Dulceaţă de trandafiri. Secretele unei reţete vechi de peste de 100 de ani 0

Aria TNB e restaurantul panoramic de pe acoperişul Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), deschis de vreo două luni. Cei care au 18 Lounge, restaurantele şi cafenelele The Embassy şi probabil că şi altele, au preluat ambele spaţii puse la dispoziţie de către TNB pentru acest scop, adică pentru a face restaurante. Pe primul l-au deschis în vară, Angelo Grasso. Am scris despre el, mi-a plăcut cum l-au amenajat, şi mâncarea a fost şi ea destul de bună.

Bucătăria românească a făcut un salt spectaculos în ultimii doi ani, de când a intrat în clubul restrâns al bucătăriilor naţionale care au mai mult decât bucătăriile etnice şi regionale, bucătăriile lor tradiţionale, rustice.

Iată ce s-a mai deschis în Bucureşti de la ultimul articol pe care l-am scris la sfârşitul primăverii despre noile restaurante:

Am auzit de multe ori vorbindu-se despre restaurante cu adevărate bucătării fine şi fine dining în afara Bucureştiului, însă nu am ajuns până zilele trecute la vreunul dintre acestea. Toate cele menţionate sunt în Ardeal, în special la Cluj şi în zona Braşovului. Oltenia, Dobrogea sau Moldova nu au apărut vreodată în discuţii, şi nici nu cred că se va întâmpla prea curând. Dar tare aş vrea să mă contrazică cineva...

Scriam zilele trecute că nu am văzut niciodată până acum atâtea deschideri de restaurante noi în Bucureşti. Ceea ce înseamnă că şi închiderile sunt la fel de multe, fiindcă majoritatea celor noi au luat locul altora care au fost acolo. Uneori într-un şir mai lung de dispariţii şi apariţii în aceeaşi casă. Câteodată ale aceloraşi proprietari, care încearcă alt concept, cu altă bucătărie şi cu alt nume, dacă cel de dinainte nu a mers bine.

Niciodată nu am văzut atâtea restaurante noi, câte au apărut în ultimele luni în Bucureşti. Şi le cunosc bine pe cele din oraş, de treizeci de ani mănânc zilnic la câte unul dintre ele, dacă nu chiar la două într-o singură zi. Iată-le pe cele deschise în ultimele luni – şi nu am inclus aici şi cafenelele mici, ci numai restaurantele şi localurile în care poţi mânca.

Am citit de atâtea ori Căldură Mare a lui Caragiale, filmul cu Radu Beligan şi Marin Moraru nu cred că poate fi uitat de cineva, ba ţin minte şi teatrul radiofonic. Şi am considerat întotdeauna celebrul dialog ca o ficţiune, o născocire genială a imaginaţiei lui Caragiale. Asta până astăzi, când am realizat cu uimire că scena e reală...

Cu o filosofie pragmatică de business, dublată de o rigoare nemţească, fără orgolii sau ranchiune dâmboviţene, Ana Consulea construieşte „sănătos“ o afacere de succes. Prăjiturile ei, fie că sunt realizate după vechi reţete româneşti, fie că transpun gustul fin al deserturilor franţuzeşti, au atâta succes pentru că aplică o regulă simplă, dar fundamentală: mâncarea nu e un moft ce ţine de orgolii, ci e făcută pentru a aduce bucurie celor din jur.

Căţeii, pisicile şi alte eventuale dobitoace pe care unii ar vrea să le aibă lângă ei chiar şi în restaurante, făcând parte din familie în adevăratul sens al cuvântului. Până acum câţiva ani, nu le puteai lua nicăieri cu tine, nu te-ar fi lăsat nici măcar într-un singur restaurant.

Aşadar, trebuie „educat“ clientul bucureştean sau nu? În fond, marketingul s-a cristalizat în jurul principiului de bază că trebuie să-i dai clientului exact ceea ce vrea şi îţi cere, uneori de-a dreptul imperativ, revendicativ şi cu mojicie. Dacă da, cine să facă asta? Restaurantele, o instanţă detaşată, altcineva? Subiect pentru un lung şi separat articol, desigur.

În urmă cu câteva zile am dat Premiile Restocracy pentru cele mai bune restaurante din Bucureşti în 2018, prilej de sinteză, de bilanţ, de previziuni şi de recomandări pentru viitor.

Ca de fiecare dată, în ultima săptămână din ianuarie decernăm premiile şi menţiunile Restocracy pentru cele mai bune restaurante din Bucureşti pe anul care a trecut, pentru cele mai importante bucătării naţionale şi specific dominant, cei mai buni bucătari, câteva premii speciale şi menţiunile „Preferinţele Restocracy“ pentru restaurantele apreciate de către noi.

Cuţitele nu au fost mereu ustensilele sale favorite, ci prefera spada. Studia pentru o carieră în publicitate şi s-a simţit jignit când mama sa i-a sugerat să devină bucătar. Paşii l-au purtat pe Alex Petricean din studioul „Masterchef“ în bucătării profesioniste, până a avut viziunea propriului drum de urmat. Acum, tânărul, desemnat cel mai bun bucătar din România de ghidul Gault&Millau, încearcă să transforme mâncarea într-o emoţie supremă.

E trecut de zece noaptea. Sorin înfulecă. Tu mai tragi un gât de Pepsi, poate îţi trece greaţa de la shaorma asta greţoasă. Cine a fost cu ideea să vă opriţi la shaormerie?

Noua bucătărie românească fină, creativă, apărută pe lume în urmă cu exact un an, îi atrage din ce în ce mai tare pe bucătarii talentaţi, care vor să-şi încerce puterile în cel mai dificil exerciţiu posibil, practic.

Sunt sigur că marele restaurant Select e deja prezentat ca studiu de caz foarte semnificativ în cursurile de marketing, merită analizat din toate unghiurile.

A auzit multă lume despre Kaiamo, a fost cel mai mediatizat restaurant de anul acesta, cu mult timp înainte de a se fi deschis.

Mă gândesc eu aşa acum câteva zile, hai să văd ce mai e şi pe la Frudisiac, fiindcă sunt la doi paşi de biroul meu, deşi eram sigur că nu voi găsi ceva diferit. Nici nu ar avea de ce să schimbe, desigur, ştiu că le merge foarte bine aşa cum sunt.

…nu le daţi toate procedurile în scris chiar în prima zi de la angajare. Dacă aşteptaţi să ştie deja ce au de făcut, să reţină ce le spuneţi la trainingul de „induction“, să deducă singuri sau să „fure“ meseria uitându-se cum fac ceilalţi chelneri, cum se tot vehiculează prin comentariile de la articolele despre

Eu am spus, şi am şi scris, ca să arăt că îmi asum în totalitate, că un chelner învaţă într-o zi cam tot ce trebuie să ştie, şi în câteva săptămâni ajunge să-i intre toate acestea în reflexe, încât să le facă spontan şi cu uşurinţă.