VIDEO Cum a încercat Elon Musk să demonstreze superioritatea Tesla în faţa Ford şi de ce a eşuat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când a prezentat noul model Tesla Cybertruck, Elon Musk a difuzat un clip video în care pick-up-ul său electric câştigă un duel în faţa celui mai vândut model de camionetă din SUA, Ford F-150.

Modelul electric Cybertruck s-a înfruntat cu cel mai faimos model Ford într-o luptă cu odgonul, iar rivalul său nu a avut nicio şansă. Elon Musk a precizat în timpul clipului că modelul Cybertruck trăgea Ford-ul la deal, potrivit CNN. 

Elon Musk a reluat clipul video pe Twitter, dar de data aceasta un membru al conducerii Ford i-a răspuns, provocându-l la un comparaţie corectă între Cybertruck şi F-150. Elon Musk a acceptat, însă nu este clar deocamdată facă constructorul american chiar îşi doreşte această luptă cu Tesla.

Afirmaţia lui Sundeep Madra, vicepreşedintelui al Ford X - un incubator de tehnologie în cadrul Ford, are legătură cu faptul că, potrivit publicaţiei Motor1, modelul F-150 pe care Cybertruck l-a tras cu uşurinţă la deal ar fi unul cu tracţiune spate, nu integrală, iar acest detaliu în sine înseamnă că meciul a fost inegal. Tesla Cybertruck are tracţiune integrală. Totodată, Motor 1 scrie că cel mai probabil modelul Ford F-150 din testul Tesla este unul echipat cu motorizare V6 supraalimentată, departe de motorizarea de top disponibilă pe F-150. Tesla nu a dezvăluit caracteristicile modelului Ford din test.

Apoi, apare problema greutăţii. Cybertruck, cu pachetele sale grele de baterii, cântăreşte în mod sigur mai mult decât camioneta Ford, iar în astfel de întreceri greutatea contează. Fordul ar avea de tractat o greutate mai mare, iar Tesla are de câştigat de pe urma masei sale pentru că îi oferă tracţiune mai bună pe şosea.

Un oficial Ford a refuzat să comenteze clipul video difuzat de Tesla şi provocarea făcută de angajatul companiei, anunţând doar că Ford F-150 este camioneta preferată a americanilor în ultimii 42 de ani şi că anul următor va apărea şi varianta hibridă, urmată de cea electrică peste câţiva ani.

Auto



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite