Topul celor mai bune restaurante din lume în 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Restaurantul spaniol El Celler de Can Roca, cel mai bun din lume în 2015. FOTO thetimes.co.uk
Restaurantul spaniol El Celler de Can Roca, cel mai bun din lume în 2015. FOTO thetimes.co.uk

Restaurantul El Celler de Can Roca din oraşul spaniol Girona a fost desemnat, luni, la Londra, cel mai bun din lume, de către influenta revistă britanică „Restaurant“.

Restaurantul spaniol El Celler de Can Roca a mai primit acest titlu în 2013, în timp ce în 2014 liderul topului a fost desemnat Noma, din Copenhaga, un restaurant administrat de maestrul bucătar Rene Redzepi. Anul acesta, Noma s-a situat pe locul al treilea. 

El Celler de Can Roca este administrat de trei fraţi din Girona, Spania, din 1986, şi a fost descris de reprezentanţii revistei ca reprezentând "ospitalitatea la cel mai înalt nivel". Pe locul al doilea în topul de anul acesta s-a situat Osteria Francescana, din oraşul italian Modena, iar locul al patrulea este ocupat de restaurantul Central din Lima.

Topul 5 al celor mai bune restaurante din lume este completat de Eleven Madison Park din New York, în timp ce topul 10 este completat, în ordine, de Mugaritz din San Sebastian, Dinner by Heston Blumenthal din Londra, Narisawa din Tokyo, D.O.M din Sao Paulo şi Gaggan din Bangkok.

În 2015, restaurantele europene domină primele 50 de locuri ale topului. Topul 100 al celor mai bune restaurante din lume este alcătuit pe baza voturilor exprimate de peste 1.000 de experţi internaţionali, în rândul cărora se află maeştri bucătari şi critici culinari. De la înfiinţarea în 2002, acest clasament, sponsorizat de San Pellegrino şi Acqua Panna, a acordat titlul suprem unui număr de doar cinci restaurante. În afară de El Celler de Can Roca şi Noma, premiul a fost atribuit restaurantului spaniol El Bulli al lui Ferran Adria (închis de la sfârşitul anului 2011) de cinci ori (2002, 2006, 2007, 2008 şi 2009), restaurantului californian The French Laundry al maestrului bucătar Thomas Keller (2003 şi 2004) şi restaurantului britanic Fat Duck administrat de Heston Blumenthal (2005). 

Top 5 restaurante din lume: 

 1 - El Celler de Can Roca, Girona, Spania 

restaurant

FOTO theguardian.com

2 - Osteria Francescana, Modena, Italia

restaurant

   FOTO pixshark.com

 3 - Noma, Copenhaga, Danemarca 

restaurant

   FOTO en.wikipedia.org

 4 - Central, Lima, Peru 

restaurant

 FOTO jama.pe

5 - Eleven Madison Park, New York, SUA

restaurant

FOTO newyork-guide.net

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite