Cum să găteşti trufele perfecte

Cum să găteşti trufele perfecte

Învelişul se face din ciocolată cu lapte, creându-se un contrast cu aroma dulce-amăruie a trufelor FOTO Shutterstock

Paştele reprezintă sezonul ciocolatei, o sărbătoare cu ocazia căreia apar cele mai mai bizare produse din ciocolată. Cu toate acestea, dacă preferi ceva mai puţin sofisticat, poţi alege delicioasele trufe preparate acasă şi prezentate de „The Guardian“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ciocolata

Este, desigur, cel mai importat ingredient al oricărei reţete de trufe, căci dacă nu eşti un adept al ciocolatei, cu siguranţă nici trufele nu vor fi pe gustul tău. Cel mai adesea se foloseşte ciocolata neagră, pentru că este nevoie de aroma amăruie pentru a evita gustul dulceag.

Crema

Ree Drummond, bloggeriţă şi autoare a cărţii de bucate „The Pioneer Woman“, foloseşte laptele condensat în loc de smântână sau unt pentru a dilua ciocolata, trufele fiind astfel foarte dulci.

Pe de cealaltă parte, ciocolatierul Paul A. Young merge pe o variantă mai simplă şi foloseşte numai ciocolată şi cremă pentru baza trufelor, iar cei de la „Rococo Chocolate“ utilizează un amestec de unt şi frişcă. Delia Smith, scriitoare de cărţi de bucate şi prezentatoare TV, a ales o variantă originală, folosind unt, smântână groasă şi iaurt grecesc. Cu toate acestea, cea mai potrivită este textura cu puţin unt şi smântână care ţi se topeşte în gură.

Zaharina

Deşi mierea utilizată de Rococo, precum şi zahărul muscovado specific lui Young sunt delicioase, caramelul reprezintă de asemenea o alegere ideală.

Învelişul

Învelişul se face din ciocolată cu lapte, creându-se un contrast cu aroma dulce-amăruie a trufelor. Se presară cacao atât pentru obţinerea unui aspect atractiv, cât şi pentru gust.

Ingrediente:

100 ml de smântână

40 g de zahăr muscovado

110 g de ciocolată neagră

25 g de unt

250 g de ciocolată cu lapte

cacao (pentru a presăra deasupra)

Crema şi zahărul se pun la fiert, la foc mic, timp de un minut şi apoi se lasă la răcit. Între timp, ciocolata se rupe în bucăţele, untul se porţionează în bucăţi mici şi se pun într-un vas termorezistent.

Smântâna şi amestecul de zahăr se adaugă peste ciocolată, se lasă aşa pentru câteva minute şi apoi se amestecă până când vor deveni netede şi lucioase. Se adaugă un vârf de cuţit de sare şi se lasă la răcit. Apoi, se acoperă şi să lasă la frigider pentru două ore.

Foloseşte o linguriţă pentru a da forma trufelor care apoi se rulează cu mâna, în sfere.

Într-un vas termorezistent, pune două treimi din ciocolata cu lapte şi las-o la topit. Se adaugă apoi şi restul ciocolatei, se amestecă.

Odată ce ciocolata a ajuns la temperatura de 31 grade Celsius, fiecare trufă se îmbracă în acest amestec, iar la final se presară cacao.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările