Cum păstrezi corect mâncarea în frigider ca să nu mai ajungă la gunoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă vi se întâmplă des să cumpăraţi mâncare doar pentru ca apoi să o aruncaţi din cauză că nu aţi apucat să o consumaţi, o reorganizare a frigiderului vă poate ajuta să faceţi economii.

Un român aruncă, în medie, câte 180 de kilograme de mâncare în fiecare an, arată statisticile. În fiecare zi, ajunge la gunoi o jumătate de kilogram de mâncare gătită, dar şi produse care nici nu au fost scoase din ambalaj. La fel se întâmplă în întreaga lume, unde o treime din alimente ajung să fie distruse.

Se poate face economie la mâncare foarte uşor, printr-o simplă reorganizare a frigiderului. „Începeţi cu rafturile de sus. Deschideţi toate cutiile şi ambalajele pentru a vedea ce alimente aveţi în frigider. Verificaţi data expirării fiecărui produs şi aruncaţi tot ce este stricat sau arată dubios“, recomandă Donna Smallin Kuper, autorul cărţii „Cum să faci ordine şi să câştigi bani imediat“, citată de publicaţia americană „The Huffington Post“.

Distribuirea pe rafturi

De obicei, uşa frigiderului este compartimentul în care se înregistrează temperaturi mai ridicate. Urmează rafturile de sus, iar cele de jos au o temperatură mai scăzută. Alimentele care nu necesită preparare termică, precum condimentele sau sosurile pentru salate, pot fi păstrate pe rafturile de pe uşă, iar mâncarea gătită şi alimente precum iaurtul şi toate celelalte lactate – pe rafturile de sus.

Spaţiul din zona inferioară a frigiderului ar trebui alocată unor alimente precum carnea sau fructele de mare, care se păstrează întotdeauna la temperaturi mai scăzute. Sertarele de jos ale frigiderului menţin umiditatea, ceea ce le face perfecte pentru depozitarea legumelor şi fructelor.

Nu ţineţi totul la rece

Nu îngrămădiţi toate alimentele din casă în frigider. Sticlele nedesfăcute de apă, ceai (din comerţ), suc, dar şi borcanele neîncepute de muştar şi ketchup nu au nevoie de păstrare la rece. „Aerul rece trebuie să poată circula în frigider. Altfel, alimentele se vor altera înainte de vreme“, atrage atenţia Donna Smallin Kuper.

Depozitaţi inteligent mâncarea rămasă

În loc să puneţi toată mâncarea rămasă într-un singur vas, împărţiţi-o în mai multe porţii şi depozitaţi-o în mai multe caserole. În felul acesta, la următoarea masă, nu veţi mai încălzi toată mâncarea. În plus, dacă rămâneţi fără bani la un moment dat, puteţi lua foarte uşor mâncarea la serviciu, pentru masa de prânz. Ar fi bine să puneţi pe caserole un bileţel cu data la care a fost gătită mâncarea respectivă. Ea nu trebuie păstrată mai mult de trei-patru zile.

Păstraţi separat legumele şi fructele

Majoritatea frigiderelor au două lăzi pentru legume şi fructe, iar pentru a le păstra cât mai mult timp, ar fi bine să le depozitaţi separat. Fructele emană etilenă, un gaz incolor şi inodor care are rolul de a stimula coacerea lor – motiv pentru care este denumit şi „hormonul coacerii“.

Fructe şi legume benefice pentru sănătate

Fructele care produc cea mai mare cantitate de etilenă sunt merele, caisele, piersicile, pepenele galben şi smochinele. Dacă acestea sunt depozitate în preajma unor legume, etilena emanată le vor grăbi coacerea şi le vor altera mai devreme. Printre legumele care nu ar trebui să intre în contact cu fructele care degajă etilenă se numără: broccoli, conopida, castraveţii, ardeiul gras, morcovii, mazărea, legumele cu frunze, varza, dar şi verdeţuri precum pătrunjelul.

Nu spălaţi vegetalele înaintea depozitării

Dacă vreţi să păstraţi mai mult timp legumele şi fructele la frigider, nu ar trebui să le spălaţi de cum intraţi cu ele în casă. Depozitaţi-le în lăzile frigiderului aşa cum sunt şi spălaţi-le atunci când le consumaţi sau le folosiţi la gătit, mai recomandă Donna Smallin Kuper.

Cât timp se păstrează vegetalele în frigider

Ideal ar fi să mâncăm legumele şi fructele cât sunt foarte proaspete şi să le păstrăm cât mai puţin timp în frigider, pentru că nu vom pierde astfel nutrienţii. Din păcate, nu întotdeauna avem timp să le gătim sau, pentru că nu ajungem în fiecare zi la piaţă ori la hipermarket, le cumpărăm în cantitate mai mare.

Iată care este timpul recomandat de depozitare în frigider:

2-3 zile: banane, căpşuni, cireşe, zmeură, broccoli, ciuperci, fasole verde, avocado, unele verdeţuri (mărar, busuioc);

4-5 zile: struguri, ananas, castraveţi, dovlecei, vinete, salată verde;

O săptămână: pepene roşu, caise, piersici, pere, lămâi, portocale, prune, roşii, ardei gras, conopidă, spanac, praz, varză de Bruxelles, unele verdeţuri (pătrunjel, mentă);

Peste o săptămână: mere, dovleci, ceapă, usturoi, cartofi, varză, morcovi, sfeclă, ţelină.

Bucătărie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite