Test drive Citroen C5 Aircross 2.0 BlueHDI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Citroen a lansat recent cel mai mare SUV al său, modelul C5 Aircross, un automobil disponibil deocamdată doar cu tracţiune faţă, cu un nou sistem de suspensie, cu peste 20 de sisteme de asistare la condus, cu multe alternative de echipare şi cu multe motorizări - atât pe benzină cât şi pe motorină, cu dotări standard şi opţionale care să mulţumească şi un client pretenţios. El va fi comercializat în 93 de ţări.

Silueta modelului este inconfundabilă, el având o identitate vizuală puternică, uşor exotică, graţie poziţionării blocurilor optice frontale cu day-light-uri distincte în partea de sus, spre capotă. Mi-au plăcut ornamentele laterale de protecţie, precum şi diferitele scheme de culoare aplicate câtorva elemente de pe lateralele modelului.

Constructorul francez a mizat pe cartea confortului şi este îndreptăţit să facă acest lucru, pentru că istoria brandului îl avantajează. Din spatele volanului, lucrurile se desfăşoară foarte plăcut, într-un ritm natural. Având o echipare de top, versiunea din test a fost echipată cu noua transmisie automată cu 8 trepte, ale cărei schimbări se fac liniar, insesizabil, plăcut. Există şi varianta echipării cu o cutie de viteze manuală cu 6 rapoarte. Confortul primează, aşa că ergonomia postului de conducere este bine studiată, scaunele sunt extrem de comode, designul planşei de bord este deschis, cu butoane şi comenzi accesibile, fine la atingere, poziţionate corect şi într-o notă generală regăsită doar la acest model. Modularitatea este un punct forte al lui C5 Aircross, care vine cu 5 locuri individuale, cele din spate având reglaj de culisare pe lungime şi posibilitatea reglării spetezei. La maşina de test, scaunele faţă erau dotate cu reglaje electrice, funcţie de încălzire şi masaj pe zone şi nivele de intensitate.

Toate variantele beneficiază de suspensie independentă pe faţă şi cu bară de torsiune pe spate. Noutatea cu care vine Citroen la acest capitol este amortizarea hidraulică progresivă, un sistem cu două bumpere hidraulice, unul pentru compresie şi unul pentru revenire, care absorb cât mai mult din şocurile la rulare. Modelul de test a fost echipat cu jante mari, cu diamentrul de 19 inch. În această configuraţie, ţinuta de drum este una omogenă, foarte confortabilă pe asfalt, suficient de fermă pe viraje, cu un pic de ruliu, dar cumva pentru că este vizat confortul, însă, pe suprafeţe denivelate (macadam sau drum forestier) – mi-aş fi dorit să aibă un comportament mai soft.   

Maşina pe care am avut-o la dispoziţie a fost cu propulsor pe motorină de 2.0 litri şi 180 CP. Comportamentul său este elastic, are suficientă putere pentru a mişca rapid caroseria, suficient cuplu pentru a avea repriză bună la orice regim de turaţie. Silenţiozitatea propulsorului este remarcabilă, aici contribuind şi antifonarea bună a habitaclului. În modul Eco, reacţiile cutiei de viteze şi ale motorului nu sunt atât de prompte, dar dacă apeşi butonul Sport vei rămâne uimit de apetitul transmisie pentru retroagradare în trepte inferioare. Poţi prelua controlul, schimbând treptele cu ajutorul padelelor din spatele volanului, dar îmi vine greu să-mi imaginez un proprietar de C5 Aircross în această ipostază. ESP-ul are mai multe setări, un Grip Control,  pentru transmiterea puterii către puntea faţă, calibrate în funcţie de suprafaţa de rulare, respectiv zăpadă, nisip, all-road sau decuplat total. Direcţia este uşoară, foarte asistată, dar puntea faţă are suficientă aderenţă cât să nu fie o provocare. Totuşi, o abordarea prea rapidă a unui viraj, duce rapid la subvirare.

Citroen C5 Aircross este SUV-ul compact care vine cu o abordare opusă faţă de cea a celorlalţi rivali din segment, în sensul că, asumat, mizează pe direcţia confortului la rulare, a ţinutei de drum relaxată, a unui aspect fresh, diferit, potrivit cu caracterul său.   

TEXT - Vlad Albu

Fişă tehnică - Citroen C5 Aircross 2.0 BlueHDI

Motor – motorină, turbo, L4, 1.997 cmc, 180 CP@3.750 rpm, 400 Nm@2.000 rpm. / Transmisie – cutie automată 8 trepte, tracţiune faţă / Performanţe – 211 km/h v. max, 0-100 km/h în 8,6 secunde / Portbagaj – 580 litri / Rezervor – 53 litri / Dimensiuni – L/l/h (mm) 4.500 / 2.099 / 1.689, ampatament – 2.730 / Consum mediu declarat – 4,7 litri / 100 km / Preţ model testat  – 30.300 euro

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite