VIDEO Stră-strănepoata lui Jack Daniel, în România: „Mâncarea mi-a plăcut la nebunie“

Lynne Tolley, în faţa restaurantului său din Tennessee

Mulţi ar ucide doar ca să vadă trecută pe cartea lor de vizită, în dreptul numelui, titulatura CEO sau Director general. Pe a ei scrie simplu: degustător de whisky. Are cel mai puternic accent sudist, marea ei pasiune e bucătăria şi... este stră-strănepoata lui Jack Daniel. Da, domnul acela după care a fost numit şi celebrul whisky. Lynne Tolley a vizitat recent România, unde a lansat o nouă băutură.

Sunteţi pentru prima oară în România. Cum vi se pare aici?

E prima oară când sunt la Bucureşti şi-mi place foarte mult. Am făcut deja un tur al oraşului, am fost la Muzeul Satului şi-am intrat prin toate căsuţele acelea restaurate, care mi s-au părut foarte frumoase. Şi mâncarea de aici mi-a plăcut foarte mult, e foarte bună. Nu ştiam asta, habar nu aveam ce mănâncă românii. Am mâncat nişte frunze de varză murată umplute cu carne tocată şi orez şi cu mămăligă alături. A fost foarte bun, mâncarea mi-a plăcut la nebunie. Delicios!

Sarmale, aşa se numesc. Însă aţi venit aici pentru a lansa o nouă băutură.

Da, am lansat Winter Jack, o băutură care e pe piaţă doar de un an. Am lansat-o iniţial doar în Germania. Însă europenilor le-a plăcut atât de mult, încât am lansat-o în alte trei ţări: Austria, Slovacia şi România. E o băutură care se consumă caldă, o pui într-un ibric sau în cuptorul cu microunde şi o încălzeşti. E ceva ce te face să te simţi confortabil atunci când e frig şi ninge. E bună în lunile reci, de iarnă.

E făcută după o reţetă specială a bunicii dumneavoastră.

Aşa e. Anul trecut, cei din Germania ne-au cerut să facem o băutură pe bază de whisky care să poată fi consumată fierbinte, în târgurile de Crăciun. Aşa că am încercat mai întâi un fel de limonadă caldă, apoi o combinaţie cu suc de merişoare, dar, la final, am ales reţeta bunicii mele: suc de mere, suc de portocale, whisky şi condimente: scorţişoară, cuişoare şi nucşoară.

Aromele de Sărbători ...

Da. Toate acele mirodenii îţi amintesc de Crăciun. 

Faceţi parte dintr-o familie celebră. Sunteţi stră-strănepoata lui Jack Daniel. Povestiţi-mi câte ceva despre el. 

Jack Daniel a fost burlac toată viaţa. A murit în 1911, la 61 de ani. Nu s-a căsătorit niciodată, a fost prea ocupat cu whisky-ul, a vrut să fie un om de afaceri. Stră-străbunica mea a fost una dintre surorile lui, a avut 13 fraţi şi surori, drept urmare a avut şi mulţi nepoţi, iar bunica mea a fost unul dintre acei nepoţi. Pentru că Jack Daniel nu a avut urmaşi direcţi, a lăsat distileria, ca moştenire, unor nepoţi ai săi. De fapt, au fost doar doi, iar unul dintre ei era fratele bunicii mele.

Iar dumneavoastră sunteţi degustător de whisky.

Da, asta scrie pe cartea mea de vizită. În fiecare vineri particip la degustări. E un subiect fascinant, toată  lumea vrea să ştie ce face un degustător de whisky.

Cred că vă invidiază multă lume.

Daaa! Toată lumea ar vrea să aibă slujba mea.

Şi ce în ce constă, de fapt, slujba dumneavoastră?

Seamănă destul de mult cu ceea ce fac degustătorii de vinuri. Ai nişte pahare cu whisky, agiţi uşor băutura, o miroşi, apoi o guşti. Plimbi băutura în gură, pentru că numai aşa poţi detecta anumite caracteristici ale whisky-ului, după care o scuipi. Ca degustător de whisky te obligă să promiţi că îl scuipi. Apoi, între degustări, îţi clăteşti gura cu apă. De fapt, ceea ce facem noi este să comparăm whisky-ul de anul acesta cu cel din anul precedent.

Aţi scris mai multe cărţi de bucate. De unde vine pasiunea pentru gastronomie?

Oamenii gătesc cu vin, cu bere, dar nu se gândesc să gătească cu whisky. De exemplu, e foarte bun pentru a marina carnea. Sau în preparatele care au nevoie de vanilie. Cred că pasiunea mea vine din familie. Mama are 95 de ani şi lumea o întreabă cum a ajuns până la vârsta asta. Iar ea le spune că bea în fiecare zi un pahar de whishy cu apă. Doar unul, niciodată două. „Şi cât de mare e?“, a întrebat odată cineva. (râde).

Care e cea mai pregnantă amintire culinară din copilărie?

Mama a fost o bucătăreasă extraordinară. Acum nu mai găteşte. Dar obişnuia să facă nişte prăjituri minunate. Atât de bune erau, că lingeam aluatul acela crud din castron, nu mă puteam abţine. Făcea un pui prăjit extraordinar. Mai făcea o mâncare pe bază de porumb.

Acum sunteţi proprietara unui restaurant.

Da, se numeşte Miss Marry Bobo’s Boarding House şi e în in Lynchburg (statul Tennessee), în apropierea distileriei Jack Daniel’s. Anul trecut am avut 250.000 de vizitatori. Iar când ai atâţia oameni în oraş, trebuie să existe şi un loc unde să poată mânca. Mâncare autentică, tradiţională, din sud, din Tennessee.

Gătiţi la restaurant?

Îmi place să gătesc, însă în zilele aglomerate avem şi câte 300 de clienţi, aşa că am o echipă minunată care se ocupă de asta.

Dar acasă?

Absolut! E ceea ce-mi place să fac. Asta fac în weekenduri: nu mă duc să pescuiesc sau să înot, nu mă duc la sală. Gătesc. Îmi place mult puiul, îl folosim des. Dar şi legumele proaspete îmi plac. Pentru că vremea ne permite, aproape toţi avem grădimi. Cultivăm porumb, roşii – ne plac mult roşiile, bame.

Mi-aţi spus că v-a plăcut mâncarea românească. Dar aţi avut ocazia să încercaţi ţuica sau palinca, băuturi oarecum asemănătoare cu whisky-ul?

Am auzit de ele, dar încă nu le-am încercat. Dar o să mă asigur asigur că fac rost până plec. Sunt băuturi pe care le faci acasă, nu prea ai de unde să le cumperi, nu-i aşa? Trebuie să le încerc.