5 lucruri pe care angajaţii sex shop-urilor ar vrea să le ştii despre jobul lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiind conştienţi de preconcepţiile care se învârt în jurul persoanelor care lucrează într-un sex shop, angajaţii magazinelor de jucării pentru adulţi au luat cuvântul pentru a lămuri câteva aspecte legate de jobul lor.

Dacă ai intrat într-un sex shop doar pentru cadouri de majorat sau pentru petrecerea burlacilor/burlăciţelor, gândul de a cumpăra câteva lucruri pentru propria ta plăcere (şi să recunoşti acest lucru) îţi poate da emoţii. Cu toate acestea, odată ce treci peste stigmatul iniţial de a împărtăşi cu vânzătorul anumite detalii din intimitatea ta, vei avea un sentiment eliberator. Asta pentru că angajaţii sex shop-urilor sunt direcţi, deschişi la minte şi gata să vă ajute să vă îmbunătăţiţi viaţa sexuală, deşi se confruntă cu multe concepţii greşite care vin la pachet cu jobul lor.

Iata ce-şi doresc angajaţii sex shop-urilor să ştiţi despre această afacere şi despre ei, potrivit Women’s Health:

1. Sex shop-ul este un loc sigur în care să fii tu însuţi

Spre deosebire de unele puncte de vânzare outlet, care au tendinţa să-ţi dea senzaţia de „o mărime care i se potriveşte oricui“, sex shop-ul este un loc individualizat şi lipsit de prejudecăţi. Este câte ceva pentru fiecare şi dacă nu ştii exact ce cauţi, poţi explora, învăţa şi pune întrebări fără să te simţi forţat să cumperi.

„Am ajuns în acest domeniu pentru că pe când cercetam fanteziile sexuale, am aflat că femeile nu se simt confortabil să-şi exprime interesele, în parte pentru că nici nu ştiu care sunt acestea, sau erau îngrijorate să nu arate ca nişte «uşuratice»“, a spus Veronica Kazoleas, psiholog social şi deţinătoarea sex shopului The Nookie din Toronto, Ontario. 

2. Nu trebuie să te simţi stânjenit sau ruşinat

Acele fantezii de care eşti puţin ruşinat (deşi n-ar trebui) sunt mult mai comune decât ai putea crede, spune Kazoleas. Un studiu din 2015, publicat în „The Journal of Sexual Medicine“, a scos la iveală că interesele sexuale tradiţionale considerate tabu sunt, de fapt, considerate nomale. Cercetătorii au studiat un eşantion de 1,516 canadieni, cu vârste cuprinse între 18 şi 77 de ani, şi au descoperit că 65% dintre femei au avut fantezii despre a fi dominate sexual, în timp ce fanteziile a 44% dintre bărbaţi au fost legate de palmele peste şezut sau plesnirea partenerei pentru plăcerea lor sexuală.

3. Întrebarea pe care nu şi-ar dori să le-o pui

În timp ce este în regulă să le ceri recomandări, nu este OK să întrebi angajaţii sex shop-urilor despre jucăriile lor sexuale preferate. Nu doar că este o întrebare invazivă, însă răspunsul nu te va ajuta să-ţi dai seama ce jucărie este potrivită pentru tine. 

„Cu toţii suntem diferiţi şi ne excită lucruri diferite“, spune Stacy Rybchin, fondatoarea sex shop-ului My Secret Luxury din Connecticut. „Doar pentru că mie îmi place o jucărie, nu înseamnă că îi va plăcea şi clientului. Ne dorim să te ajutăm să găseşti ceea ce ţi se potriveşte ţie, nu nouă“. 

4. Nu fac parte din industra sexului

„Cunosc câţiva angajaţi cărora clienţii le-au făcut propuneri sexuale“, spune Rybchin. Nu asta e treaba lor. Doar pentru că lucrează într-un magazin care vinde jucării pentru adulţi nu înseamnă că oferă chiar ei servicii sexuale clienţilor. Trupurile lor nu sunt în meniu.

5. Ei nu au toate răspunsurile

„Noi vă putem ajuta doar într-o anumită măsură“, spune Rybchin. Cercetând în prealabil tipurile de jucării de care aţi putea fi interesaţi şi deschiderea de a vorbi despre lucrurile care vă excită sau alte ciudăţenii corporale pertinente îi pot ajuta pe angajaţi să vă îndrume în direcţia corectă, crescând şansele de satisfacţie.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite