VIDEO Mercedes-Benz Vision URBANETIC - viitorul mobilităţii urbane

VIDEO Mercedes-Benz Vision URBANETIC - viitorul mobilităţii urbane

Mercedes-Benz prezintă Vision URBANETIC, un concept revoluţionar de mobilitate, ce depăşeşte ideile deja existente cu privire la autovehiculele autonome.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vision URBANETIC elimină delimitările dintre transportul de persoane şi cel de mărfuri. Astfel, permite transportul la cerere, eficient şi sustenabil al persoanelor şi mărfurilor, utilizând o abordare inovatoare pentru a răspunde cererii oraşelor, a diverselor sectoare de activitate, dar şi a locuitorilor şi călătorilor. Acest concept ajută la diminuarea fluxurilor de trafic, eliberează infrastructura din oraş şi contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii urbane.
 
„Ne îndreptăm în direcţia bună, din toate punctele de vedere. Nu mai privim mobilitatea doar din perspectiva autovehiculului, ci mai degrabă ca o reţea organică, un organism extrem de eficient care ţine oraşul în mişcare şi facilitează o calitate ridicată a vieţii. Avem nevoie de mai multă eficienţă, flexibilitate, sustenabilitate. Aşadar, pentru a putea contura mobilitatea viitorului, trebuie să gândim într-o manieră mult mai conectată şi să depăşim graniţele tradiţionale ale activităţilor pe care le implementăm. Vision URBANETIC reprezintă mai mult decât un simplu autovehicul. Vision URBANETIC este parte a unui ecosistem urban care îndeplineşte cerinţele utilizatorilor, a operatorilor şi mai ales a oraşelor. Noi nu mai suntem doar un producător de autovehicule comerciale uşoare, ci un furnizor de servicii de mobilitate, care oferă utilizatorilor soluţii integrate. Vision URBANETIC îndeplineşte toate aceste cerinţe, într-o manieră remarcabilă.”, a declarant Volker Mornhinweg, Director General al Mercedes-Benz Vans.

Vision URBANETIC oferă pasagerilor o nouă dimensiune în comunicare. Vederea panoramică de 360° asigurată de plafonul transparent arată cele mai importante informaţii, cum ar fi opririle sau alte informaţii utile despre oraş şi împrejurimile acestuia. Proiecţiile realizate prin realitatea virtuală pot oferi pasagerilor recomandări de itinerarii pentru alte destinaţii turistice, direct pe telefonul mobil. Acestea se bazează pe preferinţele individuale ale pasagerilor şi ţin cont de profilul utilizatorului. De exemplu, sistemul oferă cea mai rapidă rută pentru navetişti, ruta cea mai economică din punct de vedere costuri sau o rută cu o varietate de obiective turistice.

Fiind parte dintr-un sistem holistic de soluţii, Vision URBANETIC abordează viitoarele provocări urbane şi oferă soluţii inovatoare. Conceptul vizionar se bazează pe un şasiu autonom, cu transmisie electrică, pe care pot fi ataşate diferite module pentru transportul de persoane sau de mărfuri. Ca autovehicul pentru transportul de persoane, Vision URBANETIC dispune de spaţiu pentru 12 pasageri, iar ca modul de transport mărfuri poate transporta până la zece europaleţi, spaţiul de încărcare având o lungime de 3,70 m, iar lungimea totală a autovehiculului de 5,14 m. Totodată, acest concept dispune de o infrastructură IT încorporată, care analizează, în timp real, cererea şi oferta dintr-o zonă delimitată. Rezultatul este o flotă autonomă, cu trasee planificate flexibil şi eficient, conform necesităţilor de transport. Toate aceste caracteristici poziţionează Vision URBANETIC ca un concept inovator al viitorului mobilităţii urbane.
Datorită reţelei complexe, a evaluării informaţiilor locale, precum concerte sau evenimente, şi a controlului inteligent, sistemul nu doar analizează nevoile curente, ci învaţă din ele. Astfel, poate anticipa şi reacţiona la viitoare nevoi, facilitând optimizarea proceselor, diminuarea timpilor de aşteptare şi livrare şi evitarea ambuteiajelor. De exemplu, sistemul global poate folosi informaţiile colectate de centrul de control al vehiculului – care centralizează şi analizează cererile – pentru a identifica un grup de oameni dintr-o anumită zonă şi trimite un autovehicul, pentru a răspunde rapid şi eficient cererii ridicate de transport. Sistemul poate aşadar să acţioneze flexibil, nefiind bazat pe trasee rigide sau orare fixe.
Mercedes-Benz Vans are un obiectiv ambiţios prin Vision URBANETIC: transportul mai multor oameni şi mărfuri, cu ajutorul unui număr redus de autovehicule, pe o infrastructură de drumuri neschimbată, pentru a elibera centrele oraşelor şi pentru a răspunde în continuare cererilor de mobilitate în creştere şi nevoilor clienţilor. Astfel, ar fi îmbunătăţită calitatea vieţii urbane - transport flexibil şi confortabil de persoane, transport de mărfuri eficient şi sustenabil, emisii sonore şi poluante semnificativ reduse şi mai multă libertate în planificarea urbană.  
Ca autovehicul complet conectat, Vision URBANETIC face parte dintr-un ecosistem în cadrul căruia cererile de mobilitate, atât de natură comercială, cât şi privată, sunt transmise digital. Vision URBANETIC centralizează aceste cereri şi le îndeplineşte cu ajutorul unei flote extrem de flexibile, contribuind astfel la optimizarea folosirii resurselor. 
 
Datorită operării complet autonome, costurile sunt reduse semnificativ cu Vision URBANETIC. Mai mult, cu excepţia ciclului de încărcare pentru bateria electrică şi a perioadelor de mentenanţă, fiecare autovehicul poate fi folosit 24 din 24, 365 de zile pe an. Acest lucru înseamnă operaţiuni profitabile pentru furnizorii de transport public, care nu ar fi posibile cu un şofer. De asemenea, acest concept reprezintă o soluţie pentru cerererea din ce în ce mai mare din sectorul logistic – lipsa şoferilor, întrucât companiile se află deja în dificultate în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă. În acest context, o publicaţie comercială germană a votat „Fahrermangel” (lipsa şoferilor) ca fiind Cuvântul Anului 2017 în sectorul Logistic. 
Absenţa cabinei şoferului oferă şi mai mult spaţiu interior. Volanul, pedalele, bordul şi întregul cockpit vor rămâne de domeniul trecutului. Spaţiul poate fi aşadar folosit pentru a permite transportul unui volum mai mare de mărfuri sau a unui număr mai mare de pasageri. 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările