Workshop BMW X5 – un prim contact cu The Boss!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii consideră să facă lucrurile altfel, şi la prima vedere ai putea considera că va urma ceva fiere vărsată spre „unii“ care ies din rândul societăţii. Acum ce să zic, un material despre noul BMW X5, din care ar trebui să se vadă o normalitate care să fie fiere pentru alţii.

L-am întâlnit la #mondialdelautomobiles, adică la Salonul Auto de la Paris, şi paradoxal, şi acolo, aceeaşi gazdă a făcut introducerea.

Cine este BMW X5?

Este modelul care a deschis segmentul SUV-urilor sportive pe care BMW le-a denumit Sports Activity Vehicle (SAV). De la lansarea din 1999 şi până astăzi s-au livrat peste 2,2 milioane de exemplare, ceea ce îl poziţionează ca cel mai de succes SUV premium din istorie. Remarcabil este că ultima generaţie, în contextul în care a fost disponibilă pe piaţă cea mai mică perioadă (cinci ani), a înregistrat şi cel mai mare succes de vânzări – peste 875.000 unităţi.

În România, BMW X5 a fost în ultimul deceniu, an de an, cel mai de succes model al mărcii. Cu o lună înainte de lansare au fost înregistrate peste 100 de comenzi ferme. Distribuţia pe motorizări la lansare aproximativ 50% X5 xDrive30d, 30% X5 M50d şi 20% X5 xDrive40i.

Design exterior

L-am văzut iniţial în imaginile oficiale, apoi la Paris... şi mi-a plăcut. O generaţie care a renunţat, la nivelul designului, să mai fie asemeni unui burete scufundat în cazanul cu testosteron. Este unul din primele produse BMW care prezintă noul limbaj de design. O linie mai elegantă, care îţi lasă impresia unui model mai zvelt, chiar dacă noul X5 este ceva mai durduliu la capitolul dimensiuni. Plusul la capitolul ampatament pentru a permite găzduirea a 7 persoane, aduce ceva, privit din lateral, din aerul unui break de clasă mare, iar acest lucru îl găsesc agreabil. În altă ordine de idei, noul X5 ete primul BMW care poate fi echipat cu jante de 22 inch, practic, noul model oferă posibilităţi mult mai generoase de personalizare decât în trecut. Apropo de design, de a privi maşina din lateral... clasica linie laterală BMW care încadra mânerele portierelor, acum coboară spre înainte.

Vă provoc să faceţi abstracţie de grila imensă şi să vă lăudaţi amicilor cu un detaliu de rafinament al noii grile, cele două elemente ovale ale grilei formează acum un corp comun, în stilul modelelor din anii 60-70.

Design interior

Se schimbă ceva la BMW, şi se schimbă în bine. Probabil a fost o provocare uriaşă în departamentul de design calea pe care să o apuce... în condiţiile în care rivalii germani au îmbrăţişat display-ul. O primă constatare de pe bancheta spate... spaţiu, o calitate superioară a interiorului, o poziţie mai înaltă în maşină. Descălecăm, şi urcăm la volan. O aceeaşi senzaţie depoziţie înaltă la volan, într-o bună măsură indusă şi de faptul că linia laterală a geamurilor nu mai este atât de înaltă ca la vechea generaţie. Display-uri? Da, sunt, dar sunt elegant integrate într-un layout familiar, care îţi oferă acea senzaţie de confort venit de la un obiect care nu te crispează cu gradul de noutate. Şi totuşi, totul este nou, pentru că în spatele ecranelor se află ID7.

Designul nou, beneficiază de ecranele de dimensiuni mari pentru o afişare clară, care poate fi urmărită uşor. Cu o grafică nouă şi o organizare nou, noile ID7 şi BMW Live Cockpit sunt unele din cele mai mari transformări ale mărcii la interior din ultima perioadă.

Preţurile, galerie foto şi restul materialului pe rsmag.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite