Cum să găteşti pandişpanul perfect

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Contrastul dintre siropul lipicios şi blatul pufos este una dintre bucuriile reţetei tradiţionale de pandişpan  FOTO: The Guardian/Felicity Cloake
Contrastul dintre siropul lipicios şi blatul pufos este una dintre bucuriile reţetei tradiţionale de pandişpan  FOTO: The Guardian/Felicity Cloake

Oricine a trecut vreodată prin sistemul educaţional din Marea Britanie trebuie să fi gustat budincile pufoase şi pandişpanurile cu melasă şi sirop auriu. Acest produs naţional a fost creat de un scoţian din epoca victoriană, din rămăşiţele rafinării zahărului, şi s-a bucurat de succes generaţii întregi.

Cu zahărul ca ingredient principal, pandişpanul este un desert delicios la sfârşitul oricărei mese, însă nu mulţi dintre noi se pot bucura de o astfel de delicatesă, pentru că nu mergem să ne petrecem următoarele ore dând ture de teren. E însă un tratament bun pentru zilele reci.

Sirop versus melasă

Majoritatea reţetelor folosesc sirop auriu sau melasă ca principală aromă. Prezentatoarea TV Delia Smith, într-o mişcare nonconformistă, a adăugat o linguriţă de melasă în plus la siropul auriu pentru compoziţia de pandişpan. Acest lucru a dat culoare desertului ei, însă aroma dulce-amăruie nu părea a fi la locul ei, aşa că a decis că pandişpanul trebuie să fie destul de simplu, pentru a putea lua aroma intensă a siropului lipicios.

Siropul de mai sus este, în general, turnat pe fundul vasului de budincă, înainte de a fi amestecat cu compoziţia pandişpanului, astfel încât, atunci când e răsturnată să ajungă deasupra. O altă variată de reţetă presupune adăugarea a 225 de grame de sirop auriu în aluatul în sine, ceea ce duce la un rezultat diferit: un pandişpan cu aromă dulce de caramel şi cu o textură uniformă. 

Una dintre bucuriile metodei tradiţionale este contrastul siropului lipicios de deasupra şi blatul pufos de dedesubt şi din acest motiv este important să nu reduci învelişul siropos. 

Reţeta lui Margaret Costa presupune omogenizarea siropului cu o lingură de pesmet, ceea ce face învelişul de deasupra un pic mai gumat. Ea a adăugat că stropeşte siropul cu suc de lămâie, fapt care permite budincii să se aşeze într-un mod plăcut estetic.

Mai mult zahăr

Siropul nu este singurul îndulcitor, pentru că pandişpanul este un amestec de făină, ouă, unt şi zahăr. Zahărul pudră este nelipsit, dar nu este exclus nici zahărul brun, iar Day-Lewis sugerează zahărul alb nerafinat, pentru că oferă o aromă de caramel, fără a concura cu siropul în sine.

Alte ingrediente

Delia adaugă praf de copt suplimentar, iar Day-Lewis bicarbonat de sodiu. 

Metode de a găti

Aburul este metoda de preparare tradiţională, însă există şi alte metode mai uşoare şi mai rapide, pentru cazuri de urgenţă. Compoziţia pandişpanului poate fi coaptă la 180 de grade Celsius timp de 30 de minute sau la cuptorul cu microunde la putere medie, timp de şapte minute şi jumătate, însă rezultatul nu este extraordinar, iar aluatul e mai mult buretos decât pufos.

Arome

Cele mai multe reţete păstrează lucrurile simple, însă există şi câteva mici „artificii“ precum extract de vanilie, ghimbir măcinat sau coajă de lămâie. Costa este singura care recomandă praful de sare în compoziţie, vital pentru amestecul dulce.

Reţeta pandişpanului perfect

6 linguri (90 ml) de sirop 

sucul de la un sfert de lămâie

150 de grame de unt şi încă puţin pentru a unge tava

150 de grame de zahăr brun

un praf de sare

2 ouă bătute

150 de grame de făină

lapte

1. Ungeţi un vas de budincă de 900 de mililitri şi turnaţi pe fundul vasului siropul. Amestecaţi în sirop sucul de lămâie.

2. Frecaţi untul cu zahărul şi cu praful de sare până face spumă şi apoi adăugaţi treptat ouăle bătute până când se omogenizează. Adăugaţi făina urmată de îndeajuns de mult lapte până când va avea consistenţa smântânii. Turnaţi compoziţia în vas, lăsând loc ca aluatul să crească.

3. Acoperă vasul cu folie de aluminiu sau hârtie de copt astfel încât compoziţia are loc să crească şi legaţi folia cu sfoară. Introduce-ţi vasul într-un altul mai mare, umplut cu apă şi apoi băgaţi-l la cuptor şi coaceţi-l timp de două ore. Pe măsură ce apa din vas scade, completaţi-o.

4. Când e gata, folosiţi un cuţit pentru a dezlipi compoziţia de marginea vasului şi răsturnaţi-o pe un platou. Se serveşte fierbinte!

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite