VIDEO Red Bull Romaniacs Epic 15: Billy Bolt s-a impus în showul urban. Urmează 4 zile de off-road cu cod galben de ploi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
rb prolog

Red Bull Romaniacs 2018, cel mai dificil raliu hard-enduro din lume, a debutat pe 24 iulie cu Prologul din centrul Sibiului. Britanicul Billy Bolt a fost cel mai rapid pe traseul care a inclus peste 120 de tone de piatră, zeci de cauciucuri şi săritori, dar şi un wallride foarte înclinat, care marca finişul traseului.

Podiumul clasei Gold a fost completat de sud-africanul Wade Young şi de polonezul Taddy Blazusiak. Miercuri este programată prima dintre cele patru zile de off-road şi raliul va ajunge în zona Petroşani, bivuacul urmând să fie stabilit în staţiunea Straja.

Mii de fani au asistat la tradiţionalul Prolog, care marchează începutul raliului şi stabileşte ordinea de start pentru prima dintre cele patru zile de off-road. La finală, primii care au intrat în scenă au fost riderii clasei Bronze, urmaţi de cei de la Silver şi apoi de mult aşteptata clasă Gold, unde cei mai buni piloţi din lume au arătat că nimic nu îi poate opri să se dueleze. Concurenţii profesionişti, precum Graham Jarvis, Jonny Walker, Alfredo Gomez, Taddy Blazusiak, Wade Young, Manuel Lettenbichler, Mario Roman şi Billy Bolt i-au făcut pe fani să aclame la fiecare tură. În final, britanicul, în vârstă de 21 de ani, a fost cel mai rapid şi cum a avut opţiunea să aleagă poziţia de pe care va porni în prima zi de off-road, a decis să plece al treilea. 

”Am avut un start bun şi apoi am condus întreaga cursă. Am încercat să fac cât mai puţine greşeli posibil. A fost un public extraordinar astăzi. Abia auzeai motorul de uralele fanilor! ” – Billy Bolt

rb prolog

Wade Young a urcat pentru prima dată pe podium în cadrul showului urban şi obiectivul său pentru ediţia de anul acesta este un loc în primii doi şi la finalul raliului.

”Mă bucur pentru acest loc doi, îmi propusesem un loc cinci. Prima zi de off-road va fi una foarte grea. Avem de parcurs aproximativ 200 de km şi se pare că va ploua destul de mult.” – Wade Young

rb prolog

Taddy Blazusiak a concurat la Red Bull Romaniacs în urmă cu opt ani, iar acum, după ce a decis să revină în activitatea competiţională, şi-a inclus în program şi cel mai dificil raliu hard enduro din lume. O legendă în enduro, riderul polonez nu are încă un podium în România, iar acest lucru l-a motivat să revină în Carpaţi.

”Mă bucur că m-am întors la Red Bull Romaniacs, sunt mulţumit cu locul trei de la Prolog. A fost un traseu dur, în care am depus mult efort, însă am făcut câteva greşeli, care în final, m-au costat. Sunt 15 minute şi pare uşor din exterior, dar pe motocicletă este mult de muncă. Voi porni primul pe traseu miercuri şi mă motivează acest lucru” – Taddy Blazusiak

rb prolog

Jonny Walker şi Graham Jarvis, britanicii pe care toată lumea îi vede ca principali candidaţi la victoria din acest an, au terminat Prologul pe locul cinci, respectiv şapte.

Cel mai rapid rider român de la Gold a fost Norbert Jozsa, care s-a clasat pe poziţia a 12-a. Emanuel Gyenes a avut al patrulea timp la clasa Silver şi are ca obiectiv încă un podium. Aceasta este a 15-a ediţie pentru sătmăreanul cel care deţine şi recordul de raliuri încheiate, 14 din tot atâtea posibile. La clasa Silver concurează şi Sergiu Grecu, una dintre speranţele hard enduroului românesc. Riderul în vârstă de doar 16 ani a avut al 14-lea timp la prolog.

Red Bull Romaniacs - World Enduro Super Series, 2018 - Best Action of the Prologue

”A fost un traseu solicitant, ca în fiecare an. Mă bucur că au venit atât de mulţi oameni să ne încurajeze şi că nu a plouat în timpul finalei. Urmează patru zile grele în care cred că vom avea un traseu de care să ne aducem aminte. Este cel de al 15-lea Red Bull Romaniacs şi sunt sigur că track managerii ne-au pregătit multe surprize.” – Mani Gyenes

rb prolog

Zilele de off-road

Red Bull Romaniacs îşi sărbătoreşte anul acesta cea de-a 15-a aniversare, iar odată cu asta creşte şi nivelul... Raliul va explora o zonă complet nouă în zilele 2 şi 3 de off-road, traseul ajungând la unele dintre cele mai înalte altitudini din istoria competiţiei. Cu alte cuvinte, vor fi urcări şi coborâri nebunesc de lungi, care le vor aminti riderilor de expresia „abrupt în stilul Red Bull Romaniacs”. Pentru a ajunge în această regiune, din apropierea zonei miniere Petroşani, raliul se va întoarce la rădăcinile formate în primii ani şi va avea două bivuacuri în afara Sibiului, respectiv în staţiunea Straja.

De la altitudini înalte, traseul îi va duce pe concurenţi, literalmente, în subteran. Într-un „Enduro Urban Warfare”, (un război enduro urban), riderii vor rula prin clădiri şi în subteran, testându-şi astfel limitele fizice şi tehnice. Secţiuni precum „Goat Gully” şi „Slalom paralel” vor fi zone unde piloţii vor fi puşi la încercare atât din punct de vedere fizic, cât şi mental şi unde plutonul se va tria. Vor fi zone în care raliul nu a mai ajuns până acum, se va rula pe drumeaguri abandonate şi în locuri care au aparţinut odinioară industriei miniere. În traseul din acest an sunt incluse şi secţiuni istorice din prima ediţie a raliului, iar una dintre ele este faimoasa Ziggy Zaggy. Această secţiune va ilustra modul în care a evoluat sportul în ultimii 15 ani - acum concurenţii o parcurg fără să aibă nevoie de ajutor.

Distanţele maxime ale traseelor variază în fiecare zi între 100 şi 220 km, iar timpul petrecut în şa este estimat între 5 şi 11 ore. Prima zi de off-road îi va stoarce deja pe rideri, pentru că este una foarte lungă.

Miercuri, 25 iulie, în prima zi de off-road, piloţii sunt la micul dejun începând cu ora 4 dimineaţa, startul primului concurent de la clasa Gold se dă la 06:00 AM şi ploaia îngreunează foarte mult traseul din munţi. Cei mai rapizi vor ajunge în staţiunea Straja la prânz şi probabil mulţi vor fi scoşi de pe traseu la al optulea punct de control orar pentru a nu îi prinde noapte în pădure.

Ediţia din 2018 a celui mai dur raliu hard enduro din lume se va încheia sâmbătă, 28 iulie cu finişul de pe dealul Guşteriţa de lângă Sibiu. Primii concurenţi vor ajunge la sosire în jurul orei 11:30 şi vor încerca să ajungă în vârful celei mai înclinate urcări din raliu.

PHOTO/VIDEO - redbullcontentpool 

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite