Secretele marinării. Cum se marinează perfect carnea de miel

Secretele marinării. Cum se marinează perfect carnea de miel

Cu cât procesul de marinare e mai îndelungat, cu atât carnea e mai aromată FOTO Shutterstock

Marinarea este o metodă de aromatizare şi frăgezire a cărnii folosită de sute de ani. Este o tehnică prin care carnea sau peştele sunt lăsate pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă într-un lichid, cu condimente, iar rezultatele sunt spectaculoase: friptura e fragedă, aromată, suculentă la interior şi rumenită la exterior. În spatele acestei tehnici simple, se ascund, însă procese chimice complexe.

Ştiri pe aceeaşi temă

În multe preparate din bucătăria românească tradiţională, carnea este asezonată, frăgezită şi colorată prin marinare. De obicei, tehnica se foloseşte pentru tipuri de carne cu o durată mai lungă de gătire (vită, oaie, miel), însă ar putea fi folosita mai des şi la pui sau peşte. În loc să arunci pe grătar un piept de pui fad, îl poţi marina înainte jumătate de oră, iar rezultatele vor fi spectaculoase.

Carnea de miel, în special tradiţionala friptură de Paşte, este de obicei marinată înainte de a fi gătită, în bucătăria noastră.

Avantajele marinării sunt numeroase: deoarece absoarbe lichid, bucata de carne va rămâne suculentă şi nu se va usca în timpul preparării termice. Prin ruperea fibrelor (cauzată de anumite reacţii chimice din timpul marinării), carnea va deveni mai fragedă, iar prin absorbţia condimentelor va căpăta aromă şi culoare.

Marinarea se poate face rapid, în jur de 1-2 ore, la temperatura camerei (cu condiţia să nu fie, totuşi, caniculă), sau poate fi lungă, între 6 şi 24 de ore, la frigider (în cazul unor bucăţi mari).

Atunci când faceţi o marinadă, încorporaţi în lichidul respectiv toate condimentele şi legumele, omogenizaţi, abia apoi scufundaţi bucăţile de carne, având grijă să fie bine acoperite cu lichid. Dacă e vorba de un proces îndelungat, întoarceţi carnea de câteva ori, pe parcursul marinării.

Cu o zi înainte de Paşte, cuptoarele se deschid pentru aromata friptură de miel. Găsiţi trei reţete de marinade care vor frăgezi perfect carnea de miel pe clickpoftabuna.ro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările