Ce este rambutanul, numit şi cireş păros

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Privit de departe, rambutanul pare un arici, datorită cojii pline cu ţepi moi, ca de cauciuc. Este unul dintre cele mai gustoase fructe ale Asiei de Sud-Est, fiind originar din Malaezia.

I se mai spune cireşul păros

Numele fructului îşi are rădăcina în cuvântul malaezian rambut, care înseamnă păr. În Vietnam este cunoscut drept cireşul păros sau chom-chom, adică „păr ciufulit”. Rambutanul are mărimea unui ou mic, iar când se coace are culoarea roşie. Există şi o specie cu fructe galbene, însă este mult mai rar întâlnită. Se consumă doar miezul, de culoare albă. Un arbore de rambutan de dimensiuni obişnuite produce, an de an, între 5.000 şi 6.000 de fructe. În prezent, se cultivă nu doar în Malaezia, ci şi în Vietnam, Indonezia, Sri Lanka, Australia, India, precum şi în câteva ţări ale Americii Centrale şi de Sud

Nectarul de rambutan, delicatesă

Este un fruct zemos, cu un  conţinut bogat de vitamina C, ceea ce îi dă şi gustul acrişor-dulce. Conţine şi vitamina B6, dar şi fier, calciu şi potasiu. Şi numărul redus de calorii, şi anume 82 la 100g fac din fructele de rambutan alegerea ideală pentru cei care adoră fructele exotice. Poate fi consumat ca atare, sub formă de compot, el fiind şi ingredientul secret pe care asiaticii îl folosesc la salate, la unele mâncăruri cu carne de pui sau chiar la peşte fript. În ţările din Asia de Sud-Est se preparară un nectar din acest fruct, cu care sunt, de obiciei, întâmpinaţi musafirii.

Citeşte mai mult pe clickpoftabuna.ro

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite