6 momente de cumpănă care pot suda sau distruge o relaţie. Reacţiile care pot salva sau destrăma cuplul

6 momente de cumpănă care pot suda sau distruge o relaţie. Reacţiile care pot salva sau destrăma cuplul

Comunicarea între parteneri este esenţială pentru a putea depăşi momentele grele/FOTO stylishwife.com

Orice cuplu trece la un moment dat prin momente foarte grele. Poate fi vorba de îmbolnăvirea unei rude, a unui copil sau de probleme financiare. Din păcate, de multe ori partenerii nu reuşesc să treacă cu bine peste aceste încercări ale vieţii şi ajung să se despartă din cauza problemelor.

Unele cupluri ajung să fie mai unite după încercări dificile, în timp ce altele se despart.

1. Cea mai comună provocare de care au parte cuplurile tinere, provocare grea şi totodată plăcută, este venirea pe lume a unui copil. Stresul, oboseala din primele luni de viaţă ale micuţului pot afecta relaţia dintre părinţi, care se vor neglija unul pe altul, nu prea vor mai face sex şi nu vor mai comunica, toată atenţia lor fiind îndreptată spre copil.

Părinţii trebuie să facă un efort pentru a găsi câteva clipe libere, în care să discute despre schimbările din viaţa lor şi despre problemele noi apărute, spune psihologul Lauren Napolitano. De asemenea, părinţii trebuie să fie cât mai flexibili în privinţa modului de creştere a copilului şi să aleagă cea mai bună variantă de ajutor: angajarea unei bone, ajutor de la rude, ori trimiterea copilului la o creşă.

2. Infertilitatea este o altă problemă de care se lovesc multe cupluri. Neînţelegerile apar mai ales atunci când unul dintre parteneri îşi doreşte foarte mult un copil, iar celălalt nu este chiar aşa de încântat de idee. Deseori, cei doi ajung să se certe şi să se acuze reciproc de problemele care apar, în loc să caute o soluţie, cum ar fi adopţia. Tinerii trebuie să fie uniţi în dorinţa lor de a deveni părinţi, iar atunci vor găsi soluţia potrivită.

3. Desigur, cea mai dureroasă şi greu de suportat provocare a unui cuplu este infidelitatea. Psihologul April Masini, consilier matrimonial, spune că niciodată nu există un singur vinovat de infidelitate, vina o au ambii parteneri.

Ei trebuie să discute şi să se gândească de ce s-a ajuns la această situaţie, să vadă fiecare cum anume a greşit faţă de partener. Astfel, relaţia poate deveni chiar mai puternică, nu este obligatoriu să ia sfârşit după infidelitatea unuia dintre ei. Evident, ambii parteneri trebuie să meargă mai departe în relaţie cu mintea şi inima deschise. Când află de infidelitatea partenerului, soţul înşelat trebuie să se distanţeze, să nu reacţioneze impulsiv şi pripit, pentru că altfel va regreta. Câteva zile de singurătate vor ajuta la calmare, la detaşare şi în final vor duce la o decizie mai bună.

4. Boala unuia dintre parteneri poate întări relaţia, dând ocazia celuilalt să-şi arate grija şi sentimentele într-un mod care nu poate fi exprimat cu altă ocazie. Indiferent dacă este vorba de spitalizarea în urma unui accident sau de o boală îndelungată, acest necaz poate întări foarte mult un cuplu şi îi va apropia pe parteneri, scrie Womenshealthmag.com.

5. Şi boala unui părinte poate fi o provocare greu de trecut. Îngrijirea unei rude bolnave înseamnă timp, energie, bani şi stres pentru cei doi parteneri. Singura soluţie este ca ei să se organizeze mai bine, să-şi împartă atribuţiile de îngrijire: soţia găteşte şi soţul vizitează părintele bolnav. De asemenea, tinerii trebuie să facă în aşa fel încât să aibă şi câteva ore împreună, timp în care relaţia lor să fie consolidată.

6. Problemele financiare sau pierderea locului de muncă sunt alte situaţii dificile pentru un cuplu. Este foarte important ca partenerii să nu dea vina unul pe altul, spune Napolitano. Ideal este ca ei să discute şi să caute soluţii pentru a ieşi din situaţia dificilă în care se află.

Găseşte-ţi jumătatea pe primalove.ro

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările