Mobilitate cu sănătate: cu maşina la spital sau cu spitalul în maşină?

Doamne, iar spre birou cu noaptea în cap? Din gazon emană iar nişte izuri pipipisiceşti, aerul pute dinspre termocentrală, au băgat din nou turbă cu sulf, şefa, cu nervii ei de veşnic nedormită sau nenuştiuce îmi va cere iar bilanţul ăla fără sens, genunchiul tot mă mai doare, de pastilele de inimă nu mai am chef, de coniac am, dar uite, după ce mă trezesc din somn iar mă împunge ceva în ţeastă... hai, apucă volanu´, ca să treacă anu´...

Volanul îmi simte mâinile, măsurând radiaţia de căldură şi gradul de nervozitate, retrovizoarea îmi cercetează fata şi craniul cu nişte raze pe care eu nu le sesizez, măsurând mişcarea ochilor, intensitatea respiraţiei şi fluxurile energetice momentane din creier, senzorii din cămaşă îmi fac electrocardiograma, aritmia, glicemia, cei din pantaloni mişcările genunchilor şi ale coapselor.

Activitatea creierului, glicemia, aritmia, cinematica articulaţiilor, dinamica muşchilor, în automobilul modern totul poate fi măsurat şi analizat.

Ouou Candida, ce splendidă dimineaţa de primăvară, pământul reavăn plezneşte de miresme sănătoase, aerul radiază bucurie, mintea se îmbată cu momentele frumoase care se vor înghesui la coadă până diseară...

Augmented Reality (AR), adică lumea reală, perceptibilă, extinsă cu nişte elemente simulate pe bază de date achiziţionate şi prelucrate. Pentru ce? Pentru a vedea lucruri şi procese, tot reale, până la care nu ajungem însă cu simţurile noastre sau cu aparate şi instrumente convenţionale de măsură. Realitatea asta mărită a devenit posibilă prin Wearable Technology (WT), adică prin microcomputere şi microsonde, plasate în îmbrăcăminte, în volan, în oglinzi, în cureaua de la ceas şi cea de la pantaloni, în tălpile pantofilor. Microspionii ăştia sunt o Cosă Nostra, având între ei o reţea informaţională perfecţionată. Şi, mai mult, prin Cloud-ul din eterul mustind de informaţii Wlan-ul îmi activează şi fişa medicală de acasă, şi pe cele din calculatoarele doctorilor pe la care am mai fost, comparând datele momentane cu cele stocate. Urmează statistica şi analiza fenomenologică a stării şi a evoluţiilor din corp şi din creier. Cu AR pe bază de WT, trecând prin Cloud-uri cu ajutorul Wlan-urilor am ajuns, în sfârşit, la Ubiquitous Computing (UC), adică la computerizarea universală, atotstăpânitoare, visul tuturor IT-iştilor!

Bun, şi? Cum şi? Automobilul a ajuns o bază concretă şi compactă a tehnicii informaţionale. Şi mai departe? Ce face după analiză, ce se întâmplă cu datele? Automobilul e ceva dinamic, activ: începe masajul şi suflatul de aer cald sau rece prin scaune, luminile din interior îşi schimbă intensitatea şi culorile, de la bleu rece metalic la portocaliu zemos, muzica trece de la manele la Mozart, mirosurile difuzate de o mulţime de microinjectoare acoperă izul de plastic al bordului cu umezeala sărată şi bananizată a Pacificului la ţărmul Honolulului.

Şi ce face automobilul după analiza şoferului? Îl masează, îl învăluie cu fluxuri de aer plăcut temperat, adaptează muzică, luminile la bord şi miresmele dispoziţiei lui, pe care o transpune pe o lungime de undă optimistă.

Fantezii de duminică? De unde! Această nouă direcţie în dezvoltarea automobilelor, demarată pe plan larg în 2016, se numeşte Automotive Health (AT), adică sănătate prin automobil.

În cel mai recent Mercedes S Class, un asemenea pachet a fost introdus sub numele de Energizing Comfort, confort energizant. Vicepreşedintele pentru cercetare şi dezvoltare, Ola Källenius, declara acum câteva zile: „viziunea noastră este ca un şofer de Mercedes să se simtă, ajuns la destinaţie, mai bine şi mai în formă decât atunci când s-a urcat în maşină“.

Aşadar, automobilul ajunge spital pe roţi. Audi, BMW, Ford, Kia, Nissan, Toyota şi Volkswagen lucrează intens în aceeaşi direcţie ca Daimler. Analiştii din domeniu tratează această direcţie ca o nouă formă de medicină preventivă sau curantă. Se preconizează chiar şi analize tomografice sau radiologice la bord, ca să nu mai vorbim de farmacia ambulantă înţesată cu tot felul de proteine scrântitoare de limbă, de la gamaglobulină la hemoglobină.

O pornim, deci, dis-de-dimineaţă cu automobilul atotştiutor şi multiîntreprinzător spre spital, dar nu intrăm, ci îl ocolim de vreo zece ori, până se termină consultaţia la bord, care mai trage, e adevărat, prin Wi-Fi, şi ceva date sau actualizări de software pentru aparate, din spital, nu chiar legal… Scriam în articolul „Dar mai avem loc pe străzi?“ despre posibilităţi de destindere a traficului. Spitalele pe roţi nu vor însemna o contribuţie în această direcţie. E adevărat, mândrul posesor al unui asemenea automobil poate activa toată garnitura medico-farmaceutică la bord şi numai de două ori pe săptămână pentru uzul personal, în restul zilelor cuplând pe o funcţie minimalistă MMM, mirosuri, muzică, masaje. Câţi oameni îşi permit un asemenea lux?

Şi tocmai de aici începe dilema: vrea şi mama, şi bunica, vrea şi naşul, şi cumnata, şi vecinul. E adevărat, probele ar putea fi efectuate şi fără aglomerarea traficului: acasă, în garaj sau prin vreo parcare. Dar poţi s-o ţii pe bunica în garaj, cu faţa la perete, în timp ce i se fac analizele, pe trilurile lui Mozart? Parcă la asta ar mai merge chiar şi o imagine cu munţi, aşa că ia-o spre Sinaia, frumosu´ lu´ mamaia.

Dilema asta nu e singură: se vorbeşte deja despre opoziţia structurilor medicale clasice şi a medicilor. Există multe suspiciuni din partea legiuitorilor şi a experţilor în siguranţa datelor. Furtul şi folosirea datelor în scopuri ilegale ar fi numai un aspect. Dar ce facem cu hackerii? Heavy Metal spărgând difuzoarele în loc de Mozart, otrăvurile din farmacia ambulantă ţâşnind prin injectoarele prevăzute pentru aburi de iasomie sau levănţică? Scaunul arzându-te la fund şi împroşcând prin găurelele din pielea lui amoniacul pentru catalizator în loc de o briză de aer? Sau o doză mult prea mare de raze Roentgen?

Dar de ce să fim aşa de pesimişti? Uite, aşa, de dimineaţă, o huidumă nerasă, că aşa e la modă, cu ochii ieşiţi din orbite şi cu faţa tumefiată, mustind a ţuica de aseară, se urcă în superbă limuzina personală, suduind şi ameninţând cu mitraliera din vitrina sufrageriei, şi ia startul ca la bordul unei rachete nucleare coreene, apoi... apoi sistemul Energizing Comfort începe să-şi facă datoria. După o cursă de vreo jumătate de oră, maşina se opreşte în faţa palatului în care activează insul. Acesta coboară, ras proaspăt, cu ochii împinşi înapoi acolo unde le este locul, salută portarul cu o temenea demnă de un demnitar japonez, urcă scările de marmură ca prinţul Siegfried din Lacul Lebedelor, recitând o poezie franţuzească chiar pe franţuzeşte, îi pupă mana ceremonios lu´ tanti de la toalete, intră în sală şi ţine un discurs pe englezeşte, fără hârtie... Oricum, hârtia era la tanti…

Energizing Comfort? Huiduma nerasă şi mustind a băutură care se suie în vehicul suduind, coboară după o jumătate de oră rasă, joviala şi iubitoare de semeni.

Şi ce-ar fi dacă n-am fi. Adică nici optimişti, nici pesimişti. Uite aşa, doar realişti şi bucuroşi de viaţă, pe lumea asta frumoasă: vrem conducere autonomă, vrem Energizing Comfort dus până la Automotive Health, de ce atâta tehnică şi atâţia bani, În fond, putem avea toate astea cu doi lei! Sau cu doi leoparzi, sau cu doi tigri, care au şi destulă tracţiune, şi decizie autonomă. Cu o vadră de vin roşu alături, cu o bacantă care posedă şi Wearable Technology şi funcţii de masaj şi de emanat izuri ameţitoare. Şi acum, hai spre Sinaia, scuze, fără mamaia.

Ştiu, atmosfera acestor timpuri e acră şi duşmănoasă, aveţi griji multe, bani puţini, ziare şi televizoare în care mai marii zilei sunt tăvăliţi prin noroi şi otrăvuri de culegătorii moderni de senzaţie. Dar închideţi măcar pentru un moment ochii, după ce v-aţi întipărit bine în minte imaginea de mai jos. Sănătate.