Rythm and blue

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
BMW X3 M40i
BMW X3 M40i

Paralela dintre genul de muzică care a luat naştere în interiorul comunităţilor afro-americane şi a devenit populară oficial începând cu anii 1940 şi produsul constructorului de automobile din Munchen a fost inspirată, iniţial, de culoarea maşinii. Dar am descoperit că ambele au foarte multe în comun, în special transmit sentimentul de libertate.

Faptul că BMW construieşte automobile care se adresează simţurilor mai mult decât alte mărci de acelaşi nivel/calibru nu mai este un secret. De altfel, constructorul bavarez conştientizând acest lucru, a plusat la toată gama de modele, de la Seria 1 la Seria 8, aici incluzând şi SUV-urile/Seriile X, cele mai noi modele din această categorie având acum mai mult ajutor electronic şi mecanic pentru o dinamică şi un feeling cât mai sportiv.

 Reţeta este aplicată la modul general, majoritatea constructorii prezenţi în zona premium a SUV-urilor compacte mizând pe o persoanlitate duală a automobilului, respectiv o parte docilă, economică din toate punctele de vedere, şi o parte mai puţin docilă, ambele disponibile la o  apăsare de buton, în funcţie de dispoziţia celui de la volan. În cazul lui X3 M40i, lucrurile sunt puţin mai clare de la început, în sensul în care te prinzi despre ce este vorba, doar privindu-l parcat. Pare mereu încordat, are barele desenate agresiv, este proporţionat atletic, are discuri de frână mari. Cam toate semnalmentele unui automobil rapid.

Motorul porneşte cu un mârâit gutural, metalic, sport, exact cum trebuie ca să te facă să zâmbeşti. Accesul în habitaclu este facil, înălţimea la care sunt poziţionate scaunele şi pragurile fiind ideală. Buna dispoziţie creşte în momentul în care te aşezi la volan. Scaunele sunt impecabile, cu reglaje pe toate direcţiile şi suport lateral foarte bun, volanul este exact cât trebuie de gros şi bine profilat în zonele în care ai contact cu el cel mai des. Modelul X3 M40i beneficiază de infuzia de tehnologie şi sisteme de asistare active de pe fratele său mai mare, X5.

Feeling-ul general al habitaclului este unul solid şi rafinat, foarte bine antifonat şi corect gândit din punct de vedere ergonomic. Pentru că are pretenţii sportive, BMW s-a asigurat că sunetul propulsorului se aude tot timpul în interior, atunci când eşti hotărât cu pedala de acceleraţie, indiferent de modul în care rulezi (Eco, Normal, Adaptive sau Sport). La partea dinamică, în setarea Sport, totul se accentuează, de la reacţia mai promptă a propulsorului, la schimbările mai rapide de trepte, la direcţia mai rapidă sau la pocnetele eşapamentului (peste 4.000 rpm) atunci când ridici piciorul de pe acceleraţie sau când schimbi într-o treaptă superioară.

Preţ, galerie foto şi restul materialului pe rsmag.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite