Cum a apărut tortul miresei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum a apărut tortul miresei

Se crede că vechii babilonieni au fost cei care i-au învăţat pe egipteni să coacă prăjituri. Picturile din temple îl înfăţişează pe Ramses al III-lea la un banchet unde se serveau mai multe feluri de prăjituri şi pâine. În plus, există dovezi care arată că în Egiptul Antic se vindeau prăjituri îndulcite.

Astăzi, torturile se servesc la ocazii festive, cum sunt nunţile, botezurile, aniversările, zilele de naştere sau de sărbătorile religioase, cum este Crăciunul.

Tortul miresei

Tradiţia preparării unui tort special pentru mirese vine din vechiul Imperiu Roman. Acolo se făcea o prăjitură din fructe, miere şi nuci, care mai apoi era ruptă deasupra capului miresei şi astfel zeii îi binecuvântau căsnicia. Tradiţia purta numele de încununarea miresei. Obiceiul a fost a fost adus în Britania de Iulius Cezar şi a devenit o tradiţie locală. La început, doar famiile bogate îşi permiteau să facă astfel de dulciuri, dar săracii au adoptat şi ei obiceiul, preparând prăjitura din ingrediente mai ieftine.

Primele decoraţiuni pentru torturi

Chiar dacă nu erau servite la nunţi, torturile decorate au apărut în Anglia, în timpul domniei reginei Elisabeta I. Cele mai multe dintre ele erau decorate cu pastă de migdale, fiind un exemplu de exotism şi extravaganţă, mai ales că descoperirile geografice aduseseră multe ingrediente noi în regat. Bineînţeles, astfel de torturi erau rezervate doar elitei societăţii.

Află mai multe despre cum a apărut tortul miresei pe clickpoftabuna.ro!

Bucătărie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite