4 tipuri de gândire care distrug o relaţie: „Întreaga noastră construcţie mentală proiectează un scenariu pe care îl detestăm şi care ne face rău“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cea mai eficientă metodă de auto-sabotare este inventarea problemelor în mintea noastră şi convingerea că sunt reale, atrage atenţia psihologul Alexandru Pleşea, specializat în programare neuro-lingvistică. FOTO Arhiva
Cea mai eficientă metodă de auto-sabotare este inventarea problemelor în mintea noastră şi convingerea că sunt reale, atrage atenţia psihologul Alexandru Pleşea, specializat în programare neuro-lingvistică. FOTO Arhiva

Relaţiile de iubire încep frumos, dar de cele mai multe ori se destramă nu din cauza unor argumente reale, ci din cauza scenariilor lipsite de fundament pe care le construim în mintea noastră, explică psihologul Alexandru Pleşea, specialist în programare neuro-lingvistică (NLP). Acesta enumeră 4 tipuri de gândire care pot pune capăt unui mariaj.

Certurile din cuplu şi despărţirile se produc atunci când gândurile de nesiguranţă, însoţite de imaginaţie şi iluzii, au preluat controlul asupra vieţii noastre, consideră psihologul Alexandru Pleşea.

Acesta consideră că lipsa de încredere în sine proiectează nesiguranţă atât în relaţie, cât mai ales în partener, iar de aici rezultă gânduri imaginative despre înşelat, minciună, sentimente diverse necongruente etc. Specialistul şi trainerul în programare neuro-lingvistică (NLP) afirmă că mintea umană care trăieşte în nesiguranţă generează 4 gânduri distructive, care afectează atât de mult relaţiile de cuplu încât despărţirea devine iminentă:

Încercăm să citim gândurile partenerului

Multe dintre probleme sociale sau de cuplu apar atunci când credem cu tărie că avem puterea să citim gândurile celor din jur şi astfel începem să facem presupuneri nefondate. Acesta este motivul pentru care începem să ne umplem mintea cu bănuieli şi false credinţe despre partenerul de viaţă, iar întreg procesul generează sentimente de stres şi nesiguranţă. “Ca să putem fi fericiţi într-o relaţie, e nevoie să învăţăm că acele bănuieli nefondate pot fi spulberate foarte uşor prin comunicare. Nu, nu avem puterea de a citi ce este în mintea oamenilor, dar avem o putere şi mai mare, şi anume respectul pe care trebuie să-l avem pentru intimitatea celuilalt. Cu toţii avem dreptul la gânduri intime, pe care să le ţinem doar pentru noi. Când întrebi constant „La ce te gândeşti?” sau încerci în mintea ta să construieşti scenarii posibile, îl faci pe celălalt să se retragă din relaţie pentru a avea spaţiu. De câte ori nu aţi auzit mă sufoc în relaţia aceasta?”, explică psihologul Alexandru Pleşea.

Căutăm mereu relaţia perfectă

Perfecţiunea este un concept abstract, iar lumea noastră este guvernată de legea relativului: ce este perfect pentru mine, poate fi imperfect pentru altcineva. Nevoia noastră obsesivă de a găsi persoana perfectă, care să ne ofere relaţia perfectă, va creşte din ce în ce mai mult sentimentul de nesiguranţă, deoarece fugim după o himeră, după un lume utopică. 

Astfel de relaţii eşuează deoarece ne-am construit în minte imaginea unei relaţii aşa-zise perfecte, iar în realitate vom constata că fiecare relaţie pe care încercăm s-o dezvoltăm eşuează lamentabil, nu din cauza partenerului, ci din cauza standardelor de perfecţiune ale fanteziei noastre. Noi suntem imperfecţi în multe privinţe şi căutăm relaţii cu oameni care sunt imperfecţi în moduri complementare. Ca să creştem în interior si să conştientizăm propriile imperfecţiuni, e nevoie să căpătăm multă experienţă de viată; şi până nu ne lovim de cele mai profunde imperfecţiuni, de defectele noastre greu de corectat – cele care ne definesc ca persoană – nu vom reuşi să alegem relaţii armonioase la un nivel înalt. Doar atunci vom şti ce căutăm cu adevărat. Căutăm oameni imperfecţi care să ne echilibreze – oamenii perfect de imperfecţi pentru noi, spune Alexandru Pleşea.

Judecăm şi comparăm relaţiile noi cu cele vechi

Una dintre cele mai mari greşeli pe care le putem face este să comparăm relaţiile noi cu cele vechi. Astfel, omitem faptul că fiecare relaţie este unică în felul ei şi trebuie să o tratăm ca atare. “Gândiţi-vă la momentele în care aţi judecat pe nedrept pe cineva doar pentru ca vă amintea de altcineva din trecut care s-a purtat urât cu voi. Renunţaţi la teama de a vă apropia cu inima deschisă de cineva doar pentru că, în trecut, aţi fost rănit. Ghiciţi ce! Cel mai probabil şi persoana de lângă voi a fost rănită la un moment dat. Amândoi purtaţi cu voi pete din trecut. Astfel de judecăţi duc la reacţii defensive, la îndepărtare nefondată, la suferinţă. Oferiţi bunătate şi sustinere, oferiţi încredere, dăruire, nimeni nu intră în viaţa voastră pentru a plăti greşelile altora. O inimă deschisă nu cunoaşte regrete, un suflet plin de îndoieli va fi mereu călăul dragostei”, susţine psihologul.

Inventăm probleme care nu există

Cea mai eficientă metodă de auto-sabotare este inventarea problemelor în mintea noastră şi convingerea că sunt reale. De cele mai multe ori, facem acest lucru deoarece vrem să ieşim din monotonie şi construim “un măr al discordiei” care ne face viaţa mai palpitantă. Într-un final, ajungem să observăm că întreaga noastră construcţie mentală a proiectat un scenariu real pe care îl detestăm şi care ne face rău. “Pasagerul nesigur nu are încredere în niciun alt şofer. Simte că pierde controlul. Crede că şoferul nu este destul de atent. Ajunge să creadă că cea mai mică ezitare a şoferului se va concluziona cu un impact fatal. Se sperie crezând că imaginile create în mintea sa reprezintă realitatea. Acest întreg proces de gândire nu are alt rezultat decât dăstrămarea relaţiei”, exemplifică psihologul.

Prin urmare, relaţiile există pentru a-i putea iubi pe ceilalţi pentru nevoile lor. Nimeni nu este perfect şi nimeni nu va fi. Toţi intrăm în relaţii pentru a oferi sau a primi, toţi avem aceste nevoi, este de părere specialistul. Scopul final, oricât de departe ar fi acesta, poate fi definită în cateva cuvinte: „Eu mă voi desăvârşi prin tine, şi tu prin mine“, conchide psihologul Alexandru Pleşea.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite