Bărbaţii adevăraţi se transformă în neveste

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeile vor neapărat să aibă alături bărbaţi de rasă pură, curajoşi, puternici, duri. Totuşi, nimic n-o enervează mai tare pe o soaţă decât un soţ vânjos căruia nu-i place filmul ”Nopţi albe în Seattle”.

Vrem bărbaţi care pot desface orice capac de borcan (uneori, chiar şi în sensul acelor de ceasornic), dar care să ne mângâie ca o aripă de fluture. Care înfig briceagul în şerpii veninoşi, dar care pupă zambila, înainte de a o dărui. Va trebui ca noi, femeile, să alcătuim un comitet şi să ne hotărâm, odată pentru totdeauna, ce vrem de la soţii noştri: să fie eroii care caftesc un bar întreg ca să apere onoarea noastră şi clondirul cu trei kile de mastică? Sau să fie nişte surori pe care (unele dintre noi) nu le-am avut şi pe care le-am aşteptat toată viaţa? Femeile se îndrăgostesc de băieţii răi, dar vor să se mărite cu băieţii buni, am mai spus asta (iar dacă n-am spus-o, o repet, vorba lui nenea Iancu).

Unde-s pistoalele, unde-s poşetele, caii şi flintele?

Ţin minte că, la o întâlnire de promoţie, fosta mea colegă Polixenia era deosebit de gravidă, chiar o bănuiam că-şi propusese să nască la sindrofie, moşită de noi şi de puţin Smurd, eventual. Bineînţeles, îl cărase după ea pe fericitul tată. El a intrat în amfiteatrul liceului cu mutra pungă, ţinându-se de burtă – care, între noi fie vorba, era cât a nevesti-sii. Am crezut că elimină vreo piatră de la rinichi, ceva, dar pe urmă am aflat misterul cârceilor lui. Mai pe seară, la masa festivă, Polixenia ne-a spus că Ruru al ei (nu ştiu de la ce venea apelativul ăsta, sper din toată inima că nu era botezat Ruru) are aceleaşi senzaţii, dureri, crampe şi simţăminte ca şi ea. Evident, explozia asta de empatie bizară survenise după ce ea îl dusese – cu forţa, presupun – la nişte cursuri unde viitorii taţi învăţau să fie gravide. Aţi citit bine, n-aţi sărit niciun rând, există un curent tembel pe mapamond care încurajează bărbaţii să experimenteze aceleaşi minunăţii ca şi soţiile însărcinate. Ruru se plângea că avea gleznele umflate, că îl balona orice (mă puteam lipsi de acest detaliu), că îi mişcă ceva în burtă. Am deschis gura să-i spun că poate îi mişcă în burtă cei optsprezece mici cu garnitură de cârnaţi şi salată de bere. Mâncase toate astea sub ochii noştri, invocând poftele sarcinii. Dar nu am rostit nimic, fiindcă o altă colegă a cântat cu vârful pantofului ei la fluierul piciorului meu, pe sub masă. Totul a mers conform planului, aveam să aflu ulterior. Asta până în clipa (vorba vine clipă, că a durat opt ore) când ea a născut, iar el, oricât s-a străduit, n-a reuşit să scoată un pepene pe nări, spre a egala măcar simbolic durerile şi miracolul facerii.        

Nu-mi iau niciodată consortul cu mine la mall, fiindcă am fost, de câteva ori, martora unor scene care m-au traumatizat. Magazinele de haine sunt pline ochi de bărbaţi care ţin poşetele femeilor, în timp ce ele se probează şi latră ”Sunt grrrrasă!”, după fiecare nasture încheiat cu opinteală dramatică. El ar vrea să-i propună o incursiune la magazinul de marafeturi naturiste de slăbit, în acest caz, doar că această intervenţie verbală îl poate costa viaţa. Aşa că rămâne mai departe cu moralul flasc, ţinând în braţele-i oţelite poşetuţa roşie a nevestei. E varianta bipedă a căţelului din Pistruiatul, care ducea în dinţi servieta cu manifeste. Măcar ăla făcea un gest util.  

Bărbatul a promis, sub ameninţarea rece a pirostriei, că va fi alături de soţie la bine şi la rău. De fapt, n-a promis el, a promis popa, el doar a dat din cap, ceea ce este egal cu o semnătură. Prin urmare, atunci când nevasta ţine regim, frigiderul arată ca un laborator legumicol prost finanţat. Toată familia iese la păscut, fiindcă doamna a citit undeva că, pentru sănătatea noastră, trebuie să consumăm zilnic fructe şi legume. Acolo nu scria şi ”numai”, dar ea a ales să subînţeleagă acest adverb clinic sănătos.

Verde-n faţă (de la broccoli)

Pe când eram o femeie normală şi aveam o gaşcă, amicul nostru Luci mânca frumos şi civilizat tot ce vâna, ca omul peşterii. Rupea prada cu dinţii – încă îi mai avea, atunci. Asemenea talent la sfârtecat carne nu mai văzusem de pe vremea leilor de la Teleenciclopedia. Putea să toarne pe conductă o halbă dintr-o suflare, chiar mă gândeam dacă încape toată în stomac sau o parte cere azil politic în dreapta şi-n splină. Arăta precum Gaius Octavius, când sărbătorea victoria de la Actium. În fine, cert este că viaţa lui de orgii alimentare s-a terminat când s-a cununat cu roaba lui Dumnezeu, Claudia.

La nuntă, ea a ales un meniu bazat pe vitamine şi minerale necesare corpului. Primele dâre de carne au apărut abia la felul trei, unde nuntaşii s-au ghiftuit cu câte trei zaruri de pui nestresat, crescut la sol, aprobat şi pupat de UE, şi cu o căpiţă de asparagus. După doi ani de căsnicie sănătoasă, Luci prinsese o tentă verde în obraji, arăta ca ăla din ”Masca”. Soţia îl nutrea cu tot felul de spanacuri (la propriu). În plus, nu-l mai prindeam prin anturajul nostru, acum mergea cu ea şi cu prietenele ei la diverse chefuri. Acolo, din câte am auzit, era un dezmăţ total: cherchelite după atâta ceai verde, doamnele nu se mai cenzurau şi vorbeau liber despre manichiuristele lor, despre ultimele modele de sandale, ba chiar şi despre reţete de chec. Dar aceasta n-a fost singura minune pe care Claudia a adus-o în viaţa lui Luci. A făcut din el un bărbat respectat, un om puternic. Ea l-a învăţat tot ceea ce ştie azi: să vadă filme în care dragostea învinge, să identifice balsamul de rufe printre sutele de sticloanţe din supermarket, să poarte o conversaţie inteligentă despre spinoasa şi controversata problemă a rolului suzetei în viaţa copilului. A făcut din el o enciclopedie, deci. Noi, prietenii lui, am fost cu atât mai fericiţi pentru el, cu cât Claudia nu-l mai lăsa prin oraş - dacă-l sunam ca să-l scoatem la joacă în cârciumă, răspundea ea pe mobilul lui şi ne spunea că Luci nu poate veni, că are lecţii de făcut... ăsta... are o problemă la serviciu.

Pisicuţă, pis, pis, pis, m-am prostit azi-noapte-n vis

Anca l-a învăţat pe Mircea să plângă. Îi cunoşteam pe amândoi de pe vremea când erau amici. El fusese bărbatul-buldozer. Şi sensei-ul care-l antrena fugea din calea lui, că avea nevastă şi copilaşi acasă şi nu putea să-şi rişte viaţa. Lui Mircea, filmele cu incredibilul Hulk i se păreau telenovele. Până în ziua când dragostea pentru Anca i-a luat minţile şi muşchii. I-am revăzut odată la cinema, după nunta lui înmuiată-n mătase roz, se băgaseră la un film superb, cu o femeie bătrână care şi-a găsit jurnalul din tinereţe, într-o ladă cu alte jurnale din tinereţe. Şi l-a răsfoit un sfert de film, în tăcere, astfel şi-a adus aminte de un iubit de-al ei de pe vremea când era fată şi Columb încă nu dăduse de America (sau nu era sigur dacă dăduse sau nu, că era cam miop, mă rog). Iar după film, când femeile şi Mircea boceau în batistă - ca şi cum nu era de aşteptat ca baba să moară la final -, amicul nostru i-a spus nevesti-sii că trăim într-o lume tristă, unde ne regăsim iubirile numai prin lada de amintiri, ah, vai, of...

Nu e o ruşine să fii sensibil! – ne-a murmurat într-o zi prietenul Tavi, când l-am prins cu mâţa-n sac, la propriu. Când s-au luat, nevastă-sa, Clara, a venit cu o zestre de trei pisici râzgâiate, flocoase şi frumoase, să le mănânci, nu alta. Şi, într-adevăr, în ziua când era să le mănânce Rottweilerul unui amic sosit în vizită cu monstru cu tot, Clara a decis că numai un bărbat puternic şi viteaz ca Tavi se putea ocupa de pisicuţe, să le asigure pază şi protecţie. Ceea ce nu bănuia el atunci, prea mândru fiind de misiunea lui impresionantă ca să mai citească şi literele mici, era că în fişa postului intra şi plimbatul mâţelor pe-afară, în coşuleţ. Că lor aşa le plăcea, să fie scoase la aer, chiar dacă făceau pişu în lădiţa cu nisip din casă. Şi îl vedeam pe Tavi al nostru ieşind în fiecare după-amiază la promenadă, cu panerul plin de pisici, giugiulindu-le şi vorbindu-le: ”Miorlau cu tata, pufoasa mea, hei, Bobiţă, n-o mai bate cu lăbuţa pe Pufuleaţa, că te pedepseşte tata şi nu-ţi mai dă zahăr cubic, da? Aşa, bravooo, ce fetiţă cuminte am eu!”. A, uitasem să vă spun că Tavi e maior combatant şi a luptat în Afganistan.

Frumoasa mea, în noaptea asta, să ne certăm ca doi nebuni

Sorina era foarte posesivă cu Florin. Practic, el nu era singur decât în baie. Ca să scape, ajunsese s-o mintă că are sindromul colonului iritabil şi de aceea trebuie să petreacă mult timp în solitudinea rece a încăperii private. Altfel, desigur, iubita mea, aş sta numai cu obrazul lipit de al tău, aşa cum stăm inclusiv la masă. Odată, toate păsările dormeau, numai una n-avea somn: Florin. S-a dat jos din pat cu mişcări care ar deprima orice felină şi s-a dus în sufragerie, să bea o vişinată, în ideea că poate aşa va pune geană pe geană. Din duşcă-n duşcă, i-a venit ideea să-l sune pe prietenul lui, Cătălin, pe care nu-l mai văzuse de mult timp, deoarece era beţiv şi cretin (citat din Sorina). A vorbit cu ăla în şoaptă, ca-n Rezistenţa Franceză, ceea ce a condus la o criză de comunicare, întrucât Cătălin era într-un club bubuitor, iar Florin se chinuia să nu scape vreun decibel în urechea nevesti-sii. Nu s-a putut lega nicio conversaţie, deci Florin a renunţat, i-a spus lui Cătă că trebuie să meargă la loc în pat, fiindcă, dacă se răsuceşte Sorina în somn şi simte că n-a strivit nimic, se trezeşte şi începe circul. Când s-a aşezat la loc, sub baldachinul conjugal, Florin a alunecat oleacă pe un papuc şi a aterizat forţat pe saltea, astfel încât s-a produs un cutremur de 3 grade pe Richter, cu epicentrul în zona Sorinei. Ea a deschis doi ochi cât farurile şi l-a întrebat unde a fost şi cum poate fi într-atât de nesimţit, încât să umble prin casă în loc s-o ţină în braţe, în tot acest timp. Cu această ocazie romantică, Sorina şi-a amintit că, pe vremea când se pregăteau de nuntă, ea a decis că e imperios necesar ca Florin să ia cursuri de dans, ca să iasă valsul mirilor perfect. Iar el a făcut un lucru oribil, în sensul că, după atâta amar de antrenamente, la nuntă a călcat-o pe trenă şi era s-o lase-n chiloţi, în văzul celor 200 de contribuabili. Ca să-l ierte, ea i-a poruncit să mai facă doişpe lecţii de vals, fiindcă vor mai merge la evenimente unde trebuie neapărat să danseze ca la Teatrul Balşoi.                        

 

 

 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite