Care sunt beneficiile consumului de avocado şi cum ajută la scăderea în greutate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
mic dejun avocado

Deşi mulţi îl includ în categoria legumelor, avocado este un fruct. Fiind o sursă bogată de acizi graşi mononesaturaţi, aceştia conţin numeroşi compuşi benefici, cum ar fi vitamine, minerale şi fibre.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că fructele de avocado au efecte benefice asupra nivelului de colesterol, influenţând în mod direct nivelul de colesterol total, colesterol bun şi colesterol rău din organism, dar şi al trigliceridelor şi al fosfolipidelor, care intră în alcătuirea membranelor celulare.

În plus, avocado le este de ajutor persoanelor care vor să slăbească.

În cadrul unui studiu, realizat pe două grupuri de oameni, unul fiind instruit să mănânce o masă care conţine avocado, iar celălalt o masă similară, dar fără avocado, a fost demonstrată calitatea fructului de a prelungi senzaţia de saţietate. Subiecţii care au consumat avocado s-au declarat cu 23% mai mulţumiţi după masă şi au avut o dorinţă de 28% mai mică de a mânca în următoarele cinci ore.

Fructele de avocado sunt, de asemenea, bogate în fibre şi au o cantitate mică de carbohidraţi, două atribute care ar trebui să genereze pierderea în greutate, în contextul unei diete sănătoase. 

Aici sunt doar câteva dintre elemetele pe care le găsim în 100 de grame de fruct:

• Vitamina K: 26% din necesarul zilnic;
• Acidul folic: 20% din necesarul zilnic;
• Vitamina C: 17% din necesarul zilnic;
• Potasiu: 14% din necesarul zilnic;
• Vitamina B5: 14% din necesarul zilnic;
• Vitamina B6: 13% din necesarul zilnic;
• Vitamina E: 10% din necesarul zilnic;
    
În plus, mai obţinem mici cantităţi de magneziu, mangan, cupru, fier, zinc, fosfor, vitamina A, B1 (tiamină), B2 (riboflavină) şi B3 (niacină).

Fructele de avocado sunt o sursă generoasă de potasiu, 100 de grame asigurând 14% din necesarul zilnic, comparativ cu doar 10% cât acoperă bananele, considerate în mod obişnuit un aliment bogat în potasiu.

Conţinutul de luteină şi concentraţia de caroteni din avocado protejează ochii de pierderea vederii centrale şi de cataractă.

Avocado poate reduce şi nivelul de colesterol din organism dacă este consumat în cantităţile recomandate de nutriţionişti.

Rezultatele au arătată că un consum regulat al acestui fruct poate:
  
• reduce semnificativ nivelul colesterolului total;
• reduce nivelul trigliceridelor sanguine cu până la 20%;
• reduce nivelul colesterolului „rău“ (LDL) cu până la 22%;
• creşte nivelul colesterolului „bun“ (HDL) cu până la 11%;

Sâmburele de avocado încetineşte procesul de îmbătrânire

Sâmburele de avocado are uleiuri ce conţin antioxidanţi, benefici pentru reducerea daunelor cauzate de radicalii liberi, inclusiv îmbătrânirea şi diferite boli.

Bucătărie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite