Bucharest Street Food Festival 2016: patru zile cu mâncare bună şi muzică pe măsură la Romexpo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi debutează prima ediţie a Bucharest Street Food Festival 2016, eveniment care se desfăşoară pe aleea din faţa pavilionului central de la Romexpo, pe parcursul a patru zile pline cu preparate culinare delicioase, bere artizanală şi concerte susţinute de artişti români şi din străinătate.

Rulote, căruţe, food tracks şi biciclete încărcate cu mâncare gustoasă aşteaptă să fie luate cu asalt de pofticioşi începând de azi şi până pe 11 septembrie, la prima ediţie a Bucharest Street Food Festival 2016

Pe aleea din faţa pavilionului central de la Romexpo puteţi găsi cele mai variate preparate street food, printre care burgeri, hotdogs, sandwichuri, tacos, burritos, paste, barbeques şi îngheţată. Nu vor lipsi preparatele pentru vegetarieni, dar nici băuturile alcoolice, răcoritoarele şi cafeaua bună.

Accesul la festival este liber până la ora 16:00, după ca se intră numai pe bază de abonament, pentru toate cele patru zile, sau pe bază de bilet zilnic, care pot fi achiziţionate de pe buchareststreetfoodfestival.ro.

Printre trupele şi artiştii care vor completa atmosfera în cele patru zile de festival se numără Nouvelle Vague, Dub Pistols, Jaya The Cat, Ziggi Recado, Audio Bullys, Golan, Şuie Paparude, Coma, Fantome, Argatu, Fraţii Grime, Cred că sunt extraterestru, Subcarpaţi, Macanache & The Putreds, Otherside, Helen, Timpuri Noi, Gojira & Planet H, Vlad Dobrescu (DJ set).

„Desfăşurarea de forţe” pentru primul eveniment de acest gen din România este impresionantă, graţie celor 60 de vendori cu food trucks, vanuri, rulote şi standuri, cu preparate din peste zece bucătării internaţionale, cărora li se adaugă 35 de beri artizanale româneşti şi internaţionale.

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite