Cum alegi mobilierul de bucătărie potrivit: câteva sfaturi utile

Cum alegi mobilierul de bucătărie potrivit: câteva sfaturi utile

Bucătăria este considerată inima oricărei case şi pe bună dreptate. În acest spaţiu ne adunăm alături de familie după o zi lungă la serviciu, ne chemăm prietenii pentru o masă copioasă sau încercăm reţetele recomandate de cei mai în vogă experţi culinari ai momentului.

Tocmai din acest motiv modul în care amenajăm această încăpere este foarte important: culorile pereţilor, design-ul aparaturii electrocasnice, plantele de interior etc., toate au rolul de a transforma bucătăria dintr-un simplu spaţiu într-unul cu personalitate.

Atunci când vine vorba de a alege mobilier pentru bucătărie lucrurile se complică însă mult pentru că, în unele cazuri, numărul de metri pătraţi pe care îi ai la dispoziţie pot să îţi îngrădească foarte mult opţiunile. Tocmai de aceea, în cele ce urmează ne-am propus să îţi oferim câteva sfaturi care te pot ajuta să alegi cel mai bun mobilier pentru bucătărie.

Câteva sfaturi privind alegerea mobilierului de bucătărie

Pentru a te ajuta să alegi mobilier de bucătărie de calitate, estetic şi rezistent, specialiştii KUXA studio oferă următoarele sfaturi:

●     Asigură-te că foloseşti eficient spaţiul

Aşa cum aminteam mai sus, spaţiul îţi poate deveni uneori cel mai mare inamic atunci când vine vorba de alegerea mobilierului. Tocmai de aceea, înainte să pleci la cumpărături ar trebui să te asiguri că ai decis asupra unor corpuri de mobilier care satisfac atât nevoia de depozitare, cât şi pe cea estetică.

Cele de la KUXA studio vin gata asamblate din fabrică, fiind astfel deosebite din punct de vedere vizual şi mult mai durabile. Descoperă bucătăriile din portofoliul KUXA studio, care satisfac ambele cerinţe: spaţii ingenioase de depozitare şi estetică impecabilă!

●     Alege materialul potrivit

Materialele şi design-ul sunt alte două elemente care trebuie analizate în amănunt înainte de a lua o decizie. În funcţie de stilul de amenajare a întregii locuinţe, în bucătărie poţi opta pentru mobilier din pal, MDF, fenix şi aşa mai departe.

De exemplu, pentru bucătăria dintr-o casă amenajată în stil modern, uşor minimalist, ai putea alege mobilier care va emana naturaleţe, eleganţă şi bun gust. Dimpotrivă, dacă materialele folosite în locuinţa ta sunt eco-friendly, atunci mobilierul care îmbină strălucirea rece a metalului cu nuanţele calde ale lemnului ar putea fi cea mai bună variantă.

●     Nu face rabat de la calitate

Uneori poate fi tentant să alegi mobilier de bucătărie mai ieftin, însă specialiştii recomandă ca în cazul unui element atât de important să nu faci rabat de la calitate. Având în vedere că nu vei schimba an de an mobilierul, ar trebui să încerci să optezi pentru un model care va trece cu brio testul timpului. Calitatea materialelor folosite şi a execuţiei ar trebui să fie criteriile principale de selecţie!

KUXA studio: mobilier de bucătărie de calitate, modern şi practic

Dacă ai luat deja în considerare ideile de mai sus, atunci următorul pas ar fi să mergi şi să găseşti varianta care să împace bugetul şi spaţiul de care dispui cu exigenţele tale estetice.

KUXA studio îţi pune la dispoziţie o varietate de modele de bucătării moderne şi clasice din care să alegi ce se potriveşte cel mai bine preferinţelor tale. Specialiştii KUXA studio te vor îndruma pas cu pas, cu mult profesionalism, şi te vor ajuta să obţii bucătăria visurilor tale.

Mai multe informaţii despre mobilierul de bucătărie realizat la comandă şi serviciile oferite găseşti pe kuxa.ro!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: