Cum se prepară deliciosul gem de dovleac şi portocale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Oana Olguţa Iliescu
FOTO Oana Olguţa Iliescu

Dacă vă place să vă surprindeţi musafirii cu reţete inedite, pentru următoarea ocazie specială aţi putea pregăti un delicios gem de dovleac cu portocale. Extrem de rapid, aceast desert va încânta cu siguranţă apetitul tuturor celor care îl vor gusta.

Ingrediente:

700 grame dovleac plăcintar (tăiat cubuleţe)

2 portocale

câteva bucăţi coajă de portocală (fără partea albă)

sucul de la ½ lămâie

 500 grame zahăr alb

 1 baton scorţişoară

1 stea anason

200 mililitri apă

Mod de preparare:

Combinaţi toate ingredientele într-un vas cu fund dublu şi puneţi pe foc mic. Gătiţi gemul pentru 30-40 minute sau până siropul începe să se îngroaşe. Pentru a testa siropul, picuraţi puţin pe o farfurie apoi lăsaţi să se răcească. Dacă siropul e bine legat, uşor cleios, gemul e gata, dacă nu, mai fierbeţi câteva minute apoi testaţi din nou. Înlăturaţi batonul de scorţişoară şi steaua de anason, apoi pasaţi amestecul cu un blender de mână. Turnaţi în borcane cât e încă fierbinte şi sigilaţi cu un capac.


Să aveţi poftă!

Sursă: adihadean.ro

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite