Carnea roşie şi lactatele, printre alimentele care favorizează apariţia mirosurilor corporale neplăcute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mirosurile neplăcute nu sunt o problemă în cazul persoanelor pentru care igiena este o preocupare permanentă. În plus, pot fi mascate cu uşurinţă în unele cazuri. Cu toate acestea, un factor foarte important când vine vorba de „miresmele” nedorite este alimentaţia, care influenţează atât mirosul respiraţiei unei persoane, cât şi alte mirosuri corporale.

În ciuda faptului că o igienă corespunzătoare şi puţin parfum ne scapă mirosurile neplăcute, cea mai bună cale de a evita această probemă este o grijă sporită acordată alimentaţiei, potrivit doctorului australian Rosemary Lester.

Publicaţia americană „Bustle” a făcut o listă cu alimentele care afectează mirosul corporal: 

1. Mâncarea prăjită

Alimentele prăjite sunt digerate mult mai greu de corpul uman, aşa că uleiurile şi grăsimile ne rămân în sistem pentru o perioadă mai lungă de timp, râncezind. Aşa apar râgâitul şi flatulenţele. Efectul acestora este „îmblânzit” de legumele bogate în clorofilă, precum spanacul, care ajută digestia şi împrospătează mirosurile.  calitatea mirosului. 

2. Guma de mestecat

Zahărul sau înlocuitorii artificiali şi carbohidraţii din guma de mestecat lasă o peliculă invezibilă care ajută bacteriile să se prindă mult mai uşor de dinţi şi limbă. În plus, îndulcitorii precum sorbitol nu sunt uşor de digerat, ceea ce înseamnă că produc gaze excesive în intestine. 

3. Usturoiul

Mirosul neplăcut al usturoiului nu are un efect doar asupra respiraţiei. Acesta rămâne în organism şi iese cu uşurinţă şi prin pori. Usturoiul conţine o substanţă numită allicin, care ajută ca bacteria existentă să se amestece cu transpiraţia, dându-i un miros mult mai neplăcut. Mai mult decât atât, acesta produce gaze care nu sunt uşor de eliminat. 

4. Carnea roşie

Atunci când consumăm carne roşie, durează mai mult până când aceasta ajunge în tractul digestiv, putrezind între timp. Consecinţele sunt o respiraţie neplăcută, transpiraţie şi balonare.  

5. Lactatele

Deşi laptele şi iaurtul sunt alimente bune atunci când sunt consumate moderat, proteinele pe care le conţin acestea reacţionează negativ când intră în contact cu bacteriile din stomac. Această combinaţie crează compuşi precum sulfura de hidrogen şi etil mercaptan, substanţe cu miros neplăcut.

6. Broccoli

Legumele precum broccoli, conopida, varza şi varza de bruxelles sunt extrem de sănătoase, dar sunt bogate în sulf, ceea ce înseamnă că folosesc nutrienţi şi antioxidanţi pentru a elimina toxinele şi celule canceroase din corp. Din păcate, atunci când eliminăm aceste legume, se produce un miros de ouă putrede. Pentru a minimaliza efectele nefaste, se recomandă fierberea acestora înainte de consum şi asezonarea cu tumeris sau coriandru, condimente care reduc inflamarea şi calmează balonarea. 

Bucătărie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite