Ai făcut facultatea la stat sau la privat? Cum ne influenţează viaţa sexuală tipul de educaţie primit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un studiu recent s-a concentrat pe modul în care se comportă oamenii în intimitate şi ca urmare a formei de învăţământ absolvit, adică în cadrul unor instituţii de stat sau a celor particulare.

Cercetarea realizată pe un grup de 1.600 de persoane arată că persoanele care au terminat o facultate privată sunt mai puţin încrezătoare din punct de vedere sexual, spre deosebire de foştii studenţi la universităţi de stat, dar mai înclinate să experimenteze în dormitor zone ale sexualităţii catalogate drept perversiuni, cum ar fi bondage, o tehnică sexuală sado-masochistă. 

Nesiguranţa în ceea ce priveşte sexualitatea este şi motivul pentru care se pare că persoanele şcolite în cadrul instituţiilor private sunt dispuse să acorde mai mult timp actului sexual şi cu o frecvenţă mult mai mare decât foştii colegi de la stat, dar şi să fie mai deschişi către alegeri sexuale mai „exotice“, scrie Daily Mail. Astfel, numai 1 din 20 de persoane educate în instituţii private şi-a acordat note mari pentru performanţele la orizontală. În schimb, 1 din 5 adulţi care au învăţat la particular şi-au acordat calificative mari pentru pofta de sex, capitol la care nu se prezintă foarte bine cei de la stat. 

Numai 41% din studenţii de la facultăţile de stat au încercat bondage, în comparaţie cu 51% în cazul celor de la privat, iar două treimi au admis că au făcut sex în locuri publice. De asemenea, 1 din 8 persoane care au terminat şcoala cu taxă au mărturisit că fac sex în fiecare zi, comparativ cu numai 1 din 12 în ceea ce-i priveşte pe cei de la stat.

În acelaşi timp, studiul a mai arătat că persoanele care vin din instituţii private de educaţie au avut mai puţini iubiţi decât cei de la stat. Mai exact, primii au declarat în proporţie de 30% că au făcut sex cu una sau cel mult două persoane, spre deosebire de cei de la stat, care au răspuns acelaşi lucru în procent de 24%.

Un reprezentant al companiei Lovehoney, firmă care comercializează produse erotice pentru adulţi, a declarat: „Studiul arată că trecutul educaţional influenţează într-o anumită măsură viaţa sexuală adultă a oamenilor. Mulţi au această tendinţă de a considera că cei care au învăţat în şcoli private sunt mai încrezători în orice aspect al vieţii, faţă de persoanele care au învăţat la stat, dar conform acestui studiu lucrurile nu stau chiar aşa, cel puţin în privinţa sexului.“

Pe de altă parte, sexologul Tracey Cox a explicat faptul că bondage, un tip de perversiune sexuală din zona sado-masochismului, care presupune legarea partenerului cu eşarfe, sfori, cătuşe, cabluri în vederea obţinerii plăcerii, este o tehnică legată direct de sentimentul de putere. 

Oamenii care sunt educaţi în instituţii şcolare private provin, de obicei, din familii cu situaţii financiare deosebite şi simt că au mai multă influenţă, putere, decât cei din familii mai puţin bogate. De aceea sunt mai atraşi de ideea de a se implica în jocuri sexuale centrate pe sentimentul de putere, este de părere Cox.

Pe de altă parte, Tracey Cox subliniază faptul că în cazul celor care au învăţat în instituţii private unisex, ţinând cont de faptul că studiul a inclus şi mulţi studenţi care au urmat şcoli de acest tip, numai pentru fete sau băieţi, apare un tip de timiditate în preajma sexului opus, care se poate păstra întreaga viaţă. „Cu cât te simţi mai confortabil în prezenţa persoanelor de sex opus, cu atât vei fi cu atât mai încrezător în pat. Iar în privinţa şcolilor private în care fetele şi băieţii învaţă separat, poate că li se datorează obţinerea unor rezultate şcolare mai bune decât la stat, dar minusul este faptul că ar putea obţine note mai slabe la capitolul performanţe sexuale“, a atras aceasta atenţia.

Citeşte şi:

Timişoara occidentală pe timpul lui Ceauşescu: maraton nocturn XXX, reviste porno şi casete video cu filme sexy

Pornhub satisface pe Reddit curiozitatea oamenilor: E o slujbă obişnuită, dar cu multă pornografie hardcore în jur

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite