Prima etapă din Racing League Romania powered by BMW

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Racing League Romania powered by BMW

Sunt mari şanse să nu fi acordat aceeaşi atenţie acestui campionat dacă nu ar fi existat #staiacasa, în condiţiile în care sunt un fan al simulatoarelor auto. Aseară am fost spectatorul celor două manşe ale primei etape din Racing League Romania powered by BMW.

După trei zile de stat în casă, după o etapă WRC din Mexic terminată prematur din cauza virusului, orice formă de motorsport care poate fi privită şi şă mă ţin departe de isteria canalelor de ştiri este binecuvântare. Am dat drumul la transmisia video găzduită de pagina de facebook BMW România şi am aşteptat să văd prima etapă din Racing League Romania powered by BMW.

Sezonul al cincilea al Racing League Romania powered by BMW a înregistrat un record absolut de participare după 10 ani de existenţă. Peste 80 de piloţi şi 20 de echipe au fost înscrise în actualul sezon, iar în lupta pentru cele 30 de locuri disponibile pe grila de start s-au implicat atât piloţii virtuali, cât şi piloţi care evoluează în campionatele autohtone.

Prima surpriză, nivelul relativ omogen de performanţă, între cel mai bun timp şi cel mai slab fiind o diferenţă de 2 secunde, pe un tur virtual Red Bull Ring la volanul unui BMW M3 E30 DTM. Apoi am fost plăcut impresionat de fair-play-ul întrecerii, rare fiind momentele în care am remarcat mici jenări sau forţări, şi pe alocuri provocate de firescul duelurilor. Lucrurile fiind valabile pentru prima manşă, pentru că în a doua manşă duelurile au dus şi la ambiţii gratuite şi dueluri de sală de jocuri.

Nivelul foarte înalt al competiţiei a fost vizibil încă din perioada premergătoare cursei, nu mai puţin de 63 de piloţi încercând să se califice pentru cursa oficială de duminică, 15 martie. În cele din urmă ecarturile au fost foarte mici, doar 1.7 secunde făcând diferenţa dintre primul şi ultimul pilot calificat. Nume cunoscute din motorsportul autohton au fost prezente pe grilă, dar şi sportivi profesionişti din alte discipline, spre exemplu Florin Mergea – învingător al turneului de tenis Mutua Madrid Open în 2015. Cu un pilotaj constant şi sigur, Florin a reuşit să urce multe poziţii în cursa a doua şi a terminat pe un excelent loc şase în contextul unei curse foarte disputate.

Racing League Romania powered by BMW

Campionatul se desfăşoară pe binecunoscuta platformă Assetto Corsa pe PC, iar sezonul actual este alcătuit din 10 etape. Formatul este de două curse a câte 30 de minute per etapă, cu excepţia celei de anduranţă de pe 12 aprilie, unde se va rula într-o singură cursă de o oră. Cum doar 30 de locuri sunt disponibile pe grila de start, un sistem de precalificări este folosit pentru a determina cei mai rapizi piloţi în timpul săptămânii. Cei din top 30 îşi asigură astfel locul pe grilă prin stabilirea unor timpi cât mai competitivi. Seara de concurs începe cu determinarea grilei de start pentru prima manşă în calificările de 10 minute, unde cel mai bun tur al fiecărui pilot este luat în considerare. Primii 10 piloţi clasaţi în cursa 1 vor lua apoi startul în manşa a doua în ordine inversă, iar primii trei vor primii şi balast (30kg, 20kg şi 10kg) pentr a spori spectaculozitatea.

Racing League Romania powered by BMW-Duel pentru poziţiile 2-4

Înscrierile sunt deschise pe tot parcursul sezonului, iar procedura şi detaille sunt disponibile pe forumul Racing League Romania.

Cursa 1

După un start bun şi lipsit de incidente, campionul sezonului trecut, Cristian Berindea, şi-a trecut în cont prima victorie cu relativă uşurinţă, plecând din pole-position. În spatele său un grup compact de maşini – format din Alex Cascatău, Victor Nicolae şi Andrei Bechir – s-a duelat pentru mare parte din cursă şi i-a permis liderului să se desprindă. Cristian Moisescu a făcut o figură bună şi a terminat pe locul cinci, urmat de Radu Dumitrescu şi Matei Vornicu. Bogdan Moldovan şi Andrei Duminică şi-au adjudecat poziţiile opt şi nouă, iar topul 10 a fost închis de Thomas Stempurszki, însă acesta se află sub lupa comisarilor de cursă după mai multe manevre interpretabile. Cel mai rapid tur al cursei – un 1:39.038 – i-a revenit lui Bechir, care adună prin acest fapt un punct în plus în clasamentul piloţilor.

Cursa 2

Grila inversată din a două cursă a amestecat cărţile, primii 10 piloţi luând startul în ordine inversă după o primă manşă relativ curată. La start Nicolae şi Moldovan s-au remarcat prin desprinderea de pluton, iar bătălia pentru victorie s-a dat în cele din urmă între cei doi. Câştig de cauză a avut experienţa lui Nicolae, maşina cu numărul 31 adunând în această etapă 40 de puncte din totalul de 45 posibile. Învingătorul primei manşe, Berindea, n-a putut obţine rezultatul dorit, mai multe acroşaje cauzându-i probleme şi ducând la o clasare abia pe poziţia a 10-a. Andrei Bechir s-a plasat tot pe poziţia a treia, fiind urmat de Lucian Câmpean – cei doi având un duel spectaculos pe pistă, cu schimbări repetate de poziţii. Mihai Rusu a terminat pe cinci, fiind urmat de jucătorul profesionist de tenis Florin Mergea, care se alătura din nou campionatului Racing League Romania după o perioadă de pauză. Alex Cascatău nu a putut converti un start bun într-un podium, încheind cursa doar pe şapte, iar Stempurszki a fost implicat din nou în mai multe incidente, punându-i a opta poziţie sub semnul întrebării.

Racing League Romania powered by BMW

Noul sezon din RLR powered by BMW poate fi urmărit integral în transmisiune live pe pagina de Facebook BMW România, în fiecare duminică, de la 20:30. Următoarea etapă are loc chiar pe primul circuit de mare viteză din ţara noastră, Motor Park România fiind recreat în mediul virtual chiar de organizatorii Racing League Romania.

Programul etapelor (în direct):

20:30 Calificări 10 minute 20:40 Pauză 5 minute 20:45 Manşa 1 30 minute 21:15 Pauză 5 minute 21:20 Manşa 2 (grilă inversată pentru top 10) 21:50 Interviuri cu ocupanţii podiumurilor 30 minute 10 minute  

Calendarul competiţional:

Etapa 2 22 martie Motor Park România Etapa 3 29 martie Autodromo Enzo e Dino Ferrari di Imola Etapa 4 5 aprilie Norisring Etapa 5 12 aprilie Nürburgring Nordschleife (Endurance Cup) Etapa 6 19 aprilie Virginia International Raceway Etapa 7 26 aprilie Circuit de Spa-Fracorchamps Etapa 8 3 mai Zandvoort Etapa 9 10 mai Kyalami Grand Prix Circuit Etapa 10 17 mai Brands Hatch GP
Racing League Romania powered by BMW

Clasament Piloţi

Victor Nicolae (East Friendly Racing) – 40p

Andrei Bechir (Apex Hunters Red) – 32p

Cristian Berindea (Apex Hunters Red) – 29p

Bogdan Moldovan (WCR Academy) – 25p

Alex Cascatău (West Competition Racing) – 22p

Lucian Cîmpean (Input Lag Motorsport) – 17p

Cristian Moisescu – 16p

Radu Dumitrescu (West Competition Racing) – 15p

Racing League Romania powered by BMW

Clasament echipe

Apex Hunters Red (Berindea-Bechir) – 61p

East Friendly Racing (Nicolae-Penghis) – 40p

West Competition Racing (Cascatău-Dumitrescu) – 37p

WCR Academy (Moldovan-Georgescu) – 25p

Input Lag Motorsport (Cîmpean-Chirvase) – 17p 

Racing League Romania powered by BMW
Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite