Pacheţele de post cu spanac şi ciuperci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă ţineţi postul Paştelui, iar în această perioadă vă confrunţi cu o lipsă de idei în ceea ce priveşte preparatele culinare, vă recomandăm reţeta rapidă de pacheţele delicoase cu spanac şi ciuperci.

Fie că alegeţi să le preparaţi pentru o drumeţie, pachet la serviciu sau mici gustări pentru invitaţi, celebrele pacheţele cu spanac şi ciuperci sunt delicioase şi săţioase.

Ingrediente:

400 grame aluat de foietaj franţuzesc

100 grame spanac

1 borcan mic de ciuperci

1 ceapă

4 linguri ulei

3 linguri susan

sare şi piper

Mod de preparare:

Călim ceapa în ulei, apoi adăugăm ciupercile tăiate mărunt şi spanacul fiert şi tocat; lăsăm pe foc pentru 2 minute.

FOTO: miramirc.ro

image

Aluatul îl tăiem în 15 dreptunghiuri şi pe fiecare aşezăm câte o lingură din amestecul de spanac, formând mici pacheţele.

image

Ungem cu ulei fiecare pacheţel, presărăm susan deasupra, le aşezăm în tava unsă cu ulei şi tapetată cu hârtie de copt şi dăm la cuptor până se rumenesc frumos.

image

Poftă bună!

Sursă: miramirc.ro

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite