S-a amânat viitorul? Doar o opinie...

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acum mai bine de jumătate de an, participam la o masă rotundă cu Dirk Wisselmann - Inginer Senior Maşini Autonome BMW. S-a discutat despre viitorul autonom al modelelor BMW.

Făcând parte din generaţia ”analog”, din rândul celor care dacă are de ales... alege o maşină cu o cutie manuală... este evident că încerc orice pentru a depăşi etapa”ochelarilor de cal”. În ultimul an am interacţionat destul de mult şi cu modele echipate cu funcţii avansate de asistare a condusului. Cu anumite amendamente, încep să accept prezenţa acestor sisteme.

Dar, făcând un rezumat a ceea ce comunică constructorii în ultima jumătate de an... parcă nu mai pronunţă cu acelaşi nerv şi determinare cuvântul AUTONOM. S-a întâmplat ceva, s-a amânat viitorul?

Un lucru este cert, constructorii dezvoltă mult mai multe sisteme şi funcţii pentru automobile, în propriile laboratoare, decât îşi pot imagina clienţi şi decât cer clienţii în mod real. În rutina cotidianului... ajungem să folosim extrem de puţine din funcţiile şi sistemele unui automobil modern. Prin urmare, dacă viitorul se amână, nu va sesiza multă lume.

La salonul auto de la Geneva, ne-am întâlnit iarăşi cu Dirk Wisselmann - Inginer Senior Maşini Autonome BMW. Şi discursul a evoluat. De la o perspectivă, nu precis conturată ca orizont de timp, dar sigură pentru modele autonome de nivel 5, s-a ajuns la ideea de a renunţa, cel puţin pentru moment, la maşina complet autonomă. Scopul este de a dezvoltat sisteme cât mai avansate de asistenţă, dar nu maşini de nivel 5. De ce?

Clientul de astăzi a crescut şi a fost crescut asimilând sloganuri, asociindu-se cu o imagine pe care constructorii şi-au zugrăvit-o pentru a se diferenţia unii de alţii. 

Să ne imaginăm un automobil autonom de nivel 5, un model pe care-l chemi în faţa uşii prin intermediul unei aplicaţii, căruia îi spui unde vrei să ajungi şi la ce oră vrei să pleci. Care dintre următoarele sloganuri este mai potrivit pentru el: ”La Meccanica delle Emozioni” sau ” Sheer Driving Pleasure” sau ”The Art of Performance”. Sau cum vei mai privi un Ferrari, Lamborghini sau Porsche autonom? Un model autonom va rula cu viteza legală, va fi cât mai eficient... practic va dizolva identităţi. În acest caz va mai exista clientul clasic care se identifică cu o marcă, cu un mesaj? Pentru că nu are sens să negăm, o bună parte din decizia de achiziţionare a unui automobil, astăzi, este dominată de afect.

Pentru automobilul autonom, constructorii vor trebui să dezvolte noi scheme de punere a maşinilor pe drum. Clienţii nu vor mai fi convinşi afectiv să achiziţioneze un model, se va dilua ataşamentul tradiţional faţă de o marcă. Concluzia? Până nu vor imagina o modalitatea de a conserva legătura client-marcă, nu vom vedea nivelul 5 pe drum. Un model Dacia autonom va rula altfel decât un Ferrari autonom?

Altceva? Incidentul din America, în care un pieton care traversa un bulevard prin loc nepermis, noaptea, a murit după ce a fost lovit de un model Volvo de la UBER care rula autonom... este un incident nefericit. Poate suna cinic, dar maşina autonomă va fi programată să pună viaţa ocupanţilor pe primul loc şi abia apoi, viaţa celor din jur. Poliţia americană, după analizarea datelor, a spus că un om nu putea evita accidentul. Un om poate ar fi tras de volan, dar, în acelaşi timp, poate ar fi pierdut controlul şi ar fi ajuns el victimă... Cu alte cuvinte... suntem pregătiţi pentru un astfel de pragmatism?

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite