Test Drive Skoda Octavia 2.0 TDI DSG

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Skoda Octavia 2.0 TDI DSG

Cu o reputaţie de adevărat bestseller pe piaţa din România, Skoda Octavia a ajuns la cea de-a patra generaţie cu o reţetă de succes care nu doar că s-a păstrat, ci a fost şi îmbunătăţită. Pentru primul test din România am ales versiunea de motorizare 2.0 TDI de 150 CP, cuplată la transmisia DSG cu dublu ambreiaj şi 7 trepte.

Skoda a ştiut mereu să combine ingredientele esenţiale pentru a oferi maşini de familie aproape perfecte în segmentele în care activează, iar Octavia a fost unul dintre pilonii principali ai acestui succes. În România, compacta cehă este una dintre cele mai apreciate modele, indiferent că vorbim despre piaţa de maşini noi sau cea de maşini rulate, iar actuala generaţie pare că este mai bine pregătită ca oricând să continue acest trend.

Din punct de vedere al designului lucrurile s-au schimbat destul de mult, dar fără a afecta imaginea cu care Octavia ne-a obişnuit. Principalele schimbări au survenit în partea din faţă, unde avem o nouă grilă, mai mare, dar şi faruri redesenate care utilizează tehnologia Matrix LED (disponibile opţional). În spate, stopurile au o formă destul de îndrăzneaţă, atipică pentru marca cehă şi pot fi comandate, de asemenea, cu tehnologie LED.

La interior, Skoda Octavia a făcut un pas important faţă de vechea generaţie. În primul rând, pentru versiunile cu transmisie DSG a fost eliminat levierul clasic, înlocuit de un mic selector, totul fiind posibil datorită trecerii la tehnologia Shift-by-Wire.

Planşa de bord a fost redesenată şi integrează în versiunile de top un ecran montat central, de mari dimensiuni (10,25 inchi), completat de un instrumentarul digital în bord. Evident, există integrare a serviciilor Apple CarPlay (wireless) şi Android Auto, dar şi conectivitate Bluetooth de cea mai nouă generaţie, serviciile multimedia fiind completate de aplicaţii dedicate, control vocal şi prin gesturi. Pentru prima dată la Octavia sunt oferite scaune cu masaj, dar şi un head-up display din cea mai noua generaţie, interiorul fiind scăldat în lumină ambientală difuză, creată de mai multe LED-uri plasate în zonele cheie.

Având la bază platforma MQB Evo utilizată şi de Volkswagen Golf sau Seat Leon, Skoda Octavia a crescut cu doar 19 mm în dimensiuni (4,68 m lungime) şi este mai lată cu 15 mm, ceea ce a dus la creşterea spaţiului interior, deşi deja era un etalon pentru clasa compactă. În spate, pasagerii au parte de 78 mm mai mult spaţiu pentru genunchi. Spaţiul pentru bagaje este absolut uriaş, cu o valoare de 600 de litri pentru versiunea hatchback şi de 640 de litri pentru cea Combi.

Video review

Testul complet, cu impresii de conducere şi galerie foto poate fi citit pe ADEVARUL AUTO.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite