Taycan poate deveni un automobil unic prin Porsche Exclusive Manufaktur

Taycan poate deveni un automobil unic prin Porsche Exclusive Manufaktur

Prima maşină sport complet electrică de la Porsche poate fi finisată manual , primind elemente de înaltă calitate şi pachete de echipamente speciale pentru exterior şi interior, pentru a obţine un grad de personalizare şi mai mare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Printre cele 90 de opţiuni exclusive oferite de divizia Manufaktur a companiei din Zuffenhausen se numără pachetul Sport Design în trei variante şi jante Exclusive Design de 21 inci cu inserţii din fibră de carbon. Deosebit de atrăgătoare sunt şi farurile Matrix LED cu elemente de culoarea Glacier Ice Blue.

Porsche Exclusive Manufaktur din Zuffenhausen şi-a mărit capacitatea astfel încât să fie pregătit pentru lansarea Taycan: spaţiul fabricii a fost extins cu o treime, până la 2.000 de metri pătraţi şi au fost adăugate patru staţii de lucru cu platformă de ridicare. De asemenea, s-au creat 150 de metri pătraţi de spaţii de depozitare, iar spaţiile logistice pentru automobile au fost optimizate cu o conexiune directă la instalaţia de încărcare a maşinilor finalizate. Şi echipa de lucru s-a mărit cu noi experţi în finisarea automobilelor.

Exterior: faruri cu elemente de lumină de zi în Glacier Ice Blue, roţile Exclusive Design de 21 inci cu inserţii din carbon, reducerea de greutate la setul de patru roţi este de peste trei kilograme, comparativ cu o variantă similară de roţi, dintr-un alt material.

Interior: pachetul interior Carbon este inspirat din motorsport: zonele mari din uşile din faţă şi din spate, precum şi elementele de contrast din lateralele consolei centrale sunt finisate în carbon mat. Pachetul de accent oferă, de asemenea, o gamă de culori contrastante la interior, cu pragurile uşilor din faţă şi din spate vopsite în culoarea exterioară. Caracterul sportiv al noului Porsche Taycan este subliniat de centurile de siguranţă disponibile în culorile: albastru grafit, maro trufă, bej, creion, mure, maro meranti, gri ardezie şi roşu Bordeaux.

Porsche Exclusive Manufaktur

Personalizarea automobilelor de producţie este competenţa de bază a Porsche Exclusive Manufaktur. Se bazează pe interacţiunea dintre măiestrie şi tehnologia pentru a crea pentru fiecare client un automobil personalizat până în cele mai mici detalii. Cei peste 30 de angajaţi Manufaktur au acces la o gamă extrem de largă de opţiuni de personalizare vizuală şi tehnică, atât pentru exterior, cât şi pentru interior. La exterior, iluminarea, roţile, precum şi motorul şi şasiul pot fi personalizate.

La aceasta se adaugă o gamă largă de culori speciale şi materiale de înaltă calitate, precum piele, carbon, aluminiu şi finisaje din lemn elegante pentru elementele interi-oare. Chiar şi dorinţe care nu sunt acoperite de cele 600 de opţiuni de comandă din programul de personalizare pot fi realizate de Porsche Exclusive Manufaktur pentru anumite modelele, cu respectarea cerinţelor privind calitatea, tehnologia, siguranţa rutieră şi a legilor internaţionale.
Pe lângă maşinile speciale pentru clienţi, Porsche Exclusive Manufaktur fabrică şi automobile în serii limitate, cum ar fi recentele 911 Turbo S Exclusive Series. Manufaktur s-a specializat în lucrări de personalizare încă din 1986. Tradiţia maşinilor sport este transmisă mai departe modelelor viitoare într-o manieră elegantă, cu o referire autentică la istoria Porsche şi cu o mare atenţie la detalii. Ca parte a strategiei Heritage Design, Porsche Exclusive Manufaktur lucrează împreună cu departamentul de design Style Porsche la proiectarea unor concepte excepţionale de automobile care îmbină trăsăturile istorice cu mărcile contemporaneităţii. Obiectivul este de a oferi maşinilor sport exclusiviste o tuşă finală folosind interpretări contemporane ale elementelor de design provenite de la legendarele automobile ale anilor 1950, 1960, 1970 şi 1980.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările