Test Ride BMW C400GT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BMW C400GT
BMW C400GT

Am o afinitate fantastică faţă de subiectul ”mobilitate urbană” şi, implicit, asupra faptului că timpul este cel mai important lucru pe care-l avem. Iar timpul este ceva care se împarte în mod egal pentru toţi membrii Planetei. Nu există om care să aibă la dispoziţie într-o zi 20h, iar altul 28h. Diferenţa vine doar din felul în care ştim să-l drămuim şi să-l organizăm.

Aşadar, în mod natural, am testat un maxi scuter de la BMW. E drept, a trecut ceva timp, dar am tot amânat să scriu, dar senzaţia este de că şi cum am mers ieri cu el. Nu cred în clişeele „eşţi nebun să mergi pe scuter în România” sau „cum, şi nu ţi-e frică?” sau „păi şi când e frig ce faci?” sau, sau, sau. Merg pe scuter din 2008, iar Drumul Taberei este cel care m-a convins să mersul cu maşina prin oraş te cam albeşte.

GALERIE FOTO

Revenind la BMW 400GT este o bijuterie mecanică, un fel de motocicletă fără schimbător de viteze şi ambreiaj, dar cu o caroserie care-ţi oferă o poziţie confortabilă. Şasiul, suspensia şi dimensiunea roţilor dau o ciclistică echilibrată acestui maxi-scuter. Îmi place înălţimea şeii care te ajută să poţi pune piciorul jos la semafor fără niciun disconfort. Apoi apreciez foarte mult soluţia tehnică de a putea depozita cască integrală sub şa, apoi rămânând loc suficient pentru alte obiecte sau pentru încă o cască. Există un ”buzunar” care exclusiv în modul parking se extinde, aproape atingând roata spate. Este un mare plus dacă ar fi să mă gândesc la faptul că în Vespa mea de 300 cmc şi caroserie mare, o astfel de cască nu încape nicicum.

Apoi, şorţul de protecţie termică, şaua şi manşoanele ghidonului sunt încălzite. Tare mi-a mai plăcut şi că este un vehicul smartphone friendly, telefonul putând fi conectat la display-ul generos de 6.5 inch, color.

test ride bmw c400gt

Să trecem puţin şi la performanţe, dar înainte de toate vreau să spun că se descurcă foarte bine prin traficul urban, poate merge liniştit cu 70km/h pe DN1 sau cu 130km/h pe autostrada. Am făcut câteva drumuri de weekend din Corbeanca până la Casă Vlăsia via A3 şi nu m-am simţit suflat de vânt. Dacă e să ţin cont de poziţia ”dreaptă” impusă de un scuter, parbrizul pare să fi trecut măcar odată prin tunelul aerodinamic...

Acum hai să vedem ce poate acest SUV al scuterelor! Are un motor de 350 cmc cu un singur cilindru, cuplu ridicat (35Nm @ 6000 rpm) şi o putere de 34CP @ 7500 rpm. Sistemul de frânare este asistat de ABS, iar motorul este controlat electronic. Pasagerul are parte şi el de regim preferenţial pentru că se poate sprijini pe spătar, iar pentru picioare are platforme speciale. Să mai trec în revista şi lucruri fireşţi precum daylights, keyless, două cricuri şi un look modern şi agresiv... nu cred că mai are rost.

test ride bmw c400gt

În loc de concluzie vreau să spun că mi-a plăcut foarte tare experienţă, îţi dă o senzaţie de siguranţă generată de ţinută de drum, greutatea bine repartizată şi frânele uriaşe. Este o maşinărie care poate fi folosită în tot felul de situaţii, iar la final, când priveşţi ceasul, surpriză va fi uriaşă, ţi-a mai rămas timp să te plimbi prin parc, să vezi un film, să mergi la un concert sau la sala de sport.

Text - Alexandru Filip

Foto - Marooni

Fişă tehnică BMW C400 GT

Motor – monocilindru în 4 timpi, răcit cu apă, 4 supape pe cilindru, arbore cu came în chiulasă cu culbutor, ungere cu carter umed, Alezaj/ Cursă - 80 mm x 69,6 mm, 350 cmc, 34 CP@7.500 rpm, 35 Nm@ 6.000 rpm. / Transmisie finală – roţi dinţate cu dinţi drepţi/ Ambreiaj – centrifugal uscat, Cutie de viteze – CVT, Suspensie faţă – furcă telescopică cu jambe de 35 mm, cursă 110 mm, Suspensie spate – basculă din aluminiu cu două braţe, două amortizoare, pretensionare reglabilă, cursă 112 mm / Sistem frânare: Faţă – 2 discuri, etriere cu 4 pistonaşe, diametru 265 mm, spate – 1 disc, etrier flotant cu 1 pistonaş, diametru 265 mm, ABS – BMW Motorrad / Rezervor – 12,8 litri / Masă – 212 kg / Înălţime şa – 775 mm / Preţ – 7.990 euro

test ride bmw c400gt
Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite