Adrian Hădean, la „Adevărul Live“: „Preşedintele Franţei şi premierul Cioloş nu se mai lăsau duşi de la masă după ce le-am gătit“ FOTO VIDEO

Adrian Hădean, „#24 centimetri“, poveşti despre viaţă, pasiune şi bucătărie 

Interviu Adrian Hădean. Adrian Hădean (39 de ani) a fost prezent la Adevărul Live, unde a discutat despre cartea „#24 centimetri“, a povestit detalii din culisele întâlnirii cu preşedintele Franţei, François Hollande şi a făcut lumină în cazul „MasterChef“.

Cartea „#24centimetri“ nu este un volum cu reţete, în schimb este o carte în care Hădean răspunde multora dintre întrebările pe care le-a primit de-a lungul timpului. În paginile volumului povesteşte cum a început - spălând, şi de zece ori pe zi, podelele bucătăriei din casa bunicilor -, cum a aflat secretele organizării şi ale falimentării unui restaurant - într-o încăierare de pomină -, cum se alcătuieşte meniul unui Irish pub - creând câteva sandviciuri delicioase cu nume voit idiot şi la fel de voit stâlcit irlandez („O’Ceapă“, „O’Felie“, „O’Tonă“ şi „O’Bama“) -, cum e din interior un show de televiziune - muncind de la şapte dimineaţa şi încheind seara târziu cu un pahar de prosecco, fără să fie nevoie să arunci cu farfurii în concurenţi. Un şir de lecţii de gătit şi de viaţă. 

Despre noua lui carte, despre bucătărie şi păţaniile din timpul gătitului, dar şi despre experienţa „MasterChef“ sau cea în care i-a gătit preşedintelui Franţei, Adrian Hădean a vorbit la Adevărul Live. 

O carte dedicată fiului său 

Adevărul: Cum v-a venit ideea titlului cărţii, „#24centimetri“?

Adrian Hăden: Ideea titlului a venit în urma unui brainstorming în familie, eu lucrez foarte mult împreună cu soţia mea, avem şi un birou, şi ne-am tot gândit la un titlu care să potrivească pe copertă şi a ieşit ăsta. Mi se pare se potriveşte foarte bine şi pe copertă şi cu ce am scris în carte şi transmite un mesaj foarte evident: lama cuţitului. Sigur că nu ai de unde să ghiceşti că are fix 24 de centimetri lama aceea, dar poate să te ducă cu gândul la orice sau poate să te ducă cu gândul la un râs ştrengăresc, dar până la urmă fiecare vede lumea cum e el. 
 
Prima carte, pe care aţi numit-o „Sarea şi piper“, a fost scrisă în 14 nopti, conţinând 100 de reţete scrise din memorie, iar a doua carte, care conţinea douăzeci de reteţe gătite în familia Hădean - „Reţete pentru un Crăciun în familie“, a apărut la zece ani după publicarea primei cărţi. 
 
Prima carte conţine multe reţete şi pe care nu ştiu dacă o mai putem găsi pe undeva acum, s-a întâmplat în 2003. Eu am un exemplar în bibliotecă şi mai e un exemplar în biblioteca mamei mele. Pentru a doua mi s-a propus să scriu şi a fost mai degrabă un obiect de colecţie, a apărut pe o comandă strictă, cred că de 350 de exemplare, tipărite manual şi legate pe o copertă făcută din materiale reciclate, ceva foarte frumos ca obiect. E o carte foarte dragă mie pentru că deşi reuneşte puţine reţete, sunt reţete pe care le ştiu din copilărie şi care circulă în familia noastră de când mă ştiu eu şi chiar înainte de asta.
 
Cartea „#24centimetri“ este dedicată fiului dumneavoastră, Vladimir. „O foarte lungă scrisoare pentru fiul meu“ o denumeaţi. 
 
Motivul e foarte egoist, să fie clar. Nu l-am cunoscut foarte bine pe tatăl meu deşi am avut o familie întreagă şi nu am fost separaţi. Ne-am văzut în fiecare zi până în momentul în care am decis să plec de acasă şi să îmi fac viaţa mea. L-am cunoscut pe tata doar prin acţiunile lui de tată, prin relaţia pe care a avut-o el cu mama şi cu noi, dar nu l-am cunoscut prea bine ca om, pentru că aşa au fost vremurile, nu e un caz singular şi s-ar putea ca la fel să funcţioneze lucrurile şi astăzi. Sunt foarte mulţi părinţi ocupaţi să ţină casa în picioare şi renunţă foarte mult la ei. Pe tata eu aşa mi-l aminesc, renunţând la lucruri care îi făceau plăcere. Şi astea sunt lucrurile care te fac să cunoşti un om cu adevărat: lucrurile pe care le face de dragul de a le face, pasiunile lui. Poveşti foarte multe cu tata nu am avut despre cum vede el viaţa şi după ce a murit am resimţit mai puternic chestiunea asta şi am căzut cumva pe gânduri. Putem pleca din lumea asta oricând şi mi-ar plăcea foarte tare ca, la un moment dat, dacă nu reuşesc să-i spun eu fiului meu cum sunt, ce sunt, în timpul pe care îl avem noi de petrecut împreună, probabil că ar fi bine să rămână ceva scris, pe care să îl poată citi.
24centimetri adrian hadean
 
Este Vladimir interesat de bucătarie?
 
El are aproape 3 ani, împărtăşeşte chemările întregii lumi, e foarte curios şi vrea să ştie tot, pune foarte multe întrebări, cercetează tot felul de lucruri. Vede ce se face în casa în care trăieşte şi este atras de chestia asta cu gătitul, dar la nivel de joacă. Eu îl accept alături de mine când gătesc şi din această pricină orice gătesc acasă durează de două sau de trei ori mai mult decât înainte să vină el pe lume.
 
„Ucenicia mea a început în casa părinţilor, înainte să ştiu rostul cuvântului ucenic“, spuneţi în carte. Cum a fost acea perioada? 
 
Îmi amintesc foarte multe lucruri, unele care mi-au plăcut foarte tare, altele mi-au plăcut mai puţin, dar le înţeleg astăzi importanţa. Am început să descopăr condimentele, mirodeniile, să descopăr lucruri banale, care e diferenţa dintre morcov şi pătrunjel şi între pătrunjel şi păstârnac, lucruri obişnuite cu care m-am învăţat de mic, mi se dădea să gust şi mi se spunea ce este una şi ce este alta. Am avut norocul să cresc într-o casă cu grădină şi eram trimis să aduc una-alta, mici responsabilităţi care, atunci când eşti mic, par uriaşe. Lucrurile mai puţin plăcute sunt cele care par corvoade, dar care te întăresc foarte mult, de exemplu să speli pe jos. Dar e foarte important şi te învaţă foarte multe lucruri. 

„Nu mi-am dat niciodată seama că vreau să fiu bucătar, nici azi nu sunt convins“  

 
Când v-aţi dat seamă că vreţi să fiţi un bucătar profesionist?
 
Nu mi-am dat seama niciodată, nici azi nu sunt convins, dar uite că o fac. Nu e ceva conştient pentru mine. Niciodată nu m-am gândit că eu vreau să fac asta, n-am avut un vis. Dacă e un vis pe care l-am avut în copilărie şi de care părinţii au profitat, încercând să mă facă să mănânc usturoi, era visul de a fi pilot de avion. Părinţii îmi spuneau că dacă mănânc usturoi pot să devin pilot şi băgam usturoi şi pe pâine şi pe lângă pâine. (Râde) Şi în continuare îmi doresc să am un brevet şi să pot să pilotez avioane de unul singur, pentru că sunt fascinat de zbor şi de aviaţie. Să devin bucătar n-am visat, s-a întâmplat pur şi simplu, aşa m-a condus viaţa şi sunt foarte fericit cu asta. 

„Foarte multi timp a fost ignorant şi foarte arogant“ 

 
Şi până în clipa asta credeţi că a meritat tot sacrificiul?
 
Sigur că da, pentru că nu am privit niciodată totul ca pe un sacrificiu. Cred că fiecare om are un drum şi face ce trebuie să facă el. Acum, poţi să alegi cum să priveşti viaţa - ca pe o lovitură de pedeapsă sau te bucuri de fiecare clipă. Astăzi am ajuns să înţeleg şi să mă bucur chiar şi de experienţele neplăcute. Sigur că dacă mă uit în trecut îmi dau seama că am avut parte şi de suferinţă, dar îmi dau seamă că e o suferinţă care a avut drept cauză ignoranţa, nimic altceva. Pentru că foarte mult timp am fost şi foarte ignorant şi foarte arogant şi asta vine de cele mai multe ori cu dureri de cap, însă nu e ceva ce judec, pentru că înţeleg că am avut nevoie şi de perioadele acelea.
 
adrian hadean
FOTO Eduard Enea
 

„Nu îmi trăiesc viaţa după o reţetă şi nici în bucătărie nu urmez o reţetă“ 

În ultimii zece ani aţi făcut sute de mii de kilometri cu scopul învăţării cât mai multor lucruri despre gastronomie. Ce obiceiuri sau reţete culinare v-au impresionat cel mai mult din tot ce aţi văzut?
 
Eu nu sunt impresionat de reţetă, nu îmi trăiesc viaţa după o reţetă şi nici în bucătărie nu urmez o reţetă decât în anumite situaţii. Pentru mine reţeta este un ghid şi nimic mai mult. Mă ajută să ajung din punctul A în punctul B ca o aplicaţie de mobil care te ajută să te descurci în trafic. Am avut şi norocul ăsta să nu lucrez foarte mult după reţetă. Îi înţeleg importanţa, pentru că am lucrat şi în restaurante în care trebuia să fac mâncare în fiecare zi la fel şi să lucrez după o reţetă. Ca să fac o paranteză, dacă vorbim de patiserie, atunci acolo reţeta este foarte importantă pentru că chimia alimentară funcţionează puţin diferit în zona aceea şi dacă nu pui gramele pe care trebuie să le pui şi dacă nu urmezi o anumită procedură, nu iese prăjitura. Când găteşti în mod obişnuit, ai libertatea de a te exprima puţin mai neîngrădit. N-am putut să lucrez foarte mult după reţetă pentru că viaţa m-a pus în ipostaza de a dezvolta şi de a compune foarte multe reţete şi asta a exclus rutina din viaţa mea. Rutina mea înseamnă să învăţ cum să ajung mai repede la o reţetă coerentă pe care să o înţeleagă cel care trebuie să lucreze cu ea. Asta am făcut cel mai mult în carieră şi, din nou, sunt fericit cu asta.
 
Dar îmi place foarte mult să descopăr culturi şi perspective, asta mă impresionează - felul în care un om poate să perceapă şi să trateze un obiect sau un ingredient. Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să fiu uimit în faţa unui morcov şi a unei jumătăţi de gulie şi mi se va întâmpla în continuare pentru că îmi doresc să îmi păstrez această deschidere de a fi uimit de felul în care cineva vede un lucru foarte simplu. Sunt foarte multe căi prin care poţi să ajungi la un rezultat delicios şi îmi doresc să mă întâlnesc cu foarte multe dintre ele.
 
Totuşi, ştiu că păstraţi nişte reţete de suflet, reţetele bunicii. 
 
E foarte adevărat, dar nu mă uit la ele ca la nişte reţete pe care le-a inventat bunica mea, ci ca la nişte lucruri pe care le-am moştenit de la bunica mea, care la rândul ei le-a moştenit de la alticineva şi sigur că orice obiect care se lasă moştenire a suferit modificări în timp. Pe unele se mai aşază praful, pe unele se aşază uitarea, apar nişte sclipiri, dar profit de asta cât pot de mult şi cred că cea mai bună parte a moştenirii mele nu se referă la reţete cât la bunul simţ pe care l-am învăţat de la bunici şi de părinţi, bun simţ în general şi în ceea ce priveşte felul în care se tratează mâncarea. Asta nu exclude nici fantezia, nici experimentele, atâta timp cât înveţi de la cei cu care lucrezi.
 
Spuneaţi la un moment dat în carte: „Omul de la care înveţi este mai important decât o mie de biblioteci“. „Meseria se fură“ nu-i decât o altă expresie pentru „Sunt un dacăl idiot, dacă vrei să ajungi ca mine cască ochii şi repetă ce vezi“. 
 
Este adevărat. Am învăţat de la foarte mulţi oameni, pe unii îi cunosc, pe alţii nu. Încerc să învăţ ceva de toţi oamenii cu care interacţionez şi mai ales de la cei care sunt pe palierul gastronomiei. Sunt mulţi oameni de la care am învăţat ce înseamnă bucătăria profesionistă, pentru că este diferită de ceea ce se întâmplă acasă. Îmi amintesc că la începutul anilor 2000 am fost pus în situaţia de a face o emisiune culinară la TV şi deşi am gătit de mic şi aveam o atracţie către zona asta, eram praf. Adică nu ştiam să gătesc foarte multe lucruri şi nu aveam foarte multă tehnică. Am început să le învăţ, mergând pur şi simplu în bucătării de restaurant. Am avut şi norocul să întâlnesc oameni destul de deschişi şi de pricepuţi la vremea aceea, care m-au tolerat pe lângă ei şi care mi-au dat voie să învăţ de la ei. Era destul e complicat. Ţara asta a traversat o perioadă destul de largă în care expresia favorită a oricărui meşteşugar era „meseria se fură“ şi supravieţuieşte şi astăzi. Mie mi se pare o mare prostie pentru că meseria nu trebuie furată, trebuie predată ca un odor preţios. Nu poţi să furi niciodată, de-adevăratelea tot ce ar trebui, pentru că există stresul ăsta de a te prinde cineva. 

„«MasterChef» m-a ajutat, dar am rămas cu picioarele pe pământ“  

 
S-a vorbit mult pe seama plecării dumneavoastră de la „MasterChef“. Spuneaţi că „nu există datorii nestinse între mine şi Pro TV“. Totuşi plecarea a venit ca o surprindere pentru mulţi. 
 

Sigur că da, pentru că oamenilor le este foarte greu să accepte schimbarea, în general. Schimbarea este un lucru foarte bun în viaţă, mie îmi place extraordinar şi nu cred că lucrurile au evoluat într-un fel anume care să mă poată nemulţumi în vreun fel. A fost un acord contractual care a decurs firesc de la început până la final. Şi întotdeauna când pleacă un lucru dn viaţa ta, nu face decât să lase loc altor lucruri. Pentru mine e foarte bine aşa.

Eraţi apreciat şi înainte de MasterChef. Cât de mult v-a ajutat apariţia la TV?

Cred că m-a ajutat foarte mult în ceea ce priveşte expunere şi orice expunere poate să te ajute sau poate să te încurce în funcţie de ce tip e personalitate conduci. Pe mine simt că m-a ajutat pentru că orice tip de expunere mă ajută cumva să caut un anumit soi de performaţă. Nu ştiu din ce cauză, probabil că sunt tot frânturi de ego, dar m-a ajutat foarte mult „MasterChef“ pentru că m-a arătat mult mai multor oameni decât reuşea să mă arate blogul meu sau pagina mea de Facebook, într-un interval scurt de timp. Asta poate să vină şi cu nişte capcane, e adevărat, dar am impresia că picioarele meu au rămas pe pământ în continuare şi sunt foarte bucuros.

V-aţi mai întoarce în TV, într-un format culinar?

Poate că da, nu ştiu, depinde. Se întâmplă foarte multe lucruri în viaţa mea acum, sunt implicat în foarte multe activităţi şi dacă apare o activitate care să domine un anumit segment din timpul meu, înseamnă că îmi place foarte tare. Nu exclud, dar nici nu caut asta. Astăzi sunt foarte mulţumit şi de multe ori obosit cu ce am de făcut, iar televiziunea este un mare consumator de resurse.
 
Vă gândiţi la o nouă carte?
 
Nu, dar în acelaşi timp nici nu resping ideea unei noi cărţi. Şi din nou, motivul este cel despre care am vorbit. Mi-au luat vreo trei luni să scriu această carte şi am scris-o destul de greu - noaptea sau ziua dacă aveam o oră de aşteptare pe un scaun în aeroport dau în avion dacă nu ai ce să faci altceva. Dacă o să mai simt nevoie să exprim în scris nişte lucru, probabil să se va întâmpla asta. Deocamdată nu simt această nevoie. 

„România, gastronomic vorbind, este în cel mai bun loc în care se putea afla“ 

Gastronomic vorbind, dar şi culinar, românii sunt de neclintit şi conservatori în bucătărie?
 
Da, suntem foarte rezistenţi la schimbare. Mie mi se pare că România, gastronomic vorbind, este în cel mai bun loc în care se putea afla, adică e un loc de potenţial maxim, eu nu l-am mai întâlnit de-a lungul vieţii mele. Depinde doar de noi dacă aruncăm potenţialul ăsta la gunoi şi punem capacul peste sau dacă începem să-l exploatăm. Din fericire, sunt foarte mulţi tineri care fie s-au săturat de corporaţie, fie se întorc din străinătate şi vor să cultive legume, vor să crească animale sau să fie bucătari. Sunt foarte mulţi bucătari tineri care au reuşit să lucreze în restaurante din alte ţări şi să cunoască sisteme noi. Ei vor să se întoarcă în ţară, eu vorbesc cu cel puţin unul într-o zi, care îmi spune că ar vrea să vină înapoi în ţară să înceapă să facă mâncare. Pe unii reuşesc să-i îndrum către un restaurant bun pe care îl cunosc sau al cărui proprietar îmi e amic şi ştiu că se poartă bine cu oamenii.
 
E un început bun, zic eu, şi cred că va fi bine. Schimbarea n-o să vină niciodată de la oamenii care au 30 - 40 de ani de ani de bucătărie în spate, pentru că deşi au viziune şi voinţă, adevărul e că nu mai dispui de atât de multă energie pe măsură ce trece timpul şi ăsta e un lucru pe care îl constat pe propria piele. Sigur că sunt oameni care se vor supăra pe mine acum, mi se întâmplă periodic să supăr pe cineva, când le spun că dacă ajungi să ai 50 - 60 de ani, treaba ta nu mai e să tragi de tigaie, ci să-l înveţi pe altul să facă asta, dacă se poate, mai bine decât o făceai tu. În felul ăsta cred că poate să contribuie un bucătar experimentat la progres. E foarte complicat să ai 60 de ani şi să ai viziunea pe care o are unul de 25 de ani, pentru că vrem nu vrem trăim cu mintea în timpuri diferite.
 
Aveţi cui să predaţi mai departe ce ştiţi?
 
Da. Acum am un proiect în desfăşurare, o şcoală de bucătari, un proiect  pe care l-am început la Cluj, în colaborare cu Facultatea de Ştiinţa Alimentului. E un proiect social în care luăm zece tineri care au diplomă de bacalaureat şi care vor să devină bucătari, dar care nu şi-ar permite să facă o şcoală de bucătari, şi îi ţinem un an la şcoală. Şase luni studiază teorie cu profesori de la Facultatea de Ştiinţa Alimentului, o curiculă pe care am gândit-o foarte bine cu profesorii pentru a servi scopului de a aduce pe piaţă bucătari inteligenţi, iar în cealaltă jumătate de an lucrează în nişte bucătării pe care eu le ştiu foarte bine şi în care sunt puşi la lucru cu adevărat. Am ales restaurante cu specific diferit pentru ca ei să apuce în şase luni să vadă chestiuni diferite şi să vadă ce-i atrage mai mult, pentru că şi asta e foarte important, să-ţi găseşti locul. Prima promoţie a plecat cu brio la început acestui an. Eu îmi doream când am deschis şcoala asta, pe care ei nu o plătesc deloc, să văd că măcar 2 din 10 ştiu să facă bucătărie. Şi am avut surpriza plăcută să vad că toţi zece au rămas să facă bucătărie. Acum am terminat procesul de selecţie pentru promoţia de anul acesta de la Cluj şi am început procesul de selecţie pentru Sibiu. E posibil ca anul viitor să avem pe lângă aceste oraşe şi Braşov, Timişoara şi poate şi Bucureşti.
 
adrian hadeanFOTO Eduard Enea
 
Cum vedeţi bucătăria românească? Trebuie schimbat ceva la ea? 
 
Da, dar este cu dus şi întors. De îmbunătăţit există loc întotdeauna, dar trebuie să ne gândim cu adevărat ce îmbunătăţim şi dacă binele ală e bine de-adevăratelea sau că ni se pare nouă că suntem mai deştepţi. Că dacă mă uit la sarmale, de exemplu, nu ştiu ce aş putea să mai îmbunătăţesc. În România se fac sarmale în cel puţin 200 de feluri numărate de mine. Ce mai poţi să faci aici? Nu apuci să le guşti pe toate nici într-o viaţă, decât dacă îţi doreşti tu foarte tare să faci asta. Nu cred că ar trebui să reinventăm noi cine ştie ce, în schimb cred că nu e greşit să ne adaptăm la vremurile în care trăim astăzi, pentru că astăzi nu mai putem fizic mânca cum mâncau bunicii noştri. Bunicul meu din partea mamei putea să mănânce oricâtă grăsime într-o zi pentru că avea ce face cu ea: se trezea dimineaţa, lua caii şi se ducea în pădure şi muncea 10 - 12 ore cu securea şi cu ţapina sau se ducea la câmp şi cosea. Erau alte vremuri. Noi am crescut într-o generaţie muncitorească şi oamenii munceau fizic foarte mult. E diferit astăzi de cum era acum 30 - 40 de ani. Avem alte nevoi din punct de vedere fizic. Nici nu e greu astăzi să identifici aceste nevoi, este suficient să mănânci într-o zi şase sarmale una după alta şi să vezi ce-ţi spune organismul tău. 

„Nu cred în bucătăriile în care se ţipă şi oamenii se aleargă unii pe alţii“ 

Vă place să lucraţi sub presiune sau sunteţi organizat atunci când gătiţi? 
 
Sunt ordonat sub presiune (Râde). Aşa m-am format. Nu-mi place să fie mizerie în jurul meu, nu lucrez în haos, nu pot lăsa haosul să se aglomereze în jurul meu, chiar şi dacă gătesc acasă şi am oaspeţi. Până s-au aşezat oaspeţii la masă, eu am terminat şi de spălat şi ustensilele şi vasele cu care am lucrat şi mă pun la masă liniştit. Nu cred în bucătăriile în care se ţipă şi se aleargă oamenii unii pe alţii. Nu pot aşa şi în bucătăriile în care am lucrat eu s-a lucrat în linişte, în tensiune, e adevărat, pentru că există şi presiune. Sunt foarte mulţi oameni care se aşează la masă simultan şi vor să mănânce pentru că aşa au venit ei. Nu e treaba lor şi nici nu sunt curioşi de câţi oameni ai tu în bucătărie, dacă eşti bine pregătit, dacă te doare capul, dacă ţi s-au umflat gleznele, dacă lucrezi la 30 de grade Celsius. Pentru clienţi lucrurile astea nu sunt importante şi nici nu ar trebui să fie vreodată. Din acest motiv nu cred că trebuie să răzbată urlete prin pereţii bucătăriei. Oamenii au venit acolo să se simtă confortabil şi, pe deasupra plătesc şi bani pentru asta. Rolul nostru că bucătari e să le oferim acest confort cât de bine putem, inclusiv nepunând ura în farfurie. 
 
Aţi primit vreodată critici din partea clientului?
 
Foarte multe şi primesc şi în continuare. Am observat că reacţionăm la critici în funcţie de nivelul de aroganţă pe care îl avem. Astăzi reacţionez mai blând pentru că mi-e mult mai uşor să empatizez şi să-mi dau seama că persoana nemulţumită are întotdeauna o nemulţumire pe care o consideră legitimă. Nimeni nu e nemulţumit doar aşa... să facă mişto de cineva. Oamenii sunt nemulţumiţi de-adevăratelea chiar dacă motivul este unul care mie mi se pare pueril, în minte lui produce o suferinţă şi atunci încerc să-l înţeleg, să văd de ce este nemulţumit şi să-l fac să nu mai fie. Nu poţi să-i mulţumeşti pe toţi, e adevărat, dar poţi să te desparţi de oameni fără capete sparte. 
 

„Francois Hollande a plecat zâmbind de la masă după ce i-am gătit“ 

Dar bănuiesc că atunci când i-aţi gătit preşedintelui Franţei, Francois Hollande, nu a fost nicio nemulţumire.
 
Nu, omul a plecat zâmbind de la masă şi nu cred că a făcut-o doar pentru că este diplomat. A fost o experienţă destul de intensă pentru că totul s-a întâmplat într-un timp foarte scurt. E complicat să organizezi o chestiune de felul ăsta, e complicat să lucrezi într-o bucătărie în care nu ai mai fost niciodată, cu nişte oameni pe care nu-i cunoşti, nici cu Nicolai Tand n-am mai lucrat până atunci, deşi ne ştim şi ne-am mai întâlnit de câteva ori. Am fost puşi unul lângă celălalt şi rugaţi să concepem acest mediu. Ca asta să se întâmple, ne-am străduit să o facem câte de bine am putut, având în vedere condiţiile şi eu am fost foarte mulţumit de ce a ieşit. Preşedintele Franţei şi prim-ministrul mai că nu s-au mai dat duşi de lângă masă şi oamenii de la protocol dădeau a nevorzitate uşor din picior pentru că la finalul mesei se întindea discuţia despre mâncare. A fost o experienţă plăcută pe care aş repeta-o chiar şi în condiţiile în care s-a desfăşurat asta.
 
Cum l-aţi perceput pe Dacian Cioloş? 
 
Mi se pare că e un om foarte cald, calm şi direct. E genul meu de persoană, ne-am înţeles foarte repede şi suntem cumva la fel. Nici mie nu îmi place să stau la înflorituri.
 
Unde se poate găsi cartea „#24centimetri“? 
 
Oamenii pot găsi cartea online pe curteaveche.ro, o pot comanda acasă şi o primesc indiferent unde se află, pentru că editura livrează cartea oriunde în lume, sau o pot găsi în librăriile Cărtureşti.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: