Adevăruri greu de acceptat despre sexul anal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În vreme ce bărbaţii văd în sexul anal plăcere şi o realizare sexuală demnă de un macho, femeile indentifică această practică sexuală cu teama de durere fizică şi cu crearea unei reputaţii proaste. FOTO Shutterstock
În vreme ce bărbaţii văd în sexul anal plăcere şi o realizare sexuală demnă de un macho, femeile indentifică această practică sexuală cu teama de durere fizică şi cu crearea unei reputaţii proaste. FOTO Shutterstock

Sexul anal continuă să fie un subiect tabu, motivul principal pentru care nu se cunosc prea multe despre ceea ce cred femeile şi bărbaţii referitor la această practică sexuală. Un studiu recent, realizat pe femei şi bărbaţi heterosexuali, a scos la iveală adevăruri greu de digerat.

Un studiu britanic realizat pe 130 de tineri heterosexuali, bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, arată că reprezentantele sexului frumos acceptă să facă sex anal nu pentru că şi-ar dori acest lucru, ci pentru că se simt constrânse să accepte, conform revistei medicale BMJ Open. Prin realizarea acestei cercetări s-a dorit să se înţeleagă mai bine motivele pentru care atât femeiele, cât şi bărbaţii fac sex anal

În urma realizării interviurilor individuale cu subiecţii s-a ajuns la concluzia că între cele două sexe există diferenţe uriaşe în ceea ce priveşte motivaţia de a face sex anal. În vreme ce bărbaţii văd în sexul anal plăcere şi o realizare sexuală demnă de un macho, femeile indentifică această practică sexuală cu teama de durere fizică şi cu crearea unei reputaţii proaste. De asemenea, în timp ce bărbaţii au declarat că adesea îşi doresc să facă sex anal pentru că sunt influenţaţi de vizionarea filmelor porno şi pentru că le oferă mai multă plăcere decât penetrarea vaginală, femeile au răspuns că acceptă pentru a le face pe plac partenerilor.

Studiul a evidenţiat că femeile trebuie să fie convinse, rugate sau constrânse să accepte un act sexual anal şi consideră că este firesc să se aştepte la suferinţă fizică. În acelaşi timp, femeile au precizat că atunci când refuză sexul anal se tem că vor fi percepute drept crispate şi rigide. Nu în ultimul rând, bărbaţii au indicat că se folosesc adesea de replica „dacă încerci, o să vezi că o să-ţi placă“ pentru a-şi convinge partenerele să accepte sexul anal. Ce a fost mai grav, studiul a scos la iveală că majoritatea covârşitoare a tinerilor nu este conştientă de riscul mare de transmitere a bolilor sexuale pe care-l implică sexul anal. 

În completarea acestor informaţii, terapeutul sexual Christine Milrod a declarat pentru womenshealthmag.com că în ultimii ani s-a evidenţiat o creştere a interesului pentru sexul anal, mai ales în rândul tinerilor, interes intens supus concepţiilor stereotipe din jurul acestui subiect, urmare a impactului pronografiei. Psihologul precizează că trebuie făcută diferenţa clară dintre pornografie şi educaţie sexuală, mai ales că ficţiunile creează falsa imagine că toate femeile sunt încântate de perspectiva sexului anal. Sexologul atrage atenţia că există femei care găsesc plăcere în actul sexual anal, dar la fel de adevărat este că sunt foarte multe care îl consideră extrem de dureros şi de neplăcut. 

Milrod subliniază că femeile nu ar trebui să cedeze niciodată în faţa presiunii partenerilor şi să accepte sexul anal dacă nu se simt pregătite sau nu-şi doresc să încerce aşa ceva. Însă în cazul în care există interes din partea ambilor parteneri, sexologul sugerează folosirea lubrifianţilor şi purtarea prezervativului pentru a preveni infecţiile bacteriene sau bolile cu transmitere sexuală. La fel de important este ca partenerii să nu se teamă să vorbească despre ceea ce le place şi ce nu la sexul anal. „De prea mult timp femeile acceptă să facă în pat ceea ce doresc bărbaţii doar pentru că vor să le facă acestora pe plac. Când vor decide femeile ce vor cu adevărat din punct de vedere sexual?“, se întreabă retoric Milrod.

Citiţi şi:

Cele mai ciudate legi sexuale: locurile în care sexul pe motocicletă este pedepsit şi jucăriile erotice se cumpără pe reţetă

Vârsta la care femeile încetează să mai facă sex

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite