Recorduri doborâte de Mazda într-un secol în care a provocat convenţionalul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Totul a început în 1931, când compania a construit primul său vehicul, un camion cu trei roţi numit Mazda-Go. Toyo Kogyo Co., cum era intitulată compania Mazda în acea perioadă, urma să producă peste 50 de milioane de maşini şi să-şi propună să ajungă la o capacitate anuală de producţie de 2 milioane de unităţi până în 2024. Pe parcurs, compania şi-a depăşit mereu limitele şi a început să facă acest lucru încă de la început.

O cronologie a realizărilor Mazda

1936

Mazda porneşte un turneu promoţional cu cinci modele Mazda-Go (categoriile KC şi DC). Începând cu Kagoshima, aproape de vârful cel mai sudic al principalului lanţ insular din Japonia, expediţia a demonstrat durabilitatea vehiculului pe trei roţi pe 2.700km de drum secundar, acoperit de praf şi noroi, ajungând în Tokyo după 25 de zile. Publicitatea a crescut vânzările considerabil, iar în 1940 Mazda a prezentat primul prototip pentru o maşină cu pasageri. Din păcate, al Doilea Război Mondial a stopat producţia sedanului cu patru uşi.

1945

Mazda reia producţia de vehicule comerciale în Hiroshima la patru luni după ce bomba atomică a explodat peste oraş.

1960

Compania intră pe piaţa autovehiculelor pentru pasageri cu Mazda R360 Coupe într-o manieră demnă de Cartea Recordurilor. Fermecătorul coupe 2+2, cu o caroserie din aliaj uşor, a câştigat o cotă de 65% din segmentul micro şi 15% din întreaga piaţă de automobile din Japoia din acel an.

1967

A fost lansată Mazda Cosmo/110S, prima maşină cu un motor rotativ dublu Wankel şi a doua cu motor rotativ din lume. Cosmo a fost prima maşină cu motor rotativ care a concurat la epuizanta cursă de anduranţă de 84 de ore Marathon de la Route din Nürburgring, Germania, unde a terminat pe locul patru în 1968.

1970

Mazda produce al 100.000-lea vehicul cu motor rotativ, un nivel pe care nici un competitor nu l-a atins. Mazda a vândut până acum aproape două milioane de autoturisme, vehicule comerciale uşoare şi dubiţe cu motoare unice.

1973

Spărgând gheaţa la Tokyo Motor Show, Mazda prezintă modelul avantgardist Mazda CVS. Timpuriu vremii sale în mai multe feluri, prototipul electric fără şofer a oferit o perspectivă a traficului către care ne îndreptăm.

Imagine indisponibilă

1977

Două modele Mazda 323 călătoresc 15.000 km, de la Hiroshima până la premiera lor la Salonul Auto de la Frankfurt, în 40 de zile, fără defecţiuni tehnice – excluzând câteva pene de cauciuc – confirmând fiabilitatea noului model înainte să fie pus în vânzare.

Imagine indisponibilă

1978

A fost introdus Mazda RX-7, un coupe sport elegant şi compact. Plăcut de condus, a fost cel mai popular model cu motor rotativ din istorie cu 811.000 unităţi vândute pe parcursul a trei generaţii şi a doborât multiple recorduri pe circuit. În acelaşi an, un RX-7 modificat a stabilit un record de viteză pentru clasa sa (296 km/h) la Bonneville Salt Flats.

1980s

RX-7 doboară numeroase recorduri pe circuitul de curse, câştigând printre altele peste 100 de curse IMSA, mai multe decât orice alt model cu motor cu pistoane, în timp ce a dominat clasa GTU (sub 2,5 litri) la cursa de 24 de ore de la Daytona pentru 12 ani consecutivi, din 1982 până în 1993. În 1986, o a doua generaţie de RX-7 atinge un nou record de viteză pentru clasa sa, de 383,7 km/h, la Bonneville.

1989

Mazda lansează MX-5, revigorând piaţa de roadstere clasice prin conceptul Jinba Ittai, sau „uniunea dintre călăreţ şi calul său”. Stabilind noi standarde pentru ingineria automobilelor uşoare şi plăcerea de a conduce accesibil, roadsterul cu două locuri a fost un hit instantaneu. Acesta şi-a doborât constant propriile recorduri de producţie şi vânzări în timp ce a câştigat sute de premii în întreaga lume şi a atras o bază de fani înflăcăraţi. Este, de asemenea, modelul de serie cu cea mai mare prezenţă pe circuitul de curse din lume.

1990

Într-o continuare a călătoriei din 1977, şase modele Mazda (626s, 323s şi dubiţe E2200) au fost conduse din Japonia până la centrul Mazda din Germania Leverkusen. Au trebuit să treacă prin Uniunea Sovietică care în acel moment se destrăma.

1991

Una dintre cele mai mari realizări din istoria motorului rotativ a fost câştigarea cursei de 24 de ore de la Le Mans de către Mazda 787B. A fost prima victorie a unui brand japonez şi singura victorie a unei maşini echipate cu un motor fără pistoane.

Imagine indisponibilă

1993

Lansarea Mazda Xedos 9 (numită şi Millenia & Eunos 800), primul model produs disponibil cu un motor cu ciclu Miller. Motorul V6 de 2,3 litri al sedanului de segment E prezintă o configuraţie unică combinând o valvă de admisie cu închidere întârziată cu un supercharger pentru a produce mai multă putere dintr-o deplasare mai scurtă, crescând astfel eficienţa.

1995

O Mazda RX-7 din a treia generaţie, modificată, doboară un alt record de viteză la Bonneville, ajungând la 389km/h.

2000

Guinness World Records declară oficial că MX-5 este cea mai bine vândută maşină sport cu două locuri din istorie cu 532,000 de unităţi vândute. Actualizat de câteva ori de atunci, MX-5 păstrează şi acum acest titlu.

2004

Mazda RX-8 cu motor rotativ continuă tradiţia predecesorului său stabilind 40 de recoduri internaţionale FIA pe circuitul de mare viteză de la zona de testare a autoturismelor din Papenburg, Germania.

Imagine indisponibilă

2011

Introducerea tehnologiei Skyactiv, o varietate de motoare neconvenţionale, transmisii, caroserii şi şasiuri auto concepute pentru a maximiza eficienţa combustibilului, performanţa, siguranţa şi plăcerea de a conduce, alături de KODO, noul limbaj de design Mazda. Oferită mai întâi internaţional cu Mazda CX-5, un crossover SUV nou, Skyactiv şi KODO vor fi ulterior adaptate pentru fiecare nouă generaţie Mazda.

2013

Câteva Mazda3 de generaţie nouă repetă excursia Japonia – Germania prin Rusia, Belarus şi Polonia, de această dată cu fani, jurnalişti şi bloggeri care prezintă live din spatele volanului.

2013

Comunitatea de fani Mazda stabileşte un nou record mondial Guinness pentru cea mai mare paradă cu maşini Mazda în care 683 de modele MX-5 s-au alăturat unui eveniment la Lelystad în Olanda, doborând recordul din 2010 cu 459 MX-5-uri din Essen, Germania.

Imagine indisponibilă

2014

Mazda6 demonstrează puterea motorului Skyactiv-D, doborând recordul anterior pentru cea mai mare viteză medie în peste 24 de ore (221,1 km/h vs. 209,8 km/h) precum şi numeroase alte recorduri FIA pentru motoare turbodiesel de 2,0 – 2,5l.

Imagine indisponibilă

2014

Fanii Mazda înregistrează recordul mondial pentru cele mai multe maşini MX-5 la un eveniment. 1.934 de maşini din America de Nord participă la un spectacol auto pe pista Mazda din Salinas, California.

2016

MX-5-ul cu numărul 1 milion, un model din a patra generaţie, rulează pe linia de asamblare în uzina Ujina nr. 1 din Hiroshima. Soft-top-ul roşu a pornit apoi într-un turneu mondial în timpul căruia va strânge semnăturile a aproximativ 200.000 de fani.

Imagine indisponibilă

2018

Producţia Mazda a atins un alt moment de referinţă prin cele 50 de milioane de modele fabricate în Japonia. Noi ţinte importante de producţie sunt inevitabile deoarece Mazda îşi propune să crească capacitatea globală anuală la 2 milioane de unităţi până în 2024.

2018

Mazda arată agilitatea pe gheaţă a versiunii AWD a popularului său CX-5 pe Lacul Baikal îngheţat, după ce a devenit primul producător de automobile care a obţinut permisiunea oficială de a merge în Siberia şi de a traversa cel mai adânc şi bătrân lac din lume.

Imagine indisponibilă

2019

Cu adevărat în elementul său, o primă generaţie MX-5 înregistrează recordul pentru cele mai multe viraje în 12 ore. Cele 2.900 de curbe, realizate într-o noapte ploioasă pe drumul Glaciar Kaunertal din Alpii austrieci, au fost mai mult decât dublul precedentului RID Rekord Institute pentru Germania.

Imagine indisponibilă

2019

Lansarea Skyactiv-X. Primul motor pe benzină cu aprindere prin compresie cotrolată cu scânteie din lume combină eficienţa remarcabilă a unui motor diesel în ceea ce priveşte combustibilul şi cuplul cu liniaritatea, elasticitatea şi răspunsul prompt al unui propulsor pe benzină Skyactiv-G.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite