TEST Primul contact cu Dacia Duster facelift

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacia Duster facelift - test în Provence
Dacia Duster facelift - test în Provence

AutoReport.ro a fost prin frumoasa regiune Provence pentru a testa Duster facelift. Noul model a primit o înfăţişare mai atrăgătoare, gama de motoare este acum mai eficientă şi interiorul este profund modificat. Duster are acum un preţ mai mic decât al versiunii anterioare, fiind disponibil începând de la 10.900 euro, TVA inclus.

Lansat în 2010, Dacia Duster a reuşit să convingă până acum peste 450.000 de clienţi de calităţile sale. Hotărâtă să continue pe aceeaşi cale, Dacia propune acum Noul Duster, care completează o gamă în care şi-au făcut apariţia, în ultimul an şi jumătate, nu mai  puţin de şapte alte modele. 


Noua Dacia Duster adoptă o parte frontală complet redesenată şi îşi afirmă stilul robust. Calandrul, cu un design inedit, include o nouă grilă a radiatorului şi blocuri optice redesenate, care integrează lumini de zi.
Interiorul a fost şi el înnoit, beneficiind de o nouă planşă de bord şi de scaune reproiectate. A fost schimbat şi locul destinat comenzilor geamurilor electrice. 


Noua Dacia Duster propune mai multe echipamente: sistem de control al traiectoriei (ESP) şi 4 airbag-uri în serie, sistem MEDIA NAV, limitator-regulator de viteză, asistenţă la parcarea cu spatele. 


Noua Dacia Duster beneficiază în premieră de o motorizare TCe, în varianta de 125 CP. Acest nou motor se caracterizează printr-un consum redus, de numai 6,3 litri la 100 de kilometri. 


Pentru cei care preferă motoarele diesel este disponibil propulsorul 1.5 dCi, în două variante de putere, de 90  şi 110 CP, care oferă reprize şi acceleraţii energice.


Toate acestea sunt disponibile în condiţiile unor performanţe acustice net superioare, nivelul total de zgomot fiind redus la jumătate.


Noua Dacia Duster păstrează toate calităţile care au asigurat succesul versiunii anterioare: polivalenţă, calităţile de rulare pe drumuri neamenajate în cazul versiunii 4x2 şi capacitatea de a aborda trasee dificile în cazul versiunii 4x4. Trebuie să precizăm că versiunea cu motor 1.2 TCe nu este încă disponibilă decât cu transmisie 4x2. 


Cei de la Dacia au ţinut să ne demonstreze acest lucru în cadrul unui mini-eveniment offroad desfăşurat în cadrul drive-testului internaţional de lansare. Aici Dusterele au trebuit să treacă probe dificile, precum urcarea unor rampe abrupte, parcurgerea de gropi cu apă, dar şi a unor tipuri de teren aproape imposibile. 


Am putut vedea că transmisia integrală funcţionează foarte bine atât în regim normal, cât şi 4x4 low. În cadrul testului am condus atât varianta 1.5 dCi de 110 CP, cât şi cea 1.2 TCe de 125 CP. Versiunea diesel are suficient cuplu pentru a face faţă oricăror provocări, cutia este etajată pentru o exploatare mai eficientă a cuplului (cu o primă treaptă mai scurtă). Motorul 1.5 dCi rămâne la fel de eficient când vine vorba de consumul de combustibil.


Versiunea turbo pe benzină ne-a suprins prin agilitate, dar şi prin consumul destul de bun înregistrat. Deşi această variantă nu are încă tracţiune integrală putem spune că poate concura foarte bine segmentul de crossovere subcompacte care au caracteristici tehnice apropiate şi tracţiune faţă. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite