KFC a lansat un produs nealimentar inedit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lumânare parfurmată cu aromă de... sos Gravy
Lumânare parfurmată cu aromă de... sos Gravy

KFC propune clienţilor o experienţă non-culinară. Cei care iubesc aroma sosului Gravy se pot bucura de mirosul lumânărilor parfumate în confortul propriei case.

Lanţul de fast food din Marea Britanie a lansat o lumânare parfumată în ediţie limitată. Aceasta este dedicată iubitorilor produselor din pui prăjit, compania alegând aroma de sos Gravy – al cărui ingredient principal este uleiul folosit de-a lungul unei zile la prăjirea puiului, scrie bustle.com.

„Nimic nu poate întrece aroma sosului KFC. Deci, în luna ianuarie, umpleţi-vă casa cu vibraţiile oferite de KFC Gravy Candle“, scrie producătorul pe site-ul de prezentare a produselor KFC.

Mai mult decât atât, KFC oferă o experienţă alternativă pe care toată lumea o poate încerca. Dacă vă relaxează zgomotul uleiului în timpul prăjirii puiului, acesta poate fi descărcat de pe site şi ascultat.

Aceasta nu este prima dată când KFC propune clienţilor o experienţă non-culinară, în 2016 lansând în Noua Zeelandă lumânări parfumate cu aromă de pui. Nu putem uita tastatura, mouse-ul şi stick-ul USB în formă de pui prăjit, lansate în Japonia, sau lacul de unghii cu aromă KFC care a apărut în Hong Kong. De asemenea, în Canada a existat faimoasa imprimantă foto KFC „Memory Bucket“ şi bila spumantă de baie cu aromă de pui.

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite