să te întâlneşti cu ea. Dacă i-ai creat o imagine falsă despre tine, va fi dezamăgită, nu o mai vezi a doua oară, mai ales că am observat că femeile au o mare problemă cu minciunile, fie ele şi mici. Mai degrabă acceptă un adevăr neplăcut decât o minciună pe care ajung să o descopere. De aceea, prefer să spun adevărul despre mine, chiar dacă nu primesc la fel de multe vizite pe profil ca în cazul în care mi-aş trece un salariu mai mare, aş avea hobby-uri mai interesante sau aş spune că sunt mai înalt şi mai slab. Cum să-i zic că mă duc la sală de trei ori pe săptămână când eu sunt fan fast-food?“, explică Radu (Bucureşti, 31 de ani), contabil, care are de două luni şi un cont pe un site de matrimoniale.

Cum văd cele două sexe prima întâlnire

Odată stabilită conexiunea, cei mai mulţi dintre cei care îşi caută dragostea online îşi doresc să treacă la următorul nivel al relaţiei cu persoana care ar putea fi sufletul pereche. Nimic mai uşor, s-ar putea spune, însă nu este chiar aşa.

Prima întâlnire nu este deloc lipsită de emoţii, de nicio parte. Este greu de ales locul ideal, dar, potrivit sondajului Sentimente.ro, utilizatorii site-ului cu peste 800.000 de membri ştiu ce nu vor să facă. Astfel, pentru 46% din femei şi 49% din bărbaţi, cea mai proastă idee ar fi ca prima întâlnire să aibă loc undeva unde să fie prezente şi rudele unuia dintre cei doi.

O altă întâlnire cu potenţial de eşec ar fi într-un bar, un club sau orice alt loc gălăgios (aproximativ 40%). Surprinzător, însă, se pare că dorinţa de intimitate este atât de mare încât doar pentru 13% din bărbaţi şi 23% din femei o primă întâlnire în pustietate ar cauza îngrijorări. „Este destul de dificil să găseşti locul de întâlnire perfect. Dacă mergi la film, n-apuci să vorbeşti. Dacă nimereşti un bar prea gălăgios, la fel. O plimbare în parc parcă nu mai e la fel de potrivită după 30-35 de ani. Un restaurant poate fi prea elegant sau dimpotrivă... Eu mă pregătesc să invit pe cineva în oraş şi chiar nu ştiu unde să o invit. Am căutat şi pe internet. Concluzia până acum ar fi la o terasă drăguţă, unde se serveşte ceai, pentru că-i plac mult ceaiurile. Dar dacă este prea cald?“, spune Paul (33 de ani), din Bucureşti.

Experţii în relaţii spun că prima întâlnire trebuie să asigure spaţiul necesar relaxării, nu încordării şi stresului suplimentar. 

De ce este mai uşor online

În ciuda unei mai vechi prejudecăţi că nu te poţi îndrăgosti fără să vezi subiectul pasiunii, dezvoltarea tehnologiei şi creşterea răspândirii conexiunilor digitale ajunge să contrazică această teorie. Unii experţi au argumentat de-a lungul timpului că internetul face ca oamenii să-şi găsească dragostea mai uşor prin faptul că te „obligă“ să renunţi la superficialitatea de care poate ai da dovadă dacă o relaţie ar trebui să înceapă cu o întâlnire faţă în faţă.

„Dacă porţi câteva discuţii cu o persoană despre care descoperi că are aceleaşi interese, hobby-uri, viziuni despre viaţă ca şi tine, s-ar putea să nu te mai intereseze că nu este blondă, că nu a terminat Dreptul sau orice altă caracteristică pe care înainte o considerai absolut necesară. Tehnologia ne ajută să comunicăm mai eficient, la un nivel mai profund şi mult mai rapid, încurajează dialogul, reuşim să punem întrebări pe care poate nu am găsi curajul să le punem faţă în faţă. În plus, o conversaţie online îţi poate oferi curajul să fii tu însuţi“, spune Alina Chifu, licenţiată în psihologie din Bucureşti.

image
Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite