Tesla ştie să „vorbească“ în limba română. Ce trebuie să ştie actualii şi viitorii proprietari din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Livrările pentru Modelul 3, singurul disponibil în România, vor începe în toamna acestui an.
Livrările pentru Modelul 3, singurul disponibil în România, vor începe în toamna acestui an.

Compania Tesla a anunţat faptul că proprietarii de automobile Tesla vor avea alternativa de a alege limba română din meniul autovehiculului. Update-ul aplicaţiei maşinii a fost făcut „over the air”, însă urmează să ajungă pe toate autovehiculele din gamă.

Încă din luna mai a acestui an compania Tesla a făcut progrese către potenţialii clienţi români deschizând site-ul oficial în limba română şi un showroom în mall-ul Promenada din Bucureşti. Începând de pe 2 august, cei care sunt interesaţi să achiziţioneze o astfel de maşină vor putea face un test drive cu Modelul 3, singurul disponibil momentan în ţara noastră. 

Modelul 3 are un preţ de pornire de 42.990 de euro iar cine doreşte să achiziţioneze autovehicul prin programul Rabla Plus plăteşte puţin peste 30.000 de euro. De menţionat este faptul că livrările pentru Model 3 vor începe din septembrie 2021 iar cele pentru Model S şi Model X în 2022. 

De asemenea, în cursul acestui an, compania Tesla va deschide şi un service care probabil că va fi amplasat în zona nordică a Bucureştiului. 

În România au fost înmatriculate în cursul anului treecut peste 60 de maşini Tesla, chiar dacă la momentul respectiv nu erau incluse în programul Rabla Plus, în cadrul căruia cei care vor să achiziţioneze acest tip de maşini primesc o primă de 10.000 de euro. 

În ceea ce priveşte staţiile de încărcare, Tesla operează două de tip supercharge în Bucureşti şi în Timişoara iar în Europa 600, reprezentând 6.000 de puncte de încărcare.

Trei staţii suplimentare urmează să fie deschise anul acesta în cele mai importante oraşe din România.

tesla romana
Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite