Un „pui fericit“, puţin gălbejit, ajuns viral pe internet: ce cumpără românii din supermarket

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un „pui fericit“, puţin cam vopsit
Un „pui fericit“, puţin cam vopsit

A cumpărat un „pui fericit“ din supermarket, dar după ce l-a lăsat în saramură pentru două ore, şi-a pierdut culoarea gălbuie. Povestea puiului vopsit a devenit virală pe reţelele sociale şi a stârnit reacţia a peste 30.000 de utilizatori Facebook.

O tânără a cumpărat un „pui fericit“, pentru a-şi aminti de culoarea păsărilor crescute la curte. După ce l-a ţinut la saramură pentru două ore, puiul şi-a pierdut culoarea gălbuie. Povestea puiului vopsit a devenit virală pe reţelele sociale şi a stârnit reacţia a peste 30.000 de utilizatori Facebook. Producătorii au răspuns în urma postării femeii: „Această culoare a puiului este rezultatul exclusiv al hrănirii naturale. Nu utilizăm nicio substanţă artificială“, a declarat medicul veterinar Marinel Iacob pentru gandul.info.

Cătălina Anghel a postat pe Facebook două imagini: una cu puiul galben în ambalaj şi cealaltă cu produsul decolorat, care a stat pentru două ore la saramură: 

„Mă mănâncă degetele de nervi, nu pot să nu scriu. Azi am râs isteric. De ce? Pentru că unii umblă cu cioara vopsită sau... puiul vopsit, cum vreti să spuneţi. Şi încă pe bani buni, pe banii proştilor ca mine. Eu împăcată că mănânc sănătos, mă duc şi cumpăr Puiul Fericit. Dau 40 lei pe el cu gândul că na, scrie că e crescut natural şi că «are chiar culoarea puiului de altadată, crescut ca la curte». De dimineaţă pun o pulpă la saramură pentru 2 ore (o cană cu apă şi 2 linguriţe de sare, nimic altceva). Când să-l scot ca să-l gătesc, surprizăăă! Puiul s-a decolorat. Nu mai este «galben ca cel de curte», ci în pete ca dalmaţianul. Ei, şi mă întreb cum li se permite acestor impostori sa mintă cu atâta nonşalanţă“, a scris Cătălina Anghel pe Facebook.

Peste 30.000 de internauţi au distribuit povestea puiului vopsit.  

„Nu vreau să se înţeleagă prin această postare că vreau să fac publicitate negativă firmei şi nici nu doresc foloase necuvenite, este doar o constatare care m-a făcut să mă simt nefericită. Postarea a luat o amploare neaşteptată, însă presupun că cei de la Agricola pot aduce dovezi sau o explicaţie logică pentru cele întâmplate“, a completat Cătălina Anghel.

Reacţia directorului MQ Agricola nu a întârziat să apară. Medicul veterinar îi asigură pe clienţi că acea culoare gălbuie nu este cauzată de substanţe artificiale şi explică de ce s-a decolorat carnea: 

„Culoarea galbenă a acestui pui (rasa Hubbard, cu creştere lentă), crescut în medie 60 de zile, vine din hrana 100% vegetală (din care 70% porumb şi grâu, soia, srot de floarea soarelui, gluten de porumb, faină de gălbenele, minerale). Putem observa această culoare gălbuie, în comparaţie cu puiul aşa-numit industrial, la nivelul epidermei (stratului exterior al pielii), sub piele, sub formă de grăsime (distribuită anatomic în proporţii diferite, de exemplu mai multă şi mai galbenă pe interiorul pulpei decât pe exteriorul acesteia) şi chiar în ţesutul muscular (în carne). Oricine a consumat acest pui în ultimii ani s-a putut convinge de calitatea intrinsecă a cărnii. Epiderma, stratul superficial de la suprafaţa tegumentului, în contact cu mediu acid, mediu salin sau chiar cu apa peste o anumita temperatură (la opărire de exemplu), suferă transformări. Acest fenomen se poate observa într-o mai mare sau mai mică măsură la orice tip de carne. Vă asigurăm că această culoare a puiului este rezultatul exclusiv al hrănirii naturale şi că nu utilizăm nicio substanţă artificială în hrana puilor“, a declarat Marinel Iacob, director MQ Agricola, medic veterinar.

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite