Încă nu-şi începuseră oamenii recitalul instrumental, timpi morţi şi nişte priviri în jur după gagici, picioare şi alte contururi strict necesare unei personalităţi deviante.

Undeva prin dreapta, cu două rînduri mai în faţă, reperez o cunoştinţă, parteneră veche la nişte sticle de coniac, vizite la ceas de seară şi dialoguri hot pe Fb. O salut cu o mişcare amplă din cap, cît să vadă şi cei din jur ce tipă valabilă îmi zîmbeşte şi continui cu baleierea uşor patologică.

Nu ştiu dacă să i-o arăt şi colegului de lîngă mine. Nu cred că „se merită” şi oricum nu sîntem atît de apropiaţi. Omul e cu copilul şi nevastă-sa, femeie suplă, trasă prin inel şi cu mici fiţe de Făurei; deci, nu.

Totu-i în grafic, muzicanţii îşi acordează instrumentele, au trecut numai treişpe minute de cînd ar fi trebuit să-şi înceapă acţiunea culturalizatoare şi

e pace; guvernul vine abia în noaptea de Anul Nou.

Un sms; oau, chiar de la ea! „Trebuie să vb”; ai fost reperat şi nu-i rău deloc. Tocmai am întrebat-o pe chat săptămîna trecută ce mai fac picioarele alea faine, sigur vrea să-mi spună că e cu unu’, şi că „gata băiete, cu gagicăreala la telefon sau pe Fb; pas, mucles!”. Ceteraşii şi-au început treaba, o pierd după o polcă dar întind gîtul şi o redescopăr chiar în mijlocul unei cîntări tradiţionale, acoperită de un gras cu chelie. Nu se uită, da’ chiar că se ţine bine. Răspund rapid cum că „Cu plăcere. Aaaaa, cu bucurie”, nu zice nimic, bag ş-un maimuţoi rînjit, tot nimic şi închei cu un „cînd vorbiiim?”. Oamenii tocmai atacă o piesă de rezistenţă de-a lui Hruşcă. Clar că şi-a găsit vreun fraier care să îi crească ploadele; puteam s-o întreb pe Gabi, colega ei, sigur îmi făcea o informare clară şi dezinteresată. De după o uşă din dosul sălii, Moş Crăciun apare cu o gramadă de ţînci şi cu prea puţine bomboane. Poze, părinţi zîmbind tîmp şi copii, în mare majoritate frumoşi. Chiar şi instalatorul instituţiei, îmbrăcat într-un american sadea, ciocate, jeanşi Levi’s şi o pălărie de piele, nici nu mă interesează dacă de la SH, afişează mîndru o soţie prezentabilă, certă şefă de „familion” şi o fetiţă jucăuşă cu maramă şi un kil de fixativ pe cap. Moşul, cu barba desprinsă dintr-o parte, urcă pe scenă, ajunge la fotoliu, lăutarii s-au retras discret, ia microfonul gîfîind fals, dă vina pe zăpada lipsă şi îi cheamă p-ăia mici la el. Scapă rapid de cei sub un an, paradoxal, ei nu prea ştiau poezii, şi un cîrnat gălăgios se formează imediat. Se ridică şi ea, împingînd de la spate o fetiţă de vreo patru ani, Bianca parcă. Odată, nu ne-am putut pupa decît prin şifonier din cauza ei. Da’ mami chiar că nu-i rea deloc. Deşi cămaşa aia cu carouri ar părea să ascundă o burtică în formare. Alte rotunjimi nu infirmă ipoteza iar părerea mea e deja bine conturată. Sigur de-aia-i aşa faină şi zîmbitoare. O fi mai prins vreun fraier; trei copii cu taţi diferiţi, şi domnişoară. Pîn-la urmă, o să-i spun că dau oricît, numai să-mi dea şi mie ocazia să mă simt ca de cîteva luni, şi... înfometat. La ultima „operaţiune” am ratat momentul visat. O să-i zic că ştiu şi persoane mai importante care au visul ăsta secret, chiar ştiu!, şi că poate deveni o îndeletnicire onorabilă; în fond, şi Alecsandri a avut doică. Cinci sute de euro, cred că-i ok; merită. I-aş strînge în juma’ de an, îi dau în lei, ar însemna să pun de-o parte cîte patru sute pe lună; se poate. Dacă e ok, treaba n-o să se oprească aici. Da, e clar că-i „rotundă”. Sigur vrea să-mi spună că de-acum pas cu chestiile indecente de pe Fb, pofta-n cui şi de la altele, cred că dacă negociem merge şi cu două sute. Mii şi mii de draci, aia mică, de cînd aşteaptă la Moş şi e tot ultima! Sala s-a cam golit. Alt mesaj: „Vb la tel?”. Răspund că „Chiar şi faţă-n faţă”. Dacă mă gîndesc bine o sută de lei am şi-acum; pot să-i dau un avans. La naiba, cît o mai fi ţinând şi porcăria asta?!

Pitica ajunge în faţa Moşului, da, chiar Bianca o cheamă, bîiguie o poezie, maică-sa o filmează cu telefonul, se poticneşte, îi şopteşte ceva, hopa, îi trage una la fund o ia pe sus de-o mînă, coboară treptele, se întorce şi vine spre ieşire. Ies şi eu. O ajung, închid uşa, o trag cu spatele la fetiţă, îi dau părul la o parte şi o pup de trei ori, ultima dată cel mai aproape de buze. Îi spun că arată bine, ea zîmbeşte, nimic despre ceva prohibit ori de un viitor copil, poate n-o fi, şi mă întreabă dacă ştiu cum trebuie să arate un CV Europass, că vrea nepoată-sa să-şi depună la...

Între timp, de la Timişoara a venit Sorin Grindeanu, iar preşedintele se poate duce la culcare.

                                                                                                     

*

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi publicate sînt „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte, 2016, „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte 2014, Premiul Naţional “Vasile Voiculescu”, 2015.

Citiţi şi:

      - De Sîn' Andrei
      - Cronica unei cărţi în curs de apariţie
      - Mare spectacol mare