Şantajul emoţional sau împreună degeaba

“Până nu se îndrăgosteşte de altcineva, nu-l pot părăsi”, mi-am zis îndrăgostită lulea de un altul. Uneori inima îngheaţă şi nimic nu pare s-o mai mişte, alteori e aşa de generoasă că dăruieşte iubire mai multor persoane în acelaşi timp.

Cum să plec doar pentru că m-am îndrăgostit după opt ani de trai ireproşabil?! Am preferat să experimentez triunghiul aproximativ un an de zile, jucându-mă de-a v-aţi ascunselea în trei. Acasă aveam parte de confort şi siguranţă, gestionam orice situaţie fără pic de efort. Afară... artificii la secundă! Cu inima „sfâşiată” în două părţi egale, am aşteptat un an pentru ca balanţa să se încline. 

Chiar dacă ştim că iubirea are deadline, cu toţii ne dorim relaţia perfectă. Greşit, unii oameni aleg să trăiască sub acelaşi acoperiş, chiar şi atunci când acasă devine teren minat. De ce rămân oamenii împreună când iubirea dispare? Degeaba. Ce-i ţine aproape, dacă nu iubirea? Ceea ce au construit în comun, respectul, compatibilitatea, aceleaşi idealuri ar fi un posibil răspuns. Confortul, obişnuinţa, gura lumii, copiii, frica de nou, de schimbare ar putea fi altul. Şantajul partenerului face şi el parte din viaţă. Căci cei mai slabi de înger, sub umbrela compasiunii, se lasă manipulaţi de partenerul incapabil să privească finalul drept o nouă şansă la o poveste reală de dragoste. Acestea sunt, însă excepţii, relaţii bolnăvicioase, gestionabile la doctor.

Dacă matricea în care ne dezvoltăm ar fi  - eu şi n parteneri, căci nu suntem monogami, în loc de eu şi tu până la adânci bătrâneţi, am privi partenerii cu relaţii longevive ca pe nişte aliens, iar despărţirile ca pe cele mai izbăvitoare lucruri care ni se pot întâmpla. Este imoral să fim infideli şi parcă tocmai de aceea nu reuşim să rămânem fideli decât într-un procent foarte mic. Dacă societatea ar gira infidelitatea, tot mai mulţi am „degenera” într-o fidelitate absolută, care ne-ar ţine sub acelaşi acoperiş într-un altfel de joc decât cel de-a şoarecele şi pisica.   

Părerea specialistului: Impactul şantajului sentimental

Avem cu toţii suficiente ocazii în care ajungem să ne implicăm în relaţii în care ne punem în joc propriile emoţii, sentimente şi nesiguranţe. Pe fondul acesta poate apărea şantajul emoţional – în esenţă, un sistem de ameninţări şi pedepse prin care o persoană apropiată încearcă să ne modifice comportamentul. Uneori, abordarea poate fi vizibilă: ne putem pune cu toţii întrebări despre motivaţia unui părinte care îşi laudă copilul câtă vreme acesta ajunge pe primul loc în orice competiţie în care e înscris şi nu îi oferă niciun gest de afecţiune atunci când e devansat de altcineva sau alege să-l pedepsească. Comportamentul acesta ajunge să se perpetueze dincolo de astfel de momente şi să ne afecteze capacitatea de relaţionare. Astfel, într-o relaţie în care sunt implicaţi doi adulţi, manifestările sale sunt din ce în ce mai greu de observat.

Atunci când ajungem să ne dezvoltăm propriile relaţii cu o latură profund afectivă, compasiunea şi presiunea socială, pe care le-a evocat deja Maridana mai sus, sunt doar două din aspectele de luat în calcul pentru momentele în care partenerul încearcă să ne manipuleze. Susan Forward şi Donna Frazier, doi dintre specialiştii care au cercetat acest subiect, aduc în discuţie alţi trei vectori: teama, obligaţiile şi vinovăţia. Din acest punct de vedere, ele au definit următoarele abordări:

- Persoanele care ne pedepsesc, în mod direct, pentru lucruri care le displac (spre exemplu, ,,am să te părăsesc dacă te întorci la muncă”);

- Oamenii care se rănesc pe sine înşişi atunci când o persoană la care ţin face un lucru nedorit (,,am să mă sinucid dacă mă părăseşti”);

- Aceia care, atunci când trec printr-o perioadă dificilă, susţin că nu se pot simţi mai bine dacă oamenii importanţi din viaţa lor nu fac tot posibilul pentru a le satisface nevoile;

- În final, o categorie mai dificil de identificat îi conţine pe cei pentru care orice gest de susţinere pe care îl oferă frecvent are un preţ; departe de noţiunea de ,,iubire necondiţionată”, aceştia preferă să îşi bucure partenerul pentru a putea acumula un ,,capital emoţional” de care se pot folosi pentru a-şi convinge apropiaţii să facă lucruri pe care nu şi le doresc doar pentru că şi ,,cel care şantajează” a făcut ceva similar pentru ei, la un moment dat.

Cea mai simplă modalitate prin care putem verifica dacă am fost afectaţi de şantaj emoţional din partea cuiva la care ţinem este să vedem cât de mult ne-au durut vorbele sale atunci când am avut un moment mai dificil; categoriile de mai sus ne pot oferi un punct de pornire. Pentru mulţi dintre noi, încheierea unei relaţii care îi răneşte pe toţi cei implicaţi în ea este un lucru dificil. Important este să discutăm aspectele cu care avem probleme şi să judecăm, la rece, răspunsurile pe care le primim. În cele din urmă, dincolo de orice presiune din afară, singurii oameni cu care avem de trăit toată viaţa suntem noi înşine. Compatibilitatea dintre noi şi cei de care ne apropiem este esenţială.

Radu Bălăuţă, psiholog clinician